logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


STIRI
Prinşi la furat de lemne PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 12:10

Vineri 27.03.2009, în jurul orei 18.00, jandarmii sigheteni aflaţi într-o acţiune de cooperare cu Poliţia de Frontieră, în zona împădurită Sarasău - Săpânţa, au surprins un număr de trei persoane care transportau cu tractorul material lemnos, de esenţa fag, din locul numit,, Arşiţa” aparţinând Ocolului Silvic Sighet, fără a avea acordul organelor competente în acest sens. Cei trei au fost identificaţi ca fiind : Ţ. Gheorghe de 27 ani, S. Teodor de 20 ani şi S. Grigore de 30 ani, toţi din Săpânţa, fiind sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 60 lei fiecare.

Citeşte mai mult...
 
Talcioc cu maşini în centrul Sighetului PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:55

Pornindu-se de la numeroasele sesizări venite din partea cetăţenilor, precum şi în urma constatărilor făcute de organele de ordine, administraţia locală a luat decizia interzicerii expunerii spre vânzare a autovehiculelor pe domeniul public, în zonele centrale, pe părţile carosabile ale drumurilor, trotuare, alei pietonale etc.

"Ocuparea sau blocarea părţii carosabile a drumurilor, parcărilor, trotuarelor, spaţiilor verzi de pe domeniul public sau privat al municipiului Sighetu Marmaţiei, prin expunerea spre vânzare a autovehiculelor, se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 15.000 lei", au spus cei de la Poliţia Comunitară.
Nu ştim dacă această hotărâre va fi respectată atât timp cât, încălcând normele de bun-simţ, cetăţenii continuă să-şi expună maşinile spre vânzare, cu precădere în zona străzii 9 Mai, spre disperarea celor care locuiesc în zonă.

Citeşte mai mult...
 
Liceenii din Şugău îşi plătesc abonamentul din buzunarul propriu PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:52

40 de elevi din cartierul Şugău se confruntă cu o situaţie anormală. Pentru a se putea deplasa la cursuri în Sighet - o distanţă de 9 km - ei sunt nevoiţi să plătească abonamentul pentru autobuz din buzunarul propriu. Acestor elevi nu li se decontează costurile abonamentelor pe motiv că Şugăul este parte componentă a Sighetului.

Motivaţia reprezentanţilor primăriei nu este justificată, atâta vreme cât elevilor care stau în Vadu Izei, la o distanţă de doar 6 km, li se decontează abonamentele doar din simplul fapt că Vadu Izei este localitate rurală.
Profesorii care fac naveta alături de elevi se revoltă pe bună dreptate.
"Nu este corect faţă de aceşti elevi să nu li se deconteze abonamentele. Este o discriminare. Sunt părinte şi cadru didactic. Facem naveta împreună cu cei patru copii la Sighet. Costurile abonamentelor ajung la 270 lei pe lună. Ne-am adresat celor de la primărie, cerându-le să găsească o soluţie şi pentru aceşti elevi, dar ni s-a spus că nu se poate deocamdată. Credem că şi aceşti copii au dreptul ca oricare alţii", a spus Magdalena Vişovan, profesor.
Părinţii consideră, de asemenea, situaţia discriminatorie şi cer rezolvarea urgentă a problemei.

Citeşte mai mult...
 
Minoră - victima unui viol în grup PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:47

Fetiţa, de 15 ani, de la Centrul de Plasament Sighet, a fost abuzată sexual în Parcul "Grădina Morii"

Un copil de numai nouă ani a ars de viu în propria casă, o bătrână cu grad de handicap, dintr-un centru de îngrijire, a suferit arsuri de gradul I şi II, după ce a fost opărită în cadă. Ce altceva se mai putea întâmpla în "grădina" directorului Nicolae Boitor în cursul săptămânii trecute, pentru ca tacâmul să fie complet, decât… un viol?

O minoră din Centrul de Plasament de la Sighetu Marmaţiei s-a adresat conducerii instituţiei reclamând faptul că a fost violată. În cursul serii de miercuri, ea a primit o învoire pentru a ieşi în oraş, însă a depăşit cu două ore timpul acordat. Din declaraţiile colegilor săi, reiese faptul că fata a fost însoţită de o prietenă. Cele două s-ar fi întâlnit cu trei băieţi cu care au mers în parcul Grădina Morii, din Sighetu Marmaţiei. Cu toate că s-au ferit să dea declaraţii, până la urmă, am reuşit să obţinem câteva date din partea colegilor fetei.
"Din ce am auzit, s-ar fi întâmplat miercuri noaptea. Ar fi mers cu ceva colegă de-a ei într-un cartier din Sighet, cu nişte băieţi", a declarat unul dintre copiii din Centrul Sighet.
"Din ce am auzit, ea a fost chemată la Grădina Morii. Nu a vrut şi apoi au dus-o cu forţa. Ea mai mergea aşa, cu diferiţi băieţi. Aţi vorbit mai înainte cu un băiat înalt… Cu fratele său a fost. Şi cu alţii. Mergea pe la discoteci şi umbla cu mai mulţi băieţi", a declarat un altul.

Citeşte mai mult...
 
Ziua Jandarmeriei Române PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:44

În 3 aprilie, Jandarmeria Română împlineşte 159 de ani de la înfiinţare. Momentul este sărbătorit şi în Maramureş.

Programul manifestărilor va începe azi, în centrul oraşului Şomcuta Mare, la ora 10.00, cu o prezentare a tehnicii, ţinutei şi armamentului din dotare, a unor tehnici de intervenţie şi autoapărare, exerciţii demonstrative, filme documentare, jandarmii prezentând cu acest prilej şi oferta educaţională pentru şcolile militare ale MAI, pentru anul 2009.În municipiul Sighetu Marmaţiei, manifestările vor începe marţi, 31 martie 2009, de la ora 11.00, pe platoul din faţa cinematografului, iar în Baia Mare, miercuri, în parcul Mara, începând cu ora 11.00. Joi, 2 aprilie, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, se va organiza "Ziua Porţilor Deschise", eveniment la care sunt invitaţi toţi cetăţenii începând cu ora 10.30. Adunarea festivă dedicată acestei aniversări va avea loc în clubul unităţii, cu începere de la ora 10.00.

Citeşte mai mult...
 
Zece intervenţii "de foc" în doar două zile PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:39

În 27 - 28 martie, pompierii maramureşeni au participat la nu mai puţin de zece intervenţii, de toate tipurile, în toate colţurile judeţului.

Vineri, 27 martie, la 12.30, pompierii băimăreni au transportat o bolnavă supraponderală, de 48 de ani, de la locuinţa ei de pe strada Culturii până la ambulanţă. Puţin după ora 13.00, pompierii Secţiei Vişeu de Sus au lucrat, timp de o oră, la evacuarea apei dintr-o fântână a unei gospodării de pe strada Libertăţii, în care se afla o pisică moartă. La 12.47, pompierii din Baia Mare au fost chemaţi în ajutor, la un foc de vegetaţie uscată, în Seini. Incendiul a fost stins după patru ore de luptă, dar flăcările au afectat 15 hectare de teren. La 16.10, pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au fost chemaţi să deblocheze uşa de la intrarea într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Unirii. Înăuntru era blocat fiul de doi ani al proprietarei. Seara, în jurul orei 20.00, subofiţerii Detaşamentului Baia Mare au stins un foc ce a distrus circa 85% dintr-o maşină, aflată pe strada Principală în comuna Recea. Flăcările au izbucnit, probabil, din cauza unei scurgeri de combustibil. În acelaşi timp, un alt echipaj de pompieri băimăreni a fost solicitat la spălarea carosabilului pe bulevardul Republicii, din municipiu, pentru înlăturarea scurgerilor de la un autoturism implicat într-un accident rutier. La ora 22.10, pompierii din Sighetu Marmaţiei au stins un foc izbucnit la coşul de evacuare a fumului, al unui imobil de pe strada Independenţei din localitate.

Citeşte mai mult...
 
Haos şi medici nemulţumiţi la UPU Sighet PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:25

Aplicarea Ordinului nr. 310 din 16 martie 2009 al ministrului Sănătăţii creează haos în sistemul medical. Bolnavii din Sighet şi împrejurimi ajung în situaţii în care le este pusă în pericol chiar viaţa. Potrivit acestui ordin, fiecare pacient transportat cu ambulanţa la spital trebuie tratat ca un caz critic sau urgent (chiar dacă în realitate nu este aşa), în timp ce există riscul ca medicul să nu aibă timpul suficient de a interveni la pacienţi aflaţi într-adevăr în stare gravă.

O altă problemă este că, pe timp de noapte şi mai ales în weekend (începând de sâmbătă de la ora 19.00, şi până luni dimineaţa, la ora 7.00), serviciul de ambulanţă nu dispune de medici. Aşadar, la pacienţi se deplasează doar asistenţii medicali, o situaţie anormală, care datează de o bună perioadă de timp.

• Fiecare pacient tratat sub "cod roşu"

Asistenţii medicali, potrivit normelor legale, nu au voie să facă tratamente la domiciliu, acestea fiind iniţiate doar de medici. Aşadar, în lipsa unui medic pe ambulanţă, bolnavii, indiferent de gravitatea stării lor, sunt transportaţi la Spitalul Sighetu Marmaţiei, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU).

Citeşte mai mult...
 
Două eleve de la "Dragoş Vodă" Sighet - locul I la concursul judeţean de cultură şi civilizaţie PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 10:21

Cu puţin timp în urmă, în Baia Mare, s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului interdisciplinar de cultură şi civilizaţie românească, care a reunit reprezentanţii liceelor din judeţ.

Elevele Cristina Berci, Mădălina Moldovan şi Luminiţa Arba, coordonate de profesorii Flaviu Vida şi Daniela Andraşciuc, de la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă", au obţinut locul I, cu prezentarea materialului "Botejunea de pe Iza".
"Materialul a redat un vechi obicei specific maramureşean, la care participă doar femei. Concursul a fost structuat pe trei secţiuni: prezentarea unui portofoliu, a unui proiect de conservare şi, totodată, a unui DVD cu obiceiul. Ne bucurăm că am obţinut primul loc, iar acum ne pregătim deja pentru faza naţională, care se va desfăşurat tot în Maramureş", a spus prof. Flaviu Vida.

Citeşte mai mult...
 
Petitie impotriva retrocedarii Palatului Cultural catre Episcopia Ortodoxa a Maramuresului PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Luni, 30 Martie 2009 09:39

Palatul Cultural ASTRAAm primit un comunicat de protest din partea domnului Vasile Muste (directorul Casei de Cultura Sighet) fata de cererea de retrocedare a Palatul Culturii in urma solicitarii Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului. In continuare va prezentam acest comunicat:

"Clădire emblematică a municipiului, Palatul Culturii din Sighetu Marmaţiei, construit de obştea locului (in 1912-1913), a găzduit de la începuturi mai multe instituţii de cultură. Aici îşi desfăşoară activităţile (unele de mai bine de o jumătate de veac): Casa municipala de Cultura, Universitatea Populară, Biblioteca municipala LAURENTIU ULICI, Scoala de arte GHEORGHE CHIVU, Universitatea SPIRU HARET, RADIO-CLUB Sighet.

Solicitarea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului de a intra în posesia Palatului Culturii din Sighetu Marmaţiei atribuita timp de 2 (doi) ani (1938-1940) acesteia este nedreaptă şi nefondată. Prima şi ultima sentinţă a Tribunalului Maramures (1927 şi 1949), atribuie clădirea obştii care a şi construit-o.

Ultima actualizare Luni, 30 Martie 2009 09:53
Citeşte mai mult...
 
Spune pe scurt la festivalul online de scurt metraje PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 07:23

Pentru toti pasionatii de film, care isi doresc sa se lanseze pe cont propriu in proiecte cinematografice, spunepescurt.ro a lansat de curand un festival de film de scurt metraj desfasurat exclusiv in mediul online.

Sub deviza - Orice idee se poate transforma in film - festivalul are misiunea de a educa, de a implica, informa, promova si stimula tinerii cineasti, dar si aspirantii din Romania.

Exista foarte multi oameni din industria cinematografiei, dar si iubitori de film, care isi doresc sa se implice in proiecte cinematografie, dar nu exista din pacate prea multe optiuni, iar televiziunile si mass-media uita in general de existanta acestei ramuri a filmului, cea de scurt metraj.

In plus, un proiect online are avantajul de a oferi unui numar mare de oameni posibilitatea de a viziona filme, fara costuri si fara a le rapi mult timp.

Citeşte mai mult...
 
Pensii reţinute, conturi blocate, firme falimentare şi mii de şomeri în Maramureş PDF Imprimare Email
Luni, 30 Martie 2009 06:50

Criza economică şi-a intrat pe deplin în drepturi şi în Maramureş. Numărul disponibilizaţilor creşte de la o zi la alta şi fenomenul nu mai poate fi stăpânit. Unul dintre cei mai importanţi agenţi economici din Baia Mare, cu 1.500 de angajaţi, îşi va înjumătăţi efectivele, deci şi producţia, în următoarele zile. Din păcate, s-au înmulţit îngrijorător numărul cazurilor de suicid. Criza loveşte în toate categoriile sociale. La Casa de Pensii sunt peste 1.500 situaţii de reţinere a unor sume pentru restanţele acumulate la plata împrumuturilor bancare. 

Au trecut numai trei luni din acest an şi efectele crizei se văd peste tot. Secţiile de producţie îşi închid porţile pentru că nu mai au comenzi. Zona centrală a municipiului Baia Mare este împânzită cu anunţuri de tip “Spaţiu de închiriat”. O zonă unde anul trecut pe vremea asta era imposibil să găseşti câţiva metri pătraţi pentru un birou sau spaţiu comercial.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior1681168216831684168516861687168816891690UrmătorSfârşit »

Page 1684 of 1749

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact