Cărţile ne oferă un nesfârşit prilej de a constata că ficţiunea şi realitatea se pot deosebi cu greu în viaţa de fiecare zi.

Romanul lui Camus, imi confirmă o dată în plus acest lucru. Personajul principal , un străin în sensul că nu se poate adapta la teatrul ieftin pe care majoritatea oamenilor il joacă, sfârşeşte prin condamnarea şi executarea sa la moarte in urma unei crime pe care, e adevărat, a comis-o. Dar la fel de adevărat e faptul că dacă ar fi jucat acel teatru, sau ar fi purtat cu sine masca potrivită la momentul potrivit, ar fi putut schimba condamnarea la moarte cu nişte ani de detenţie.

Probabil că Meursault (eroului romanului) ar fi trebuit să ia lecţii de pantomimă de la poporul nord-coreean, care ştie întotdeauna să-şi plângă conducătorii cât se poate de convingător. Convingător pentru unii, că pentru alţii…

Mama lui Meursault şi-a trăit ultimii ani de viaţă într-un azil de bătrâni din Algeria, care pe atunci era posesiune franceză.

Cănd a ajuns acolo,”În primele zile cînd a venit la azil, plângea des. Dar asta din pricina obişnuinţei. După câteva luni, ar fi plâns dacă ai fi luat-o de la azil. Tot din pricina obişnuinţei.”

„Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca XVIII, 10-14)

 Pericopa evanghelică din această duminică ne înfățișează un om satisfăcut întotdeauna de sine, care considera că se supune tuturor cerintelor religiei. El este sigur pe sine și mândru de el. În realitate, totusi, el a falsificat sensul religiei. El o reduce, astfel, la observații (la respectarea unor prescriptii) exterioare și își măsoară cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o dă la templu. Însă vameșul se smerește pe sine și smerenia sa îl îndreptățește pe el în fața lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus această parabolă „unora care se credeau că sunt drepţi şi dispreţuiau pe alţii”. El şi-a terminat povestirea cu un foarte scurt comentariu, adresat tuturor celor care o ascultaseră. Comentariul Mântuitorului Hristos este oarecum surprinzător, pentru că nu-1 îndreptăţeşte pe cel care, după chiar spusa parabolei, făcea numai fapte bune. Nu era un păcătos, ci dimpotrivă. Şi totuşi Domnul Hristos spune: „Vă spun însă că vameşul s-a întors la casa sa mai îndreptat decât fariseul”. Aşadar, îl îndreptăţeşte pe vameşul care stătea la uşă şi care spunea că este un păcătos, şi care era un păcătos.

Melodia a fost compusă de Sam Coslow în 1935, pentru filmul “College Scandal”. Sam Coslow a fost compozitor, cântăreţ şi producător american de filme. De-a lungul timpului, “In the Middle of a Kiss” a fost interpretată, printre alţii, de Zoot Sims, Art Tatum, Julie London.

Referitor la originea informaţiei, dr. Kacsó mi-a comunicat următoarele:  „După Gy. Györffy, prima menţionare probabilă a numelui localităţii apare, sub forma Soget, în înşiruirea din 1308 a râurilor din regiunea Tisei pe care se transporta sarea, respectiv a oraşelor de aici”. 

Pentru că domnia sa nu mi-a oferit sursa bibliografică primară, am reverificat ediţiile de izvoare arpadiene, pentru a vedea dacă există cumva vreo diplomă care mi-a scăpat. Ei bine, până în acest moment, nu se cunoaşte nici un act publicat despre oraşele maramureşene ale anului 1308. Am trecut apoi la cronicile medievale referitoare la Maramureş, identificând sursa informaţiei.

Pana miercuri, 8 februarie, vor fi ninsori si viscol in diferite regiuni ale tarii, dupa cum s-a anuntat la videoconferinta cu prefectii convocata de premierul Emil Boc. Administratia Nationala de Meteorologie a emis o atentionare valabila pana maine, 5 februarie, ora 20.00, in care a anuntat ninsori abundente si viscol. Codul galben ar putea fi prelungit. Pana in 8 februarie, nu se arata insa schimbari majore care sa dea motive de panica pentru populatie, dupa cum au aratat specialistii in domeniu.

In Maramures, reprezentantii Guvernului nu au semnalat probleme legate de avarii la retelele de curent si gaz, insa au aratat ca toate drumurile judetului sunt acoperite de zapada. Prim-ministrul Emil Boc le-a cerut in repetate randuri prefectilor sa ramana in alerta pana miercuri la pranz, pentru a putea fi evitate situatiile dezastruose sau chiar pierderile de vieti omenesti. “Stiu ca sunteti obositi, pentru ca aceasta situatie nu e usoara, insa repet, pana miercuri la pranz, se pastreaza aceeasi situatie. Se impun masurile de urgenta, iar maine vom veni cu o actualizare privind avertizarile meteo. In ceea ce priveste drumurile, sa stiti ca nu sunt admise actiunile de haiducie rutiera”, a avertizat Emil Boc.

Din cauza temperaturilor extrem de scăzute înregistrate în ultima perioadă, administaţia locală sigheteană a venit în sprijinul persoanelor fără adăpost.

"Echipaje ale Poliţiei Locale, însoţite de angajaţi ai Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, vor patrula pe raza Sighetului, cu precădere în zonele frecventate de cei fără adăpost, şi dacă vor fi găsite asemenea persoane, acestea vor fi duse la sediul Cantinei Sociale, unde am amenajat un spaţiu pentru ei. Pe toată durata în care se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, aceste persoane vor fi cazate aici, beneficiind de căldură şi hrană în mod gratuit. Îi rugăm pe cetăţenii care cunosc persoane fără adăpost să sune la Poliţia Locală sau la ofiţerul de serviciu de la Primărie", a spus Eugenia Godja, primarul Sighetului.

 “In autoportrete, Petraşcu e aşa cum îl vede Tonitza: ca un vrăjitor; fie că are o şapcă împinsă spre ceafă şi pipa în gură, ca lupii de mare, fie că îşi ia un aer hirsut, de solitar rămas să locuiască pe o insulă pustie, sau, cu o tichie pe creştet, pare ieşit dintr-un laborator de alchimist.”

In tablourile lui Petraşcu , “până şi florile, mobilele şi cărţile, şi chiar tăcerea, se mineralizează, iar pictura, dezamăgită parcă de metafizică, s-a decis să sărbătorescă firul de praf transformându-l în piatră preţioasă.”

“O pată  de culoare îi e uneori de ajuns acestui pictor cu vocaţie de orfevru pentru a ne dovedi că a avut ca nimeni altul la noi cultul materiilor preţioase. Se cufundă de multe ori în plăcerea pură a cizelatorului stăpânit de încântări tactile, în bucuria vrăjitorului care înnobilează lutul cel mai vulgar, minunându-se de harul său şi uitând restul. Dar nu-i putem contesta îndrăzneala de a nu se speria că merge într-un sens invers celui urmat de căutările artei moderne.”

Octavian Paler:”Un muzeu în labirint sau o istorie subiectivă a autoportretului”