O noua situatie conflictuala in Sapanta, de data asta in interiorul comunitatii greco-catolice. Un conflict care explica pana la urma de ce numarul credinciosilor greco-catolici din Sapanta nu a crescut de-a lungul celor aproape 20 de ani cati au trecut de la reinfintarea Parohiei. Poate ca, inainte de-a face tot felul de sesizari si reclamatii la institutiile interne si internationale, cei care conduc Biserica Greco-Catolica ar trebui sa vada ce se intampla prin parohii, unde ar afla lucruri interesante.Familia Ioan si Anuta Farcas, domiciliata in Sapanta, nr. 1.126, a fost printre primele din localitate care a revenit la cultul greco-catolic, imediat dupa ‘89. Membrii familiei s-au bucurat de oportunitatile oferite credinciosilor si au pus umarul si banii la ridicarea unui lacas de cult de mici dimensiuni, in care sa se poata ruga. Situatia era considerata la acea vreme una provizorie, pentru ca isi puneau sperante in construirea unei biserici adevarate. Intre timp au aparut diferite stari conflictuale intre cele doua confesiuni, mai cu seama dupa ce greco-catolicii au solicitat restituirea bisericii din Cimitirul Vesel, terenurile, padurile etc. Tensiunile n-au disparut nici astazi. Nu insistam asupra lor, cititorii le cunosc cu siguranta pentru ca ele au fost permanent mediatizate. A auzit de ele intreaga lume, inclusiv Congresul SUA, care si-a facut “o datorie de onoare” din cuprinderea “cazului Sapanta” in toate rapoartele anuale asupra discriminarilor religioase din Romania. ~n mod sigur, raportorii s-au “documentat” din presa, de pe site-uri, din sesizarile greco-catolicilor, altfel era imposibil sa apara atatea informatii eronate, rupte total de realitate. ~n urma acestei campanii desantate, rezultatele au fost pe masura: din cei in jur de trei mii de credinciosi ortodocsi, doar vreo zece familii au trecut la greco-catolici. ~n acest moment situatia e si mai grava, practic comunitatea greco-catolica se afla pe cale de disparitie. Ultima familie care a revenit la ortodocsi este a lui Ioan si Anuta Farcas.

Staţiunea de Cercetări şi Dezvoltare a Bovinelor (SCDB) Sighetu Marmaţiei, odinioară un centru elitist în domeniul cercetării zootehnice din România, este în colaps. Instituţia aparţine de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi are nevoie de intervenţii urgente din partea Guvernului pentru a fi adusă pe linia de plutire.

Situaţia SCDB a început să se înrăutăţească imediat după 1990. La acea vreme, Staţiunea avea 350 de angajaţi, majoritatea cercetători cu înaltă pregătire în domeniu. Dar cum zootehnia a devenit o "cenuşăreasă" a economiei româneşti, neregăsindu-se în planurile de dezvoltare şi finanţare ale guvernanţilor de atunci (şi nici de azi), specialiştii şi-au făcut bagajele şi au plecat, sătui de promisiunile privind ajutoarele pentru continuarea activităţii de cercetare. Astăzi, mai lucrează în Staţiunea de Cercetări doar 13 persoane.