logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Cu un singur anestezist nu se face primăvară PDF Imprimare Email

linux
Luni, 08 Martie 2010 16:32

O situaţie  îngrijorătoare care poate avea consecinţe dintre cele mai grave se înregistrează la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei. Lipsa medicilor specialişti îşi pune amprenta într-un mod negativ asupra actului medical.

 

S-a ajuns ca în prezent la un spital de anvergura celui de la Sighet  să existe dor un singur medic specialist anestezist. Adesea, acesta se află în imposibilitate de a face faţă situaţiilor în care trebuie să intervină. Deoarece prevederile şi normativele legale în vigoare prevăd clar că orice intervenţie chirurgicală care necesită anestezie nu se poate efectua decât în prezenţa unui medic specialist anestezist, de multe ori, medicii sigheteni se văd nevoiţi să trimită pacienţii în Baia Mare. Lucrurile se complică şi mai tare în cazul urgenţelor de grad zero, când vin mai mulţi pacienţi ce necesită intervenţii chirurgicale. Alegând soluţia trimiterii lor în Baia Mare, se creează situaţii în care viaţa le este pusă în pericol.

Ultima actualizare Luni, 08 Martie 2010 18:15
Citeşte mai mult...
 
linux
Din sediile PNTCD si PRM din Sighet s-au furat florile pregatite de Ziua Femeii PDF Imprimare Email

linux
Luni, 08 Martie 2010 15:21

Nu mica le-a fost surpriza membrilor Partidului National Taranesc Crestin si Democrat si ai Partidului Romania Mare cand in dimineata de 8 Martie, grabindu-se sa deschida sediile pentru a porni in actiunea de impartire de flori femeilor, au gasit usile sediilor sparte si cele putine obiecte ravasite. Primul gand a fost ca actiunea ar fi concertata, dar s-a renuntat repede la el, mai ales ca pe acelasi palier a fost spart si sediul Clubului “Radical”. Politistii sositi la fata locului au confirmat ca, mai mult ca sigur, a fost vorba de fapta unor tineri. De altfel, in afara de cateva buchete de flori, din cele trei sedii nu s-a furat nimic. Problema e ca sediile tuturor partidelor politice din Sighetu-Marmatiei se afla in aceeasi cladire ultracentrala, prevazuta cu gratii si sistem de siguranta cu interfon, dar care de ceva vreme este stricat si nu s-au inteles cine sa plateasca reparatia.

Citeşte mai mult...
 
linux
O lacrimă pentru Palatul Culturii PDF Imprimare Email

linux
Luni, 08 Martie 2010 09:48

Palatul Culturii din Sighet  a fost cedat Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, cu complicitatea administraţiei locale, care nu a mişcat un deget pentru a păstra acest lăcaş de cultură ce aparţine de drept sighetenilor.

Un grup de iniţiativă continuă acţiunile prin care Palatul Culturii să revină celor care le aparţine. Deşi unii au renunţat, în urma ameninţărilor, prin care li se punea în vedere că îşi vor pierde locurile de muncă ori vor suporta alte consecinţe, au rămas suficienţi să continue seria demersurilor împotriva acestui act vremelnic.
"Am demarat acţiunile în justiţie. O primă înfăţişare a avut loc la Tribunalul Maramureş. În paralel, studiem toate actele şi documentele ce privesc acest aspect. Sperăm ca în cele din urmă să se facă dreptate. Nu avem nimic cu Episcopia. Suntem şi noi credincioşi. Credem că existau şi alte soluţii. Palatul Culturii trebuie să-şi păstreze menirea de lăcaş de cultură", au declarat cei din grupul de iniţiativă.

Ultima actualizare Luni, 08 Martie 2010 10:48
Citeşte mai mult...
 
linux
Actiuni de week-end ale jandarmilor sigheteni PDF Imprimare Email

linux
Scris de Sighet Online   
Luni, 08 Martie 2010 11:01

Vineri 05 martie, în jurul orei 21:00, o patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică din Sighetu Marmaţiei l-a surprins pe Nandor K., de 36 de ani, din Sighet, care fiind în stare de ebrietate, a pătruns în incinta Bisericii Ucrainene, unde le-a  adresat cuvinte jignitoare persoanelor care se aflau în lăcaşul de cult, fără nici un motiv. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei. 


Acţiuni pentru prevenirea absenteismului şcolar:

La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ din judeţul nostru, împreună cu jandarmii maramureşeni, au executat mai multe acţiuni în scopul prevenirii absenteismului şcolar, în zona instituţiilor de învăţământ din Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei. Au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment scris şi amenzi cuprinse între 12,50 şi 25 lei, un număr de 15 elevi din Baia Mare şi 4 elevi de la Sighet, care au părăsit nemotivat perimetrul şcolilor, fiind surprinşi de către jandarmi în barurile din apropierea instituţiilor de învăţământ. 

Ultima actualizare Luni, 08 Martie 2010 11:04
Citeşte mai mult...
 
linux
Litigii noi la Curtea Veche PDF Imprimare Email

linux
Luni, 08 Martie 2010 09:44

Complexul Curtea Veche este o clădire emblematică a municipiului Sighetu Marmaţiei. Găzduind cândva Prefectura Comitatului Maramureş, în prezent, în urma proceselor de privatizare, a devenit proprietatea SC Curtea Veche SRL.

Trecerea în proprietatea  privată a clădirii a trezit ulterior nemulţumirea unui grup de consilieri locali, ce consideră privatizarea clădirii ilegală. Pe acest considerent au demarat o acţiune de contestare a procesului de privatizare. În opinia consilierilor, imobilul aparţine de drept primăriei şi nu actualului proprietar. 
Într-o scrisoare adresată primarului municipiului, prof. Eugenia Godja, grupul de consilieri îi solicită să intervină pentru a clarifica problema imobilului, acuzând că este vorba de un act vremelnic şi nelegitim. Înstrăinarea imobilului s-a făcut fără acordul proprietarului-Primăria Sighetu Marmaţiei. Consilierii acuză şi modul în care serviciul juridic al primăriei a gestionat problema, acesta neopunându-se sentinţei prin care complexul a intrat în proprietate privată. În ultima perioadă, subiectul a fost dezbătut în cadrul şedinţelor consiliului local. În urma demersului iniţiat de grupul de consilieri, serviciul juridic a pus la dispoziţia acestora un referat în care, printre altele, se specifică:

Ultima actualizare Luni, 08 Martie 2010 10:51
Citeşte mai mult...
 
linux
« ÎnceputAnterior4961496249634964496549664967496849694970UrmătorSfârşit »

Page 4963 of 5301

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact