La trecerea unora dintre podurile de prestigiu ale țării, se plătește de regulă o taxă de trecere a autovehiculelor pe pod.

Totuși, aceasta nu ar trebui să fie singura. Pentru cei precum Paul Celan și Aglaja Veteranyi ar trebui instituită o taxă de aruncat de pe pod. Bun, dar cine să o plătească ?

Această taxă ar presupune un serviciu religios de spovedanie și împărtășire și de absovire de păcate. Cine să o plătească ? Nu știm. Dar dacă nu vor să se arunce singurei, ce trebuie făcut ? Nici aceasta nu știm, dar poate se vor găsi soluții.

E adevărat, unii nu vor să se arunce de pe pod... (de parcă ar fi după ei) !? D-stră ce credeți ?

Întrucât în prezentarea cărții <Romanul vieții mele>, apărut la Edtura Saga, Israel, 2021 scris de poeta Bianca M. se arată că cităm: <Gândurile o duc la gropile din România și Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal: gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o>. Poeta a avut incidente și la Poiana Brașov, unde din discoteca de la munte ajunge datorită unui leșin la Spitalul de neurologie din Brașov cu diagnosticul edem difuz occipital...

Totuși, exprimăm convingerea că între gropile în asfalt din România și Israel există o fundamentală diferență. Șoferii români blesteamă din greu, în timp ce cei din Israel spun rugăciuni drept-credincioase. Conchidem că gropile în asfalt din Israel sunt gropi drept-credincioase.

Cum putem remedia acest inconvenient și să ne raliem țărilor civilizate, dezvoltate ?

<Warum das Kind in der Polenta kocht> pare o carte mai importantă decât scrierile filosofului Heidegger. De ce ar fi astfel ? Dacă Domnul Marius Leonte avea acces la lucrare în limba română ar fi găsit în ea răspunsurile pe care Dânsul le căuta. Oameni simpli cu frică de Dumnezeu citesc cartea Warum das Kind in der Polenta kocht. În Polonia e o foame de scrierile fundamentale ale Aglajei Veteranyi. Iată de ce ei au avut acces la arhiva autoarei, dezvelind-o filă cu filă, eventual recompunând-o și scoțând și alte cărți pe care le-au tradus în poloneză.

Din informațiile din română știm de trei cărți: Daruri- un dans al morții 1999; De ce fierbe copilul în mămăligă 1999; Raftul cu ultimele suflări 2002.

În poloneză au mai apărut ca fiind scrise tot de ea sau în stilul ei încă două cărți: <Cleared the Sea, Rented Socks and Pany Maslo > Czarne publishing House în 2005 și <Who finds searched badly>, Wydawistictwo Czarne 2009, mai pe românește: <Vidanjând Marea, Ciorapi de închiriat și Pâinea Domnului> şi <Cine le găsește caută amarnic>. Pe site-ul negrophonic nu se află decât prima lucrare în engleză, dar mai căutăm.

Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu au descoperit și indisponibilizat două semiremorci care aveau montate artizanal, două rezervoare, de aproximativ 600 de litri, fiecare, pline cu motorină.

 Șoferii, doi cetățeni sârbi, au rămas fară semiremorcile cu rezervoarele cu motorină, au primit amenzi în valoare de 12.000 lei și au inderdicție de a mai intra în România  pe o perioadă de 5 ani.

Despre destinul manuscriselor în Țara Sfântă aflăm tot pe site-ul wordpress unde poeta de limbă română, muziciana și inginera Bianca M. mărturisește în versuri:

                <Aș putea să rup toate manuscrisele/ Aruncate în valiza cea mare din mansardă, / Ușurând viața copiilor mei / Și, mai ales, a nepoților mei./ Care nu citesc românește>.

                <Aș putea compune –din nou- / Mici piese pentru vioară / Dacă ar ține măcar unul dintre cei șapte nepoți / Vioara visurilor mele / Pe umărul drept al muzicalității !>.

                În ideea că nu există un atașat cultural al Ambasadei României în Tel Aviv (de ce la Tel Aviv, nu a spus Donald Trump, ex-prezidentul Statelor Lipite ale Americii că Yerushalaim ar fi capitala statului și nu Tel Aviv) ? Noi de unde să știm ? Că doar internetul nostru costă și nu e atât de speedy ca cel din Statele Lipite ale Americii.

Despre destinul manuscriselor în Țara Sfântă aflăm tot pe site-ul wordpress unde poeta de limbă română, muziciana și inginera Bianca M. mărturisește în versuri:

                <Aș putea să rup toate manuscrisele/ Aruncate în valiza cea mare din mansardă, / Ușurând viața copiilor mei / Și, mai ales, a nepoților mei./ Care nu citesc românește>.

                <Aș putea compune –dinnou- / Mici piese pentru vioară / Dacă ar ține măcar unul dintre cei șapte nepoți / Vioara visurilor mele / Pe umărul drept al muzicalității !>.

                O rugăm frumos: Nu le aruncați ! Se pot pune pe foc să ardă. Doar că în Israel e prea cald să ardă pe foc. Există vreo secție a Institutului Cultural în Tel Aviv ? Are vreun sens să le recuperăm pentru închisorile manuscriselor de la Biblioteca Națională a României ori de la Biblioteca Academiei ? La ce bun ? Poemele poate, dar muzica o fi în ebraică, la ce bun, la ce bun, la ce bun ? Nimic n-are valoare, oricum cândva se va termina. Nu ? Apoi, nu sunt pe un site, care, după ce va fi de vânzare, va reseta toate informațiile ? La ce bun ? Spuneți-mi D-stră !?

Warum das Kind in der Polenta kocht ? Răspunsul îl aflăm citind-o pe Aglaja Veteraniy fie în română (Polirom), fie în engleză de pe site-ul negrophonic... În română a fost tradusă din limba germană de doamna Nora Iuga, care acordă un interviu despre autoare în Dilema Veche.

Ne spune despre Aglaja Veteranyi că trăitoare în Elveția ca artistă de circ originară din România (dar de sorginte poloneză pare-se, căci fusese concepută la Krakow) evita să vorbească limba română mai ales cu intelectualii. Avea suflet de copil.

Deci nu avem răspunsul la întrebare până nu citim cartea.

Avem însă pasaje de pe site-ul poezie.ro unde scrie că În țară, statul la coadă e o meserie; Ești ca taică-tău (era probabil remarca unei persoane din familie) și Există cu adevărat un circ în cer ? pe care o redăm:

<Mama spune că da.

Tata râde, el are experiențe proaste cu Dumnezeul.

Tot de pe site-ul wordpress unde se afișează multă literatură și memorialistică, aflăm revoltați că mama unui bun cetățean din Ploiești, emigrat ulterior în Israel fusese arestată de către securitate. A fost necesară intervenția ofițerului de securitate din întreprindere la cererea Directorului General, căci inginerul trebuia să plece la Baku în chestiuni de ordinul milioanelor de ruble sau dolari. Aflăm de asemenea că pe un legionar care beneficiase de românizarea întreprinderilor în perioada războiului WWII, legionar cu numele de Davidescu (evident nicio legătură cu regele biblic, căci e -cu escu în coadă) trebuiau să-l întrebe colegii de la Securitatea de tristă amintire (bine că și-a schimbat denumirea în trei litere), ce se întâmplase cu banii de la hotelul Europa pe care această familie din Ploiești o deținea. Ce s-o fi întâmplat cu legionarul Davidescu ? Păi cum nu: nu s-a înroșit gogoneaua bine de tot ? În continuare aflăm că mama inginerului beneficiase de cartele cu alimente suplimentare ca orfană de război până și pe vremea regimului Antonescu (tatăl Dânsei Șmil Herșcu era erou din primul război mondial, decedat și decorat, înhumat în mormântul Eroului Necunoscut din Fălticeni). Probabil inginerul lucra la o uzină de utilaje de extracție a petrolului. Nu ne vor trebui dacă vom explora pungile petroliere din Marea Neagră sau le lăsăm tot la concesionari în sarcină să se miște și ei singurei cândva ?

Citim din cartea "Lucrările atelierului: Împărtășind aceleași gusturi. Bucătăria tradițională comună turcească și românească", Ankara, apărută sub egida UNESCO, în secțiunea "The Royal Dinner, Festive Dinner, in the poetic text of the romanian folk balads" scrisă de Doamna Sabina Ispas de la Institutul Constantin Brăiloiu, aflăm despre scrierea demnitarului Gheorgachi în Iași la cererea voievodului Grigore Callimachi cu titlul  <Condica ce are întru sine obiceiuri vechi și nouă ale prea înălțaților Domni>. Iar Învățăturile lui Nagoe Basarab către fiul său Teodosie prezintă în capitolul Cum să cade Domnilor să șadă la masă și cum vor mânca și vor bea elemente de bune maniere. Odată ce Domnitorul întindea mâna să apuce din bucatele de pe masă, căminul era aprins să ardă focul și trompetiști și toboșari începeau să cânte pentru invitații Curții Domnești.

Yona Wallach descinde din părinți basarabeni. Tatăl Dânsei, Michael Wallach era din Lipcani, născut în 1912, mama Dânsei, Esther din Hotin, născută în 1910. Deci amândoi basarabeni. Michael a murit în lupta de pe Dealul Kula în războiul de independență al Israelului, când a fost torturat și ucis cu brutalitate în 1948. În localitatea Kyriat Ono, de lângă Tel Aviv, printre ai cărei fondatori se numărau și părinții Dânsei strada pe care locuia familia lui Michael a fost denumită după cel căzut în luptă.

Yona Wallach (transliterat și Voloch 1944, 10 iunie- 1985, sept. 02) este considerată o feministă revoluționară israeliană și o importantă post-modernistă. A scris de tânără, dar deși era cunoscută în cercurile literare nu a fost public aclamată înainte de anii 1970. Dar poezii ale Sale au apărut în revista Acum (Akhshav) încă din 1964. Apoi în revista avangardistă Kiltartan, apoi în Semn de exclamație (Siman Kriá) și Peshita. Din opera poetică menționăm: 1966- Lucruri în revista Acum (Akhshav), 1969- Două grădini la Editura Daga (Degas), 1976- Versuri sau poezie în Semn de exclamare (Siman Kriá), 1983- Lumina sălbatică la Echut (Editura Quality/ Calitate), 1985- Forme în revista Semne de exclamare (Siman Kriá), 1985- Apariție la Hakibbutz Hameuchad din Tel Aviv, 1992- Inconștientul se deschide ca un evantai  la Hakibbutz Hameuchad din Tel Aviv și revista Semn de exclamare (Siman Kriá).

Doamna întreabă: <De ce scrie Domnul Raul Anchel în limba română ? Din cauză că a făcut atac cerebral și a uitat că e evreu ?>. <Sincer, nu mai cred aceasta. Mai degrabă testează un soft de transcriere a înregistrărilor direct în texte>. <Sunt utile ?>. <Foarte utile. Serviciul de Telefonie Specială înregistrează. Dar nu are cine să asculte înregistrările.>. <Bun. Dar de ce în limba română ?>. <Comanda pare a fi a serviciului din trei litere din România ?>. <Adică ?>. <Unii își dau servitele. Dar nu are cine să asculte și să transcrie, deci trebuie un soft>. <Bun, dar cum scrie Dânsul atâtea cărți ? Și în română !>. <Își înregistrează dicteurile, apoi le transpune cu softul în formate cărți>. <Ce simplu e ! Dar e util ?>. <Util ar fi un soft complet: care să transpună și muzica sub formă de note muzicale. Atunci orice cântă cineva în baie ori fredonează pe stradă poate deveni un succes internațional transpus pe note>. <Aceasta ar fi o idee bună. Ce ar mai trebui transpus ?>. 

În perspectiva accesării de fonduri atât europene, urmare a lansării noilor linii de finanțare, precum şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în ședința de Consiliu local din 07.02.2022 a fost aprobată depunerea, cofinanțarea și implementarea proiectului ”Marmația  - Strategii și standarde”, care va asigura elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) la nivelul zonei urbane funcționale, precum și Strategia Smart City.

Orașul inteligent creat va fi o sursă de servicii publice de calitate, orientate către binele cetățeanului, în care toate proiectele intreprinse de către administrație vor avea un singur punct central, cetățeanul.

Proiectul va fi depus de către Municipiul Sighetu Marmaţiei, în calitate de beneficiar, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă, Apel POCA /972/2/1/ Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari (CP16/2021) pentru regiunile mai puțin dezvoltate, în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice.