Merg, fug cu pasi grabiti si apasati prin oceanul acesta de oameni in valuri. Orasul asta arunca plasa asupra ta si cazi « again » in agonia mersului in fuga. Simtirea preia viteza mersului, a automobilelor si cerintelor care te implica, devine o alta agasare fosnitoare.

 

 

Gandeste-te, aminteste-ti o situatie normala , banala dintr-o dupa-amiaza. Mergi spre munca/facultate. Alearga in jurul tau multimi schimbatoare in graba mare spre o locatie anume, trebuie sa ii feresti, sa nu ii bruschezi, au chipuri diferit colorate, animate de trasaturi care mai de care mai ciudate. Se amesteca banalul cu ciudatul, « normalul »-doua maini, doua picioare cu deficientul, de exemplu, 2 maini si un picior si intr-o fractiune de secunda dezvolti o atitudine, o emotie. Cetatenii, colegii nostri de trai pe planeta, cu intonatii si dispozitii diferite se napustesc asupra ta.... Masinile conduse de temperamente contradictorii , cantitati uriase de metale grele se imping pe langa tine la cativa cm lasand in urma vant , fum , zgomot si improasca cu noroi si zapada, te ameninta... Trebuie sa prind troleul 25 care circula din x in x minute, mai am 3 minute daca nu ajung raman in statie inca 15 minute. Of! Trebuie sa imi cumpar si bilet: 1 minut pentru billet, 1 pentru a traversa, altul pentru a ajunge in statie. Am de vorbit la telefon despre proiectul de inginerie cosmica, sa-l sun pe mecanicul Georgica sa-mi monteze bujia Y la dacie, sa cumpar macaroane , chetchup, salam, fasole, etc. Viteza devine universala si invazia de stimuli reduce resursele, timpul, interesul, pofta de intalnire cu un om sensibil, cu un om cu asteptari mari de la tine si viata. In timpul unor gesturi de tandrete te pescuiesc din cadrul alte « n » preocupari . Limitezi intrevederea amoroasa in ciuda nevoii tale de « dragoste » pentru « un lucru indispensabil zilei », de ex., niste mailuri urgente. Nu dai decat putin caci ti-au ramas resurse psihice limitate si primesti in limite de timp si limite de stoc.