O zi monotonă... multe cărţi aşezate pe un raft vechi al bibliotecii... dorinţa de delectare cu o lectură nouă.Dintre toate cărţile doar una mi-a atras atenţia, o carte care nu avea nimic neobişnuit, nu era colorată superficial, nu avea o copertă extraordinară, era simplă, avea copera colorată monoton, nimic extraordinar la prima vedere... şi totuşi, mi-a atras atenţia. Am luat-o de pe raft, titlul era unul simplu „Alchimistul” de Paulo Coelho. Nu era o carte voluminoasă, era chiar scurtă... am început să-i răsfoiesc paginile... am rămas surprinsă de început, apoi am fost captivată de conţinut, iar mai apoi am fost fascinată de sfârşit.Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în acestă lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu lumea în care trăim, altele sunt locuite de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.