logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


PAGINA ELEVILOR
Poezie: Nu/mai murim PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Duminică, 25 Septembrie 2011 11:33
Clepsidra se umple la un singur capăt.
Jos atâţia oameni goli de Dumnezeu, sus un Dumnezeu plin de oameni.
Avem tot dreptul să primim un cer.
Când ştim că ne aşteaptă atâtea morţi câte lucruri nu ne aparţin.
Să încercăm să nu ne ţinem de mână atunci când ne este teamă,
căci teama are plăcerea deosebită de a ne prinde singuri
smulgându-ne mâinile
în căutarea unui Dumnezeu în care trebuie să ne întoarcem.
În pământ nu se odihnesc decât oase.
În noi, buzele lor ne sărută.
Ne îngropăm dragii noştrii în dragoste,
să nu mai fim nevoiţi să le dăm drumul.
Ultima actualizare Duminică, 25 Septembrie 2011 13:59
Citeşte mai mult...
 
Poezie: Fericiti cei ce plang PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Joi, 22 Septembrie 2011 19:29
Fericiţi cei ce plâng
Fiecare suflet este o suferinţă adunată în sistem, o suferinţă unică
ce adună tot omul.
Nu putem fi în afara durerii, de vreme ce ea ne cheamă în lume şi tot ea ne scapă
mai mult sau mai puţin teferi.
Un corp de lacrimi, la fiecare bătaie,
Murim câte o secundă, pe rând.
Şi spunem că sufletele n-au timp să respire?
N-avem nevoie decât de aer şi de suferinţă.
Restul, ei bine restul e în zadar.
Fumul de ţigare e o plăcere nu o necesitate.
Şi nu de plăcerile vieţii avem nevoie, căci ele ne prelungesc agonia
iar agonia, binecuvântata plăcere prelungită-n chin.
Aşa ne mor toate sufletele, când le îndopăm cu hrană moartă.
Oameni buni, deschideţi gurile şi înghiţiţi în sec.
Asta o să ne sature.
Suferinţa este fericirea cu minus, anulând toate semnele suntem în absolut.
Lacrimile sunt tari, doar omul curge.
Să nu ne ştergem faţa de la lacrimi, căci aceiaşi ochi care ne dor ştiu şi să ne bucure.
Ultima actualizare Joi, 22 Septembrie 2011 19:41
 
Despre suferinţă : Umanul şi divinul nu se întâlnesc decât în constelaţia suferinţei PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 09:23
Suferinţa este un cuvânt tare, un cuvânt plin de greutate,; un concept ce gravitează în jurul fiinţei umane dar şi în fiecare dimensiune ce o constituie: bio-fiziologică, psihologică, socială şi spirituală; o realitate care poate căpăta contur în orice clipă şi a cărei prezenţă nu o putem negocia ci doar accepta. Nu cumva durerea este condiţia sine qua non n-am putea să ne cunoaştem şi prin urmare să ne vindecăm rănile? Eugen Dorcescu afrimă că „Cea mai sigură cale către cunoaştere e suferinţa”. Drumul în care suferinţa duce înspre cunoaşterea de sine este pavat cu încercările omului de a se regăsi, de a fi el însuşi în condiţiile în care nu mai rămâne nimic din el, aceasta e adevărata provocare a durerii să fim noi înşişi când nu mai rămâne nimic din noi. O lecţie care ne învaţă că prin suferinţă omul nu trebuie neapărat să supravieţuiască ci să devină el însuşi.
 
Avem atâtea exemple în istorie de la oameni care au ştiut să sufere: martiri, eroi, prizioneri, deţinuţi politici etc.; oameni care au rămas în umbra societăţii contemporane care se pare că a uitat de greutate (efort, durere, lacrimi) şi a pornit în căutarea extazului, plăcerii, performaţei, o lume care cultivă hrană moartă, etichetată drept „fericire”, o lume care a uitat că aceiaşi ochi care plâng ştiu şi să ne bucure. Poate că aceasta este adevărata suferinţă, că am uitat cum este să suferim, că lacrimile sunt tari doar omul curge. Isus Hristos ne învaţă că suferinţa nu este decât fericirea cu minus: „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângăia” (Matei, 5:4), aparent un paradox: cum poţi să fii fericit în durere? numai dacă priveşti durerea în fericire, dacă te transpui în afara durerii şi te concentrezi asupra momentului încetării ei. În grădina Ghetsimani, Isus copleşit fiind de gândurile privind supliciile la care avea să fie supus, se roagă Tatălui: „Tată, Ţie toate lucurile îţi sunt cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!” (Marcu, 14:36) şi totuşi în acele clipe de zbucium psihic intens devine una cu durerea, El Însuşi omul durerilor, acceptând suferinţa: „facă-se nu ceea ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu” (Marcu, 14:36), acesta este un model despre cum trebuie să suferim, despre cum trebuie să privim şi să ne acceptăm suferinţa: suferinţa este o parte din noi şi nicidecum împotriva noastră.
Ultima actualizare Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 09:59
Citeşte mai mult...
 
Despicarea firului de emotie urbana in patru PDF Imprimare Email
Scris de Melania Marina Miholca   
Vineri, 16 Septembrie 2011 15:57
Merg, fug cu pasi grabiti si apasati prin oceanul acesta de oameni in valuri. Orasul asta arunca plasa asupra ta si cazi « again » in agonia mersului in fuga. Simtirea preia viteza mersului, a automobilelor si cerintelor care te implica, devine o alta agasare fosnitoare.
 
Asa-i ca ti s-a intamplat sa simti, sa crezi in cineva din avantul si
compulsia experientelor tale in fuga ?
Ce faci cand ai in jurul tau o avalansa de stimuli ca om cu instincte de
supravietuire ?
 
Gandeste-te, aminteste-ti o situatie normala , banala dintr-o dupa-amiaza. Mergi spre munca/facultate. Alearga in jurul tau multimi schimbatoare in graba mare spre o locatie anume, trebuie sa ii feresti, sa nu ii bruschezi, au chipuri diferit colorate, animate de trasaturi care mai de care mai ciudate. Se amesteca banalul cu ciudatul, « normalul »-doua maini, doua picioare cu deficientul, de exemplu, 2 maini si un picior si intr-o fractiune de secunda dezvolti o atitudine, o emotie. Cetatenii, colegii nostri de trai pe planeta, cu intonatii si dispozitii diferite se napustesc asupra ta.... Masinile conduse de temperamente contradictorii , cantitati uriase de metale grele se imping pe langa tine la cativa cm lasand in urma vant , fum , zgomot si improasca cu noroi si zapada, te ameninta... Trebuie sa prind troleul 25 care circula din x in x minute, mai am 3 minute daca nu ajung raman in statie inca 15 minute. Of! Trebuie sa imi cumpar si bilet: 1 minut pentru billet, 1 pentru a traversa, altul pentru a ajunge in statie. Am de vorbit la telefon despre proiectul de inginerie cosmica, sa-l sun pe mecanicul Georgica sa-mi monteze bujia Y la dacie, sa cumpar macaroane , chetchup, salam, fasole, etc. Viteza devine universala si invazia de stimuli reduce resursele, timpul, interesul, pofta de intalnire cu un om sensibil, cu un om cu asteptari mari de la tine si viata. In timpul unor gesturi de tandrete te pescuiesc din cadrul alte « n » preocupari . Limitezi intrevederea amoroasa in ciuda nevoii tale de « dragoste » pentru « un lucru indispensabil zilei », de ex., niste mailuri urgente. Nu dai decat putin caci ti-au ramas resurse psihice limitate si primesti in limite de timp si limite de stoc.
Ultima actualizare Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 10:02
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Resturi schingiuite PDF Imprimare Email
Scris de Melania Marina Miholca   
Miercuri, 14 Septembrie 2011 13:32
Mainile mele inca mai tin miros de tine
Doua terminatii feminine cu miros de barbat
Cred ca asa au aparut toate mutatiile in mine...
Cred ca asa am ramas si cand ai plecat...
Inchid ochii, pleoapele abia sterse de tusul fricosului frumos
Inca te mai vad cum gemi cu venele-ti crescute de placere
Raman si tac...
Apa mai curge, copiii cresc si geamurile mereu vor fi manjite
Noroiul de pe mainile din parc ti l-ai lasat pe mine
Geaca mea din piele inchipuita iti poarta si acum mana
Bratele mele iti duc cu mine trupul
Tu oare ma porti...
 
 
Se lovesc de orificiul meu auditiv vorbe calde de dragoste aruncate prin unde, e plin de dragoste aruncata din ureche in ureche si lipsa de dragoste in noi caci am trimis-o in lume imbracata in vorbe.
 
Ultima actualizare Miercuri, 14 Septembrie 2011 13:41
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Antonia Zavalic - "Anotimpul tacerii" PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Duminică, 11 Septembrie 2011 07:43
Anotimpul tăcerii
Trecem prin fiecare suflet, îl trecem în vedere
Ne salutăm politicos şi trecem imediat la următorul.
Îi închidem buzele şi ne închidem ochii, nu înainte de a ne întoarce capul
ca nu cumva să ne oprim din paşi.
În setea noastră de suflete, urmele noastre dispar şi cei rămaşi în spatele nostru şi al lor glas.
Am dat drumul la mâini, fiindcă nu ştiam să le ţin.
Acum mi-s inutile toate mâinile,
Am lăsat în spate un suflet şi am uitat să-mi închid ochii
iar acum sunt de neînchis.
Distanţa nu ne depărtează când ştim că-n spatele nostru cresc suflete
şi noi creştem în depărtarea lor.
Ultima actualizare Duminică, 11 Septembrie 2011 10:07
Citeşte mai mult...
 
POEZIE:Colaj de singurătăţi PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Joi, 08 Septembrie 2011 19:29

Ţi-am spus că oamenii trec prin tine

şi că, nici măcar nu se ating atomii.

Fiecare-şi vede de drum: e era atingerii nesimţite.

 

Prin parc, pe stradă, la o terasă

toţi îşi beau cafeaua evitând contactul,

o lovitură, ar fi chiar de dorit!

 

Şi când merg şi când aleargă

în umbră, doar tăcerea se face auzită.

Paşi sună în ecou: nimeni.

Ultima actualizare Joi, 08 Septembrie 2011 19:34
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Unu, unu jumătate, doi PDF Imprimare Email
Scris de Antonia Zavalic   
Luni, 29 August 2011 10:57
Nu mă bat în piept că s-ar putea să nu sune.
Absenţa oricărui ritm ar putea fi indiciul unui plin
În care nu mai încape nici măcar o moleculă de aer.
Golul sună, de vreme ce întotdeauna mai încape,
Indiciul unui spaţiu care se vrea umplut.
Oamenii plini cu oamenii goli se adună,
devin pe jumătate plini, iar când se despart
îşi ia fiecare goliciunea înapoi, aşa e înţelegerea.
Primii un pic mai goli, restul un pic mai plini, dar nimeni întreg.
Unele jumătaţi îşi dau mâinile în speranţa că nu vor rămâne ele însele.
Alte jumătăţi şi le ascund.
Ultima actualizare Luni, 29 August 2011 11:17
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Oare...? PDF Imprimare Email
Scris de Andreea T.   
Sâmbătă, 27 August 2011 08:44
Nu ştiu ce mă deranjează mai tare:
Liniştea din jurul meu sau propoziţiile pe care nu le-am zis?
Lipsa ta sau simplul fapt că ai făcut parte din viata mea?
Săruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?
Trecutul sau prezentul?
Eu sau tu ?
Că am crezut în tine sau că acum nu mai cred în nimic ?
Oare ce doare mai tare?!
Singurătatea sau neîncrederea ?
Dorinţa sau neputinţa de a schimba ceva?
Acum mă pierd printre rânduri …şi mă întreb:
Oare…
TU…
te mai gândeşti la mine uneori?
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Mă vrei? … Mă ai!... PDF Imprimare Email
Scris de Andreea T.   
Miercuri, 24 August 2011 13:16

Privesc în gol şi aştept …aştept…aştept…un semn de la tine. Fiecare

minut fără tine pare o eternitate şi fiecare clipă cu tine o veşnicie…

Clipesc şi îţi aud glasul soav…care mă alintă şi îmi rosteşte şoapte de

dor, cuvinte pe care vrem să le avem… Sunt toate

pentru MINE şi pentru TINE.

Mă strângi la pieptul tău şi mă alinţi…şi nu e doar un vis…

Ne topim unul după celălalt în timp ce vorbim la telefon iar atunci

când ne vedem ni se taie respiraţia…

Mă vrei? …

Mă ai!...

Atunci închide ochii şi sărută-mă…nu irosi veşnicia!

Ultima actualizare Miercuri, 24 August 2011 13:22
Citeşte mai mult...
 
POEZIE: Hearing lips and seeing voices... PDF Imprimare Email
Scris de Andreea T   
Luni, 22 August 2011 19:01
Ce poate fi mai dureros decât pierderea? Ce poate fi mai
înfricoşător…decât întunericul? Si ce poate fi mai adânc…
decât suferinţa? Stau pe marginea râului şi privesc în
depărtare…sperând să simt totuşi apropierea…Aştept un semn,
o licărire, o şoaptă sau un sunet…poate doar o privire…s-o simt
cum se aprinde şi se transforma în dorinţă…în trăire…
Ultima actualizare Marţi, 23 August 2011 07:41
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Page 5 of 10

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact