Zăpadă şi pădure. Pădure şi zăpadă. Noaptea, negrul cer senin cu ale sale miliardele de stele scintilante… molizi ce se profilează către boltă, parcă şi mai impresionanţi decât… altădată. O pustietate rece, de te minunezi oare cum de pot supravieţui fiinţe vii în asemenea condiţii. Ziua, deşi lumina este strălucitoare şi avem perfectă vizibilitate până la mare distanţă, rar mişcă ceva animal… parcă orice vietate care poate decide, preferă să rămână în ceva ascunziş care îi creşte şansa de a rămâne în viaţă… până la următoarea încălzire. Pădure înzăpezită întreruptă uneori de albul imaculat al ‘zonelor-înierbate’ pe care ici-colo se conturează îngrădiri de stâne lipsite de prezenţa viului… totuşi fotogenice. Frumos peisaj, dar nici nu îţi poţi închipui cam cât de dramatic trebuie să fie gerul în zone mai puţin ‘temperate’. Desigur, temperatura mai creşte pe aici în zilele cu cer acoperit plumburiu… cu nori din care se revarsă ninsoarea abundent sau molcom; totuşi, când vântul bate cu putere, apare o senzaţie de Siberia, cu zăpada viscolită şi troienită… imagini dramatice prin aşezările umane din zone de culme…    

Prin Valea Iadului în sectoare cu aspect de chei cu pereţi mai stâncoşi sau mai împăduriţi, ai ocazia să admiri impresionante formaţiuni de gheaţă, având complexitate şi masivitate rar întâlnită, ţurţuri şi domuri, perdele de gheaţă, efemere podoabe ale blocurilor şi versanţilor de piatră. Interesanţi ca aspect sunt arborii cu mătreaţa bradului (Usnea sp), mai cu seamă acei molizi pe care lichenii sunt prezenţi masiv, atârnând de pe crengi, îmbrăcând trunchiurile… Apar două sănii trase de grupuri de caini husky siberian, cu doi oameni alunecând în sus către Stâna de Vale… în atmosfera asta glacială nimic nu se potrivea mai bine pentru a da ceva viaţă-umană peisajului… dacă era nevoie.