În fiecare an Biserica Ortodoxă precum şi cea Romano-Catolică îi pomenesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la 29 iunie. Este o sărbătoare ce datează în Apus înca din vremea împăratului Constantin cel Mare, fiind preluată chiar în decursul aceluiaşi secol şi în Răsărit unde s-a bucurat de o însemnătate aparte. Pericopele evanghelice de la Utrenie şi Sfânta Liturghie îl au în centru pe Sfântul Apostol Petru, pe când în Apostol găsim mărturia Sfântului Apostol Pavel privind activitatea sa.

 

Am putea să ne întrebăm de ce tocmai aceşti doi apostoli să aibă o sărbătoare distinctă ştiind că toţi apostolii au fost egali şi au fost investiţi cu aceleaşi puteri, drepturi şi îndatoriri fără nicio părtinire? Răspunsul îl aflăm dacă vom cerceta paginile de istorie a creştinismului şi unde vom vedea că cei doi s-au distins prin rodnica lor activitate. Cu toţii au fost trimişi la propovăduire dar sfinţii astăzi prăznuiţi au fost cei ce au rămas în conştiinţa tuturor creştinilor indiferent de originea, vechimea credinţei lor în singurul Dumnezeu adevărat.

Evanghelia din a doua duminică de după Pogorârea Sfântului Duh ne prezintă chemarea la apostolat a primilor ucenici ai Mântuitorului Hristos în viziunea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. Pericopa este una scurtă fiind alcătuită doar din 5 versete, 18-23 din capitolul IV al Evangheliei după Matei.

 

Fiind în perioada Octoihului de o săptămână, perioadă ce pune accentul îndeosebi pe activitatea învăţătorească a Mântuitorului Hristos, pericopa de astăzi ne vorbeşte despre începuturile misiunii publice a Domnului nostru Iisus Hristos. După botezul primit de la Sfântul Ioan Botezătorul, după postul de 40 zile şi nopţi din pustiul Karantaniei şi după ispita din partea diavolului Mântuitorul Hristos şi-a început misiunea de propovăduire a Evangheliei cu aceleaşi cuvinte rostite şi de Înaintemergătorul Său, „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei IV, 17) şi a chemat la apostolat conform Sfintei Scripturi două perechi de fraţi: Petru şi Andrei, fiii lui Iona pescarul şi pe Iacov şi Ioan, tot pescari fiii lui Zevedeu. Iar ei au lăsat toate şi i-au urmat. Dacă au răspuns chemării, invitaţiei Învăţătorului Hristos din dorinţa de a fi pescari de oameni conform promisiunii Mântuitorului sau pentru că în calitatea lor de ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul aveau cel puţin credinţa în Dumnezeu şi în promisiunea unui Mântuitor, nu ştim.