1.      Latina – limba creştinismului strămoşesc 

Se ştie prea bine că de multe ori excesul de zel în susţinerea cu orice chip a unei cauze, devine aproape la fel de contraproductiv ca şi dezinteresul total manifestat faţă de aceeaşi cauză. Cam aşa stau lucrurile cu mult dezbătuta problemă a originilor creştinismului românesc: a fost un creştinism de sorginte latină (apuseană), după cum susţin bisericile aparţinătoare acestui rit, ori unul de influenţă orientală (grecească), aşa cum afirmă cu îndârjire teologii şi istoricii ortodocşi?

În perioada interbelică, prin trăirism şi gândirism – două curente filosofice de intensă orientare mistico-religioasă, s-a ajuns la excese, şi de aici la inevitabile derapări privind rolul credinţei ortodoxe în viaţa spirituală a poporului român. Filosoful Nae Ionescu, unul dintre corifeii trăirismului, n-a ezitat să pună semnul de egalitate între românism şi ortodoxism («Roza vânturilor», pag. 205)! Cunoscută fiind predilecţia trăiriştilor înspre cultivarea paradoxului şi contradicţiei, pentru un logician de talia lui Nae Ionescu era un simplu exerciţiu de rafinament să-şi etaleze rigoarea argumentaţiei în arcuiri ale demonstraţiei peste sofisme subtile, aşa cum altădată a reuşit performanţa teoretică de-a separa oile de capre, adică pe românii neaoşi de bunii români!

„În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei” (Ioan 17, 1-13)