Sighetul Marmaţiei  este scăldat la nord de Tisa, rîul de frontieră care desparte străvechiul oraş de localităţile Biserica Albă (99 procente populaţie română) şi Slatina(60 procente români) din Ucraina. Din 1946 gardurile de sîrmă ghimpată de pe cele două maluri  au separat părinţi de copii, fraţii de fraţi. Cei din Ucraina se uitau lung la Sighetul care se vedea ca-n palmă, iar maramureşenii zăreau dincolo de Tisa coamele dealului sau vîrful rarelor biserici. După căderea Imperiului roşu, fraţii de pe cele două maluri au început să reia sau să înteţească  legăturile  culturale. În 1990, în Maramureş  funcţiona un singur punct de trecere a frontierei  în Ucraina, la Cîmpulung la Tisa, deschis din 1986,  de 3 ori pe săptămînă, pe unde puteau trece doar rudeniile care aveau „chemare” .

Singurul PTF rutier  apropiat era cel de la Halmeu , judeţul Satu Mare, pe unde , au trecut primele delegaţii  ale prieteniei . Interesant, primii au fost cei din Slatina, care au venit imediat după telerevoluţia română  cu ajutoare la Sighet. Unul dintre primii deschizători de drumuri spre comunităţile româneşti din dreapta Tisei a fost şi Gheorghe Mihai Bârlea,  actualul senator de Maramureş, care, împreună cu Echim Vancea, Spiridon Pralea, Gheorghe Pârja şi Ansamblul „Mara” au făcut un turneu prin satele româneşti din Transcarpatia.