logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


COMUNITATE


Avocaţii din Sighetu Marmaţiei iau apărarea judecătorului Teodor Coman PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 14 Martie 2009 21:52
Sursa foto: Antena3Condamnarea Maricicăi Chiş pentru smulgerea a trei ţăruşi i-a adus judecătorul Teodor Coman o serie de critici, mai ales din partea localnicilor de pe Valea Izei care au iniţiat mai multe acţiuni de protest şi, după spusa lor, doresc să depună o sesizare la Consiliul Superior a Magistraturii. Ca reacţie, în locul judecătorului Coman, un grup de avocaţi din Sighetu Marmaţiei s-au folosit de dreptul la replică şi au transmis spre publicare o scrisoare deschisă din care cităm în cele ce urmează.

Erorile judiciare se datorează neangajării unui avocat

"Din informaţiile culese de la mai multe persoane demne de toată încrederea (altele decât cele din grupul de nemulţumiţi), am aflat că lucrurile nu stau chiar aşa cum susţin aceşti protestatari, referitor la faptul că dl. preşedinte Teodor Coman ar soluţiona defectuos dosarele aflate pe rolul instanţei" spune scrisoarea. "Aceşti protestatari sunt conduşi de câţiva "lideri" procesomani de meserie care îi instigă la violenţă, aducând în faţă doar părţile care au pierdut vre-un proces. Desigur că într-un proces sunt cel puţin două părţi, din care una pierde însă, legea dă dreptul să atace cu apel sau recurs hotărârea pronunţată de oricare magistrat de la instanţa de fond, astfel încât dacă această hotărâre nu ar fi dată în spiritul şi litera legii, s-ar putea modifica în calea de atac.

Citeşte mai mult...
 
Vineri 13 cu ghinion pentru unii PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 14 Martie 2009 15:13

Pompierii din Maramureşul istoric au avut o noapte de foc. Vineri 13 a fost cu ghinion pentru un localnic din satul Berbeşti, comuna Giuleşti. În locuinţa lui, situată pe strada Principală din localitate, a izbucnit un incendiu. Pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au fost chemaţi în ajutor puţin după ora 23. Ei au reuşit să localizeze şi lichideze incendiul după o oră şi jumătate. La acţiune au participat, cu o motopompă, şi 
membrii Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenţă din Giuleşti.
Flăcările au mistuit 70 de metri pătraţi de acoperiş învelit cu şindrilă, circa 1000 de kilograme de porumb şi 250 de litri de ţuică. Focul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza unui conductor electric defect. 
Şi pompierii Secţiei Vişeu de Sus au luptat cu flăcările azi noapte. La ora 02:31, ei au fost chemaţi în ajutor la un incendiu declanşat la o locuinţă de pe strada Iuliu Maniu din oraş. Intervenţia lor promptă a limitat pagubele la numai 4 metri pătraţi de acoperiş din lemn învelit cu ţiglă. Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.

Citeşte mai mult...
 
Un milion de euro pentru un teren in Rozavlea PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 14 Martie 2009 14:59

In disperarea de a gasi o locatie pentru construirea centrului de management integrat al deseurilor, administratia judeteana este dispusa sa plateasca chiar si un milion de euro pentru terenul pe care sa fie infiintata platforma ecologica iar proiectul finantat cu fonduri europene sa poata fi dus la bun sfarsit.

Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, a aratat ca va face tot posibilul sa ii convinga pe locuitorii din Rozavlea, comuna unde se intentioneaza amnajarea centrului, ca proiectul este unul benefic pentru comunitate si ca nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Tentative pentru deschiderea unui astfel de centru au existat si cu membrii altor comunitati din Maramures, cum e cea din Calinesti, insa reprezentantii Consiliului Judetean s-au lovit de refuzul categoric al localnicilor.

“Cei din Rozavlea vor avea niste avantaje iar daca terenul ne va costa un milion de euro, un milion de euro o sa platim.

Citeşte mai mult...
 
Asociaţia ecologică “Nordica” din Sighet a împlinit un an de la înfiinţare PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 14 Martie 2009 10:14

Joi, 12 martie, membrii Asociaţiei Ecologie, Turism “Nordica” din Sighetu Marmaţiei şi-au dat întâlnire

într-una din sălile extensiunii sighetene a Universităţii “Babeş-Bolyai”, pentru a sărbători un an de la înfiinţare. În această perioadă se pot lăuda cu înfiinţarea website-ului www.fotomaramures.ro, devenit între timp o adevărată marcă, site-ul cu pricina având zilnic câteva mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare, şi aproape 300 de colaboratori. Fiind la început - un an este prea scurt pentru finalizarea unui proiect - cei aproape 30 de membri care au putut fi prezenţi au discutat despre proiectele aflate în derulare, precum şi de planurile de viitor.
“În prezent avem în derulare o serie de proiecte de anvergură în care, pe lângă membrii asociaţiei, sunt implicaţi cei din administraţiile locale din Sighet şi Sarasău, precum şi alte organizaţii neguvernamentale.

Citeşte mai mult...
 
ANUNŢ: Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures face recrutari PDF Imprimare Email
Vineri, 13 Martie 2009 22:04
Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures face recrutari pentru concursul de admitere, organizat de institutiile militare de invatamant – Arma Jandarmi, curs de zi astfel:

Numar de locuri alocate pentru scolile Ministerului Administratiei si Internelor 

                 I. INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT / specialităţi LA CARE SE ORGANIZEAZĂ CONCURS DE ADMITERE

 Academia de Poliţie „Al.I.Cuza" Bucureşti -  specialitatea jandarmi ;

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Gr.Al.Ghica" Drăgăşani;

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni ;

Ultima actualizare Vineri, 13 Martie 2009 22:23
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior971972973974975976977978979980UrmătorSfârşit »

Page 971 of 1019

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact