SOCIAL
|
Multi angajati reclama faptul ca nu li se acorda concediul de odihna |
|
|
|
|
Joi, 09 Septembrie 2010 19:18 |
 Dreptul la odihna este garantat de lege, norma juridica fiind obligatorie pentru orice angajator. Nici macar salariatul nu poate renunta la drepturile pe care legea i le confera. Desi in ultimul timp unii prefera sa lucreze in zilele de concediu si sa primeasca in schimb o suma suplimentara de bani, acest lucru este ilegal. Concediul de odihna nu poate fi limitat, nici nu se poate renunta la el. De asemenea, zilele de concediu de odihna nu pot fi compensate prin remuneratii, ne-a informat Delia Tarlea, inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Maramures. Singura exceptie in care se admite a se acorda bani pentru concediul de odihna este aceea in care, la data la care contractul individual de munca inceteaza, sunt zile de concediu neefectuate. Altfel spus, daca salariatul pleaca din societate si nu poate sa-si efectueze concediul de odihna primeste contravaloarea acelor zile. Interlocutoarea a mai precizat ca in timp ce Codul Muncii prevede un minim de 20 de zile lucratoare pentru un an de activitate, Contractul Colectiv de Munca (CCM) la nivel national pe anii 2007-2010 prevede un minim de 21 zile lucratoare.
|
|
Ultima actualizare Joi, 09 Septembrie 2010 22:04 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Parteneriat Camera de Comerț și Industrie Maramureș şi Let's do it, Romania! |
|
|
|
|
Scris de Sighet Online
|
|
Joi, 09 Septembrie 2010 14:52 |
|
Camera de Comerț și Industrie Maramureș, a inițiat participarea activă în proiectul Let's doit, Romania! în Maramureș. Astfel, va organiza TOP voluntariat 2010 în Maramureș.În realizarea topului se iau în calcul doar ONG-urile, Primăriile, Școlile sau Societățilecomerciale înscrise înaintea datei de 23 Septembrie pe pagina web: www.letsdoitromania.ro în secțiunea specială sau cei/cele care au semnat convenția de participare la evenimentul Let’s do it, România. Clasamentul va fi realizat pe baza procentajului de participare a populației din comune șiorașe/municipii sau a procentajului de elevi participant dintr-o anumită instituție de învățământ în funcție de numărul total pe care aceasta îl are. ONG-urile și societățile comerciale trebuie să îndeplinească un barem de minim 25 Persoaneparticipante pentru a intra în evaluarea pentru acest TOP. Primăriile și Instituțiile de învățământ trebuie să îndeplinească un barem de minim 100 persoane participante pentru a intra în evaluarea pentru TOP Voluntariat Maramureș 2010. Let's do it, Romania! este proiectul fiecărei comunități și fiecare sat, comună, oraș are ocazia săși-l asume iar pe 25 Septembrie cu toții vom demonstra că suntem un județ de top care facem față provocărilor și suntem uniți atât când e vorba de voie bună cât și când e vorba de muncă și colaborare.Trebuie să apreciem că în județul nostru multe dintre probleme vin din trecut și în prezentlucrurile se îmbunătățesc iar pe 25 Septembrie este ziua în care vom face curățenie într-o singură zi!
|
|
Ultima actualizare Joi, 09 Septembrie 2010 12:29 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Campanie-pilot pentru colectarea selectiva in institutii |
|
|
|
|
Joi, 09 Septembrie 2010 08:41 |
Institutiile publice sunt obligate sa colecteze selectiv deseurile prin Legea 132, intrata in vigoare in 6 august, iar de astazi a inceput campania de implementare, care debuteaza cu un proiect pilot. Acesta va dura pana la sfarsitul lunii noiembrie si va promova colectarea selectiva in sase institutii publice. Comisia pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor si Asociatia Green Revolution vor realiza un ghid de implementare, un plan de masuri necesare pentru implementarea legii, materiale de promovare a colectarii selective in interiorul institutiei, precum si un program special on-line pentru a facilita raportarea de deseuri colectate selectiv.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Federatia "Sanitas" se pregateste de proteste |
|
|
|
|
Miercuri, 08 Septembrie 2010 14:49 |
|
Aproximativ 200 de membri ai Federatiei "Sanitas" vor picheta, joi, sediul Ministerului Sanatatii, nemultimiti de diminuarea salariilor si de problemele aparute in cadrul procesului de descentralizare a unitatilor sanitare, urmand sa stabileasca, in aceeasi zi, si alte forme de protest.
Consiliul National al Federatiei "Sanitas" se va intruni joi dimineata, pentru a analiza impactul reducerii salariilor cu 25 la suta si pentru evaluarea problemelor aparute in cadrul procesului de descentralizare a unitatilor sanitare, se arata intr-un comunicat de miercuri al federatiei.
In cadrul acestei sedinte, sindicalistii vor stabili calendarul actiunilor de protest pentru sustinerea pachetului de revendicari al Federatiei.Dupa incheierea Consiliului National, membrii consiliului si membrii Uniunii Sindicale Sanitas Bucuresti vor protesta, tot joi, intre orele 13.00-15.00, la sediul Ministerului Sanatatii.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
REVOLTA – Actiuni in instanta si proteste pregatite de sindicalistii din invatamant pentru primul semestru al noului an scolar |
|
|
|
|
Luni, 06 Septembrie 2010 19:05 |
Sindicalistii din educatie pregatesc actionarea in instanta a inspectoratelor scolare judetene si a unitatilor de invatamant, din cauza reducerii salariale cu 25 % aplicata pentru lunile iulie si august. De asemenea, liderii FSLI ameninta ca vor ataca in contencios administrativ hotararile Ministerului Educatiei prin care a fost modificata componenta consiliilor de administratie ale scolilor si prin care s-a dispus reorganizarea Casei Corpului Didactic, a palatelor copiilor si cluburilor sportive scolare. Sindicalistii sunt decisi chiar sa desfasoare actiuni de protest pe intreaga perioada a semestrului intai al noului an scolar. In perioada 7-8 septembrie, la nivelul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) se va intruni Departamentul Juridic, ocazie cu care va fi finalizat modelul de cerere de chemare in judecata a inspectoratelor scolare judetene si a unitatilor scolare, ca urmare a reducerii salariale cu 25 % aplicata pentru lunile iulie-august. In opinia sindicalistilor, aceasta diminuare a salariilor este ilegala. “Aceasta reducere cu 25 % a salariilor este total ilegala, deoarece in iulie-august, personalul era in concediu de odihna.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Ministerul Educaţiei va schimba modul de acordare a gradaţiilor de merit |
|
|
|
|
Duminică, 05 Septembrie 2010 08:57 |
|
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea susţine că ministerul va schimba filozofia de acordare a gradaţiilor de merit pentru profesori, astfel încât solicitanţii vor trebui să propună un proiect pe grupuri de elevi care vor fi urmărite în evoluţie de la an la an.
"În acest interval de timp, din 1997 începând, după aprobarea statutului cadrelor didactice, a intervenit o rutină care a făcut din obţinerea gradaţiei de merit un scop în sine şi a început puţin să se rupă activitatea care conducea la obţinerea acestui beneficiu de muncă directă cu clasa de elevi. Ce am făcut noi în acest an cu sindicatele, cărora le mulţumesc pentru felul în care au colaborat cu ministerul, a fost să legăm obiectivele majore prin care sistemul de învăţământ este evaluat, spre exemplu de părăsirea timpurie a educaţiei, abandon şcolar, vorbim de obiectivele pe care Europa le urmăreşte la sistemele de învăţământ, pe care le-am luat ca repere şi la activitatea didactică. Pentru că dacă toate cadrele didactice de performanţă până la urmă vor fi apreciate ca atare în baza acestor indicatori, înseamnă că sistemul meu va produce nişte creşteri calitative", a spus Oana Badea. Badea a spus că filozofia de acordare a gradaţiei de merit a fost practic complet schimbată.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Elevi, atentie la copiat! |
|
|
|
|
Duminică, 05 Septembrie 2010 08:30 |
|
Elevii care vor fi prinsi copiind la examenul de bacalaureat din 2011 nu vor mai putea da examen in urmatoarele doua sesiuni, respectiv cea din toamna si cea din iunie 2012.
"Am adus cateva modificari importante la bacalaureat, una dintre ele vizeaza pedepsirea mai drastica a celor care sunt tentati sa fraudeze. Astfel, potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a examenului national de bacalaureat sesiunea 2011, candidatii care au fost eliminati de la o proba, pentru frauda sau tentativa de frauda, nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Acestia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme in a treia sesiune dupa cea in timpul careia au fost eliminati", a declarat secretarul de stat Oana Badea.
Ea a adaugat ca alte noutati vizeaza finalizarea cursurilor cu doua saptamani inainte de sfarsitul anului scolar, pentru elevii care sustin examene nationale, sistem care a functionat foarte bine inainte de 1990, si sustinerea probelor orale dupa finalizarea cursurilor de catre elevii din clasele a XII-a si, respectiv, a XIII-a.
|
|
Ultima actualizare Duminică, 05 Septembrie 2010 08:41 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Primaria Remeti a semnat un parteneriat cu Centrul Regional de Initiere si Servicii din Sighet |
|
|
|
|
Joi, 02 Septembrie 2010 18:19 |
In cadrul programului “Femei de cariera – de ieri, de azi, de maine”, derulat de Centrul Regional de Initiere si Servicii din Sighetu-Marmatiei, asociatia sigheteana a semnat un contract de parteneriat cu Primaria Remeti privind incluziunea sociala si pe piata muncii a femeilor apartinand minoritatilor etnice din cele trei localitati apartinatoare. Proiectul implica infiintarea unui centru pentru dialog social, parte a unei retele “Umbrela”, care sa ofere consiliere persoanelor expuse riscului de excludere sociala, consiliere si orientare profesionala si accesul pe piata muncii prin combaterea prejudecatilor angajatorilor privind etnia si sexul precum si pentru sprijinirea unor initiative antreprenoriale. Din cate am aflat de la Cristina Iolanda Codrea, coordonatorul programului, parteneriate similare au fost initiate si cu administratiile din Campulung la Tisa, Poienile de Sub Munte si Bocicoiu Mare.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
De la festivitati direct in clase la ore. Asa va incepe anul scolar 2010-2011 |
|
|
|
|
Marţi, 31 August 2010 14:00 |
|
Noul an scolar va incepe in forta pentru elevii din Maramures. Pe 13 septembrie, copiii trebuie sa mearga la scoala cu ghiozdanul plin de caiete si rechizite, pentru ca vor intra direct in "paine". Festivitatile de deschidere vor fi reduse la 60 de minute si vor fi urmate de o ora de dirigentie, cand elevii isi vor primi manualele. De la 10:00 profesorii vor intra la clasa si vor incepe lectiile ca intr-o zi normala de scoala.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu a dat ordin ca scoala sa inceapa pe 13 septembrie iar dascalii sa nu mai piarda o zi intreaga cu diverse festivitati si activitati extrascolare. Seful invatamantului a discutat astazi cu toti inspectorii generali, fiecare prezentandu-si punctul de vedere si propunerile.
|
|
Ultima actualizare Marţi, 31 August 2010 16:12 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Biletele de tren se scumpesc din 15 septembrie |
|
|
|
|
Scris de Sighet Online
|
|
Joi, 02 Septembrie 2010 08:26 |
CFR calatori va majora tarifele incepand cu data de 15 septembrie cu 8% dupa cum a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Astfel, navetistii, dar si studentii vor plati mai mult pentru biletele de tren. Aceasta masura vine ca si urmare a unui angajament facut de guvern fata de FMI ca va creste tarifele practicate de 10 companii publice care inregistreaza cele mai mari pierderi. Printre acestea se numara si CFR Calatori si CFR Marfa, Metrorex, Termoelectrica si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Ultima crestere a pretului biletelor de tren a avut loc in septembrie 2007, in timp ce, la metrou, pretul cartelelor de calatorie a fost majorat ultima oara in aprilie 2009, cu 7%. CFR Calatori a majorat deja tarifele cu circa patru la suta, de la 1 iulie, in urma majorarii TVA.
|
|
Ultima actualizare Joi, 02 Septembrie 2010 12:11 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Ţigări de contrabandă la frontiera cu Ucraina |
|
|
|
|
Scris de Sighet Online
|
|
Luni, 30 August 2010 16:04 |
|
Poliţiştii de frontieră maramureşeni, au observat, pe malul Tisei, o persoană care transporta mai multe colete voluminoase. Acesta a încercat să introducă ilegal în România, peste apa râului Tisa, trei baxuri de ţigări, de provenienţă ucraineană. În data de 29 august a.c., în jurul orei 22.30, lucrătorii IJPF Maramureş au observat, pe malul râului Tisa, o persoană care transporta mai multe colete voluminoase. Conform legii, poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celui în cauză, moment în care bărbatul a sărit în apă şi a trecut înot pe malul ucrainean. Imediat, au fost informate autorităţile ucrainiene, care l-au reţinut şi identificat pe bărbat ca fiind cetăţean ucrainean, R.P.P. în vârstă de 34 ani.
|
|
Ultima actualizare Luni, 30 August 2010 17:26 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
A doua sesiune a Bacului: luni, se desfasoara proba la limba romana |
|
|
|
|
Scris de Sighet Online
|
|
Luni, 30 August 2010 08:32 |
Astazi se desfasoara prima proba scrisa la limba si literatura romana in cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Potrivit Ministerului Educatiei, vor participa aproximativ 69.000 de candidati. Sesiunea de toamna a examenului a inceput pe 23 august cu evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in cadrul disciplinei, limba romana si limba materna. Marti, 31 august, se va sustine proba scrisa in limba si literatura materna, iar pe 1 septembrie are loc proba obligatorie a profilului. Vineri, 3 septembrie, are loc ultima proba scrisa, la alegere, a profilului si specializarii. Pe 5 septembrie, pana la ora 16:00, vor fi afisate primele rezultate. Contestatiile vor putea fi depuse tot pe 5 septembrie, in intervalul 16,00 - 20,00. Acestea vor fi solutionate in intervalul 7 - 8 septembrie, urmand ca afisarea rezultatelor finale sa aiba loc in data de 9 septembrie. Reamintim faptul ca, la evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, derulata in 23 si 24 august, au fost prezenti doar 3.186 elevi, adica 76,83%, din cei inscrisi, peste 960 de candidati fiind declarati absenti.
|
|
Ultima actualizare Luni, 30 August 2010 09:13 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
In Maramures, cele mai multe posturi neocupate din invatamant sunt la scolile de muzica din Sighetu Marmatiei si Baia Mare |
|
|
|
|
Joi, 26 August 2010 16:10 |
|
Muzica nu mai are cautare in Maramures. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures, in urma sedintelor publice de ocupare a posturilor vacante din invatamant. Acestia au observat ca cele mai multe posturi ramase neocupate sunt la disciplina muzica instrumentala de la Liceul de Arta din Baia Mare si Scoala cu Program de Muzica din Sighetu Marmatiei.
In Maramures, dupa repartizarea pe posturile netitularizabile a suplinitorilor calificati, au ramas neocupate 70 de posturi intregi si alte 350 de coduri corespunzatoare unor ore razlete in mai multe unitati de invatamant.
Potrivit centralizarii datelor, cele mai multe locuri vacante au ramas in scolile de muzica din judet, respectiv la disciplina muzica instrumentala de la Liceul de Arta din Baia Mare si la Scoala cu Program de Muzica din Sighetu Marmatiei.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 1 din 83 |
|
|