Repertoar numismatic. Datorită puţinelor săpături arheologice, cele mai multe dovezi privind locuirea Maramureşului în antichitate sunt reprezentate de monedele descoperite aici, monede care au fost produse la faţa locului sau au ajuns în regiune prin intermediul schimburilor comerciale. Lista de mai jos cuprinde o parte a descoperirilor numismatice efectuate în Maramureşul ultimului secol şi jumătate.

Monede greceşti:

-Rozavlea: tetradrahmă thassiană. Monedele de acest tip au ajuns în Maramureş şi în nordul Transilvaniei prin secolele II-I a.Cr.

Monede celtice:

-Maramureş: loc neprecizat, piese celtice „scyphate” din aur (cu o faţă concavă şi alta convexă, dând impresia unor mici cupe), descoperite probabil pe valea Tisei, într-un sit cu influenţe celtice (Malaja Kopania, Crăciuneşti, Slatina sau Rusche Pole, locuri unde se spune că ar fi fost descoperite monede din aur).

-Sighet: 5 monede de tipul Ramna B grupa D, dintre care două divizionare, având pe avers un cap uman, iar pe revers un călăreţ (respectiv o pasăre, la piesele divizionare). Provin din tezaurul dacic (vezi mai jos).

In cadrul evenimentului, Puşa Roth şi Dorel Vişan au răspuns întrebărilor jurnaliştilor, au acordat interviuri şi au oferit autografe invitaţilor. Totodata, actorul şi scriitorul Dorel Vişan le-a mulţumit celor mulţi care i-au fost alături de-a lungul carierei, în mod special maestrului Radu Beligan, prezent la eveniment alături de alte nume importante precum: Gheorghe Dinică, Tudor Gheorghe sau Mihai Tatulici.

Apăruta la Editura Ars Longa din Iaşi, în colecţia „Summa cum laude”, cartea se constituie într-o veritabilă monografie a artistului, transpusă sub forma unui dialog, în care sunt rememorate cu har etapele carierei sale, rolurile din spectacole de referinţă ale Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, precum Woyzeck şi Falstaff, rolurile excepţionale din filme: Iacob din filmul lui Mircea Daneliuc (1988), Ion Creangă (Un bulgăre de humă, 1989), Tudor Bălosu (Moromeţii, 1988), Gardianul „Dumnezeu” (Cel mai iubit dintre pământeni, 1993), Senatorul Vârtosu (Senatorul melcilor, 1995) ş.a.

Liceu de Arta din Baia Mare va gazdui pe data de 27 aprilie un concert de exceptie al violonistului Alexandru Tomescu si pianistului Horia Mihail, acopaniati de celebra vioara Stradivarius.

Asociatia Culturala Accendo organizeaza in perioada 15 aprilie - 16 mai, a doua editie a Turneului National Stradivarius, o serie de 15 recitaluri, in 15 orase din tara. Demersul are obiectiv social clar: strangerea de fonduri pentru ridicarea Centrului Social de Reabilitare al Asociatiei Nevazatorilor din Romania. Cu ocazia acestui turneu va fi lansat si CD-ul inregistrat de cei doi artisti, ”Virtuoso Stradivarius”.

“Atunci cand am primit vioara, am facut o promisiune: o voi duce in toate colturile tarii pentru ca toti romanii sa o poata auzi macar o data! Este un proiect foarte indraznet si ambitios, fara indoiala. Suntem pe drumul cel bun: la turneul Stradivarius din 2008 salile de concert au fost neincapatoare, afluenta publicului depasind orice asteptari. Anul acesta vom merge insa mai departe: vioara Stradivarius devine simbolul unei campanii sociale, de sprijinire a Asociatiei Nevazatorilor din Romania”, a declarat intr-un comunicta de presa al organizatorilor, violonistul Alexandru Tomescu, vicepresedintele Asociatiei Cluturale Accendo.

Beneficiind şi de o ecranizare de excepţie, acest roman al lui Ian McEwan mi-a oferit, pe lângă minunata poveste (cu care eram deja familiarizat din film), şi o foarte bună îmbinare stilistică ce mi-a dat impresia c-a transformat simplul al lecturii într-o delectare livrească. Ispăşire este primul roman al lui Ian McEwan pe care l-am citit însă mi se pare a fi suficient pentru a recunoaşte geniul şi incontestabilul talent al acestui scriitor.

Romanul este o îmbinare de perspective (în ciuda relatării omnisciente şi omniprezente, perspectiva "dindărăt") ce reuşeşc să-i ofere textului elemente de dragoste, de război, creând în prima parte o adevărată frescă de familie. De departe însă cel mai important aspect al romanului, şi poate singurul pe care filmul n-a reuşit să-l surprindă în adevărata sa valoare, este constituit de perspectiva din care este privită misiunea şi rolul scriitorului în lume, scriitor surprins în evoluţie şi mereu tentat să intercaleze imaginaţia cu realitatea. De aceea unul dintre personajele principale şi cu un rol central în cadrul întâmplărilor este Briony Tallis, mezina unei înstărite familii engleze, ce încă de la vârsta de doisprezece ani era bântuită de tentaţia provocatoare a cuvintelor ce n-avea să-i mai ofere linişte pentru tot restul vieţii. Curiozitatea nestrămutată şi imaginaţia fără limite o fac să interpreteze greşit anumite gesturi ce au loc între sora sa Cecilia şi Robbie, fiul servitoarei şi totodată un fost coleg de facultate al Ceciliei. Momentul cu adevărat intrigant este acela în care Briony citeşte o scrisoare (neintenţionată) din partea lui Robbie către Cecilia, scrisoare ce se constituie într-un adevărat şoc pentru tânara fată. Acesta este totodată şi clipa în care mintea copilărească şi fantezistă a lui Briony o ia razna atribuindu-i lui Robbie nişte atribute defăimătoare, mai ales după clipa în care îi surpinde pe cei doi într-un moment intim în camera bibliotecii, scenă pe care n-o înţelege şi de care se simte depăşită, nu însă şi în posibilitatea de a trage concluzii.

-Cea mai veche dintre acestea este aşezarea civilă de la Onceşti (dealul Cetăţea), datată probabil în secolele I a. Cr.- I. d.Cr. Descoperită de Francisc Nistor împreună cu istoricul Mircea Rusu de la Cluj în 1964, a fost cercetată în anul următor de H. Daicoviciu, O. Bandula, I. Glodariu, F. Nistor şi I. Nemethi.

Aici, pe o muchie îngustă a dealului, au fost descoperite 7 locuinţe de suprafaţă (posibil colibe construite din nuiele lipite cu lut). Aşezarea a fost locuită sezonier, de crescătorii de animale, şi nu a fost fortificată (turnul-cetate de piatră de pe acel loc este medieval). Locuirea de pe Cetăţea a sfârşit într-un incendiu provocat probabil chiar de către locuitori. Obiectele descoperite constau în vase lucrate cu mâna şi la roată, o ceaşcă dacică, cute de piatră, un lustruitor şi o fusaiolă.

Unii cercetători susţin însă că aşezarea de la Onceşti ar fi fost fortificată cu un val de pământ (păstrat până azi, deşi mult aplatizat, şi atribuit de arheologi evului mediu). Doar noi săpături la acest obiectiv vor putea lămuri în viitor această problemă.

Teatrul Municipal Baia Mare (str. Crisan nr.8) va invita la spectacol:

Miercuri, 22 aprilie, ora 19.00 – „Jocul de-a vacanţa” după Mihail Seastian. Un spectacol de Radu Afrim, Scenografie: 9 opţiune, Costume: Ioana Matei. Distribuţie: Matei Rotaru, Ionuţ Mateescu, Ioan Codrea, Gariela Del-Pupo, Vlad Bîrzanu / Lucian Rus.

Bilet întreg: 21 lei; bilet redus (elevi şi studenţi): 10.5 lei)

Joi, 23 aprilie, ora 19.00 – „Jocul de-a vacanţa” după Mihail Seastian. Un spectacol de Radu Afrim, Scenografie: 9 opţiune, Costume: Ioana Matei. Distribuţie: Matei Rotaru, Ionuţ Mateescu, Ioan Codrea, Gariela Del-Pupo, Vlad Bîrzanu / Lucian Rus.

Bilet întreg: 21 lei; bilet redus (elevi şi studenţi): 10.5 lei)

În acelaşi timp, după anul 150 d.Cr., în regiune au apărut primele neamuri germanice migratoare, adică cele ale astingilor vandali, victovalilor şi lacringilor taifalici, care s-au amestecat (probabil paşnic) cu dacii de aici. Acestora le-a urmat un grup al iazigilor de origine iraniană, apoi la mijlocul secolului III d.Cr. un nou val germanic - cel al gepizilor, iar în veacul al IV-lea regiunea a fost pustiită de huni, de acum înainte dacii ieşind din istorie.

Ca moştenire de la daci ne-au rămas carul cu patru roţi de lemn cu opt spiţe, opincile, şi multe alte elemente de cultură materială sau spirituală, precum ceramica de Săcel (tehnica lustruirii cu piatra, elementele decorative şi forma vaselor-tipic dacice, cuptorul fiind de factură romană) sau arborele vieţii de pe porţile maramureşene, în varianta traco-dacică (brad stilizat).
Înainte de a prezenta lista descoperirilor de factură celtică, dacică sau daco-romană, de pe cuprinsul zonei studiate, amintim că sudul actualului judeţ Maramureş înfiinţat în 1968, despărţit de regiunea de care ne ocupăm prin lanţul muntos vulcanic, a fost o zonă intens locuită în antichitate, perioadă în care au avut loc cu certitudine schimburi comerciale şi de populaţie.

Pictorul, graficianul, scriitorul, traducătorul şi fotograful  - inventatorul fotografiei lucioase - s-a născut în anul 1818 la Sighet unde şi-a desăvârşit şi studiile medii. După o scurtă perioadă petrecută în administraţia locală, obţine o bursă de studii la Academia de Artă din Budapesta, oraş în care va lucra la mai multe reviste ca grafician-ilustrator şi fotograf. Revoluţia din 1848 îl găseşte aprod în armata imperială, de unde dezertează cu alţi 60 de soldaţi şi ofiţeri în Italia. Aici se înrolează - şi în scurt timp ajunge ofiţer - în legiunea din Veneţia. Se pare că firea lui boemă nu se potrivea cu uniforma militară: pleacă la Constantinopol, unde îşi va duce traiul ca fotograf şi interpret (vorbea la fel de bine limbile maghiară, română, germană, franceză şi engleză). După ce îşi consolidează situaţia financiară, în anul 1853 se mută la Paris, unde în scurt timp devine cunoscut ca grafician ilustrator, dar mai ales fotograf: în anul 1856 brevetează o hârtie fotografică specială lucioasă pe bază de colodiu, numită la acea vreme “fotografie de porţelan”, dezvoltare a invenţiei lui William Henry Fox Talbot, brevetată cu şapte ani mai înainte. După ce luptătorii paşoptişti sunt amnestiaţi, Országh Antal se întorce în Budapesta, unde îşi deschide un atelier foto, dar nu are succesul scontat: datorită unor investiţii nefericite şi a concurenţei, firma dă faliment, iar Országh Antal este nevoit să se angajeze ca mic funcţionar la Ministerul Comerţului.

Teritoriul Maramureşului de pe cele două maluri ale Tisei (cel sudic-azi parte a României, cel nordic-teritoriu ucrainean), a fost locuit intens încă din cele mai vechi timpuri.

În perioada cuprinsă între secolele III a.Cr. – IV d.Cr., regiunea a fost locuită de celţi şi daci, devenind din secolul II d.Cr. supusă diferitelor popoare migratoare. În rândurile de mai jos, vom încerca să sintetizăm succint informaţiile privind această perioadă puţin cunoscută a antichităţii din Maramureş.

În secolele IV a.Cr. – I d.Cr., celţii au dominat numita regiune. Aceştia (care preferau ca habitat luncile largi ale râurilor) s-au infiltrat încet în zonele muntoase, amestecându-se mai apoi cu dacii.

Conform izvoarelor antice, în Carpaţii nordici au locuit triburile celtice ale cotinilor, anarţilor şi boiilor teurisci. Unii istorici susţin că celţii au avut aici al doilea mare centru de emisiune de monedă (după cel din Banat), centru care utiliza argintul Carpaţilor Vulcanici. Prin anul 60 a.Cr., Burebista îi învinge pe boiii teurisci conduşi de Critasiros şi pe anarţi, ocupând teritoriul Maramureşului până la moartea sa, survenită în anul 44 a.Cr. Celţii au sfârşit prin a se disipa în masa dacilor, acţiune finalizată după anul 100 d.Cr.