Dna. Maria Comşa a identificat în Prahova, la Slon o cetate din sec. X-XII… Arheologic ! Opinăm că ei proveneau din Ardeal, împinşi de maghiari. Totuşi, domnul Anatol Măcriş apreciază că vestigiile cetăţii din piatră şi cărămidă ar fi de tip bizantin, din sec. VIII-IX. Dânsul crede că e în acord cu dna Comşa şi vede aici urmele unei formaţiuni politice pre-statale.

La Cenad ar fi fost două mănăstiri vechi, initial de rit bizantin. Ulterior ar fi fost transformate în mănăstiri catolice (sec. al XI-lea).

Ca biserici care conservă tradiţia bizantină, Anatol Măcriş enumeră biserica Streisângeorgiu (Hd), Gurasada (Valea Mureşului), Densuş (Hd), precum şi bisericile rupestre răspândite pe tot teritoriul ţării. Schitul de la Cetăţeni ar fi fost încropit în epoca pre-statală (1290-1310), prin săpare în gresii. Şi aria Bozioru-Aluniş din Buzău e plină de vestigii rupestre, vechi zone de vieţuire sihastră, dar şi peşterile de la Gura-Chindiei şi Armeniş, Caraş-Severin.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Text:  Claudius Aeliani în latină, engleză şi română

Latină Liber Secundus, 2.29: < Musca, animal audacissimum, si quando in aquam decidat, nec aquae resistere nec natare potest, ideoque submergitur. Si vero illam humore exanimatam extrahas, eique cinerem inspergas, atque in sole ponas ad pristinam vitam revocabitur.>. (preluat de pe site-ul educaţional al Univ. din Chicago).

Dintr-un articol al dnei Lidia Cotovanu din Rev. Istorică Serie Nouă Tomul XXX, Nr. 1-6. Ian-dec 2019, aflăm că în procedura administrativă şi judiciară se generalizează proba scrisă a legitimei posesii sub Domnul Constantin Mavrocordat, după anul 1740. Limba română este privilegiată sub domn faţă de slavonă şi greacă.

Impresionantă este şi grija clucerului Radu Goran din Olăneşti, Vâlcea, care prin testament se îngrijeşte de fiul său ("sufletul său"), care atins de epilepsie la o vârstă fragedă rămăsese mut. Fiicei sale dintr-o primă căsătorie (dar vindicativă, contestatară, îl disprețuia pe ifirm) îi lasă bunuri din dota mamei sale, iar soţiei sale supravieţuitoare îi lasă tot restul averii sale. Clucerul desemnează un curator al casei sale, un nepot cu obligaţia de a se îngriji de soţia sa şi de fiul său.

Tot din articol reiese că în 1761 prinţul Constantin Mavrocordat a transferat obligaţia asistenţei săracilor din Câmpulung în contul Trezoreriei publice. Până în acel an, sarcina asistenţei lor era atribuită sătenilor din Măţăul de Jos, cu privilegiul exceptării de taxe (impozite).

Un călător belgian (valon) redă o  afirmaţie a Domnului Nicolae Mavrocordat despre care opinăm că este falsă sau îi aparţine belgianului, anume că <această credinţă a noastră seamănă mai mult cu un labirint de superstiţii, decât cu un sistem raţional şi logic> (N. Iorga- Istoria românilor, vol. VII. Reformatorii, Buc., 1938, pag. 12). Afirmaţia belgianului este o gogomănie, căcio credinţa e unică în ansamblul ei, doar riturile diferă. Apoi, Domnul avea studii teologice, deci nici vorbă de aşa ceva. Că era mai cosmopolit este posibil, dar că ar fi făcut o astfel de afirmaţie este improbabil.

Aflăm din Rev. Istorică Vol. XXIX, no. 7-12, iulie-dec. 1943 (pag. 229-231, autor Jean Gouillard), că domnitorul  purta corespondenţă cu un arhiepiscop de Canterbury, domnul William Wake.  Domnitorul avea o bază teologică (posibil şi studii teologice). Prinţul trimisese opera <De Officiis> în omagiu Primatului britanic, precum şi lucrări manuscrise pentru care britanicul confirmă primirea lor într-o scrisoare distinctă: un Ioan Klimax şi Cele Patru Evanghelii, însoţite de scrisoarea Prinţului. Catalogul Bibliotecii Principelui (verificat de domnul Iorga) cuprinde un număr mare de ediţii engleze biblice, clasice, creştine, apărute la Londra, Cambridge, Oxford.

Cretanul Elia ben Elkana Capsali în Istoria Otomană pune în conexiune opoziţia lui Uzun-Hasan cu acţiunile Domnului Ştefan cel Mare. Cităm:

<S-a întâmplat ca atunci când toți principii supuși stăpânului (Mehmet al II-lea - n.n.) au aflat că Zucha-Zan (Uzun Hasan, hanul turcmenilor oghuzi, actual Irak, Azerbaidjan – n.n) intrase în luptă împotriva lui, ei s-au veselit cu toții, zicând: «Acum, Mehmet va fi nimicit. Ceea ce el ne-a făcut nouă, îi va face lui acum Dumnezeu... ». Și s-au răsculat împotriva turcilor... Între ei se afla și domnul Valahiei Mici (Moldova – n.n)... Dat fiind că țara sa e mică și locuitorii ei sunt puțin numeroși, dar cu toții viteji, care se adăpostesc în munți și văi, cine ar avea îndrăzneala să se apropie de ei? Așadar, când a aflat că Zucha-Zan a pornit la luptă împotriva stăpânului său, sultanul Mehmet al II-lea, Ștefan a început să urzească fel de fel de planuri. Pe ascuns, a pus capăt supunerii sale și și-a scuturat umerii de povară...> (extras preluat din Şerban Papacostea-Ştefan cel Mare).

Despre asemenea lupte importante (precum cucerirea Constantinopolelui) în istorie există de obicei o multitudine de informaţii. Totuşi, în afară de faptul că soldaţi sârbi au participat de partea otomană la asediu, alte izvoare nu detaliază suficient alte participări. De partea bizantină au fost genovezi (dintre care nobilul Giovanni Giustiniani Longo s-a distins în mod deosebit în fruntea a 700 de oameni), veneţieni (între care şi consilieri ai bailului) , chiar provensali, alţi italieni, catalani (sărăcăceani), din care unii au luptat cu vitejie. Şi chiar un etnic turc, (creştin ?), în fruntea unităţii sale combatante, posibil turcopoli (el purta numele Orkhan şi era membru al familiei sultanale, un pretendent legitim).

Totuşi, asemenea sârbilor, în calitate de vasali ai  Înaltei Porţi valahii şi moldo-vlahii erau datori cu contingente de soldaţi (dar care pare-se nu ar fi fost prezente, fiind poate suspiciunea de religie ori de influenţa anterioară bizantină asupra Principatelor). Un ienicer de origine sârbă, Constantin de Ostrovica şi-a scris memoriile sale, descriind şi asediul (la care ar fi participat alături de contingentul sârb).

Desigur, cel mai mult era nevoie de nave de război, de care Principatele nu dispuneau precum alte state.

Cel mai mare Om dintre Români al Secolului al XVIII-lea ar fi fără discuţie Marele Om politic şi Reformator, Constantin Mavrocordat.

Preia Domnia la o vârstă oarecum fragedă (18 ani), după decesul tatălui său, în 1730 şi va reforma profund ambele Principate, în cursul multiplelor Domnii din acestea. Era un mare amator de lectură, citind şi instruindu-se cu nesaţ.

Cel mai adesea încearcă o conciliere, dorind să împace pe toată lumea. Iată şi de ce implementarea reformelor durează.

Se cunoşte hrisovul din februarie 1741 prin care  impune reglementări fiscale, administrative, agrare, juridice. Reforma fiscală se realizează între anii 1733-1758.

Desfinţează rumânia şi vecinia, dar în Moldova cu dificultate (opoziţie boierească).

Funcţionarii statului devin remuneraţi.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Din sursele genealogice de pe http:// genealogy.euweb.cz/balkan/balkan.html am preluat alte informaţii din care rezultă cu totul altceva. Maria Voichiţa era fata Mariei Aranita cu Radu cel Frumos, iar Maria Despina, o doamnă de origine nobilă sârbă fusese soţia lui Mircea al II-lea (domn în 1509-1510 sau/şi 1442, fratele cel mare îngropat de viu pare-se). Şi Vlad Călugărul era frate cu Vlad Ţepeş, Radu cel Frumos, Mircea al II-lea. Fraţi mai mari erau Vlad Călugărul şi Mircea al II-lea. Aproape toţi par a fi fraţi uterini (din aceeaşi mamă), cu excepţia lui Vlad Călugărul.

Încercând confirmarea informaţiilor pe alt site genealogic, geni. com indică aceleaşi informaţii: Maria Aranita (pare-se de origine moldavă, dar de extracţie calabreză, sărăcăceană sau nord-epirotă) ca soţie a Domnului Radu cel Frumos, din care s-a născut Doamna Maria Voichiţa. Opinăm că în Valahia copila Maria Voichiţa era încredinţată spre creştere mătuşei sale, Maria Despina. Acelaşi site o indică drept Maria Cneajna Wiśnowiecka, pe soţia Prinţului Teodor Wiśnowiecki, soră uterină cu Bogdan III "The One Eyed", soră vitregă (neuterină) cu Ivan Stefanović Dragoš, cu Alexandru Mušat şi Petru al IV-lea Rareş, cu o Elena Voloshanka, Prinţ Petru Muşat şi N.N. Mušata (probabil o domniţă)..