Chestiunea a preocupat şi pe alţii.

Leul de peşteră a trăit în Pleistocen şi leul modern (de talie ceva mai redusă) ar fi descendentul său. Leul modern ar fi dispărut în Europa probabil spre anul 100 e.n. şi ar fi aparţinut subgrupei leului asiatic, dar ar fi fost mai răspândit anterior.

Nu avem însă date asupra persistenţei leului în Spania şi Sicilia, posibil cu puţin mai mult decât în Grecia. Leul fiind un bun înotător, cu ajutorul trunchiurilor de copaci putea trece cu uşurinţă din Maroc în Spania (deci ar fi fost acolo din subgrupa leului de Atlas). Totuşi, datorită densităţii populaţiei şi problematicii vânatului de dimensiuni mari, este posibil ca leul european să fi fost ceva mai redus ca talie şi greutate şi în imposibilitatea de a se înmulţi. Alte surse precizează prezenţa leului în Europa de Est şi de Sud, Orientul Mijlociu şi India (deci din subgrupa leului asiatic ?). S-ar mai fi semnalat prezenţa sa în Daghestan în Evul mediu. În Anatolia şi estul Siriei ar fi dispărut în sec al XIX-lea, iar ultimele exemplare din Iran sunt menţionate în anii 1940. Leul din Arlas ar fi dispărut la mijlocul secolului al XX-lea (unul ar fi fost ucis în 1942 în Maroc la Taddert).

Părerile sunt împărţite dacă putem vorbi de o subspecie europeană. Unii cataloghează doar două subspecii, alţii subîmpart în mult mai multe.

Preambul: Frontinus a scris despre aprovizionarea cu apă a cetăţii Romei.

Text:  Frontinus în latină (versiunea publicată de Loeb în 1925, acum în domeniul public), engleză (traducere de Charles E. Bennet în ediţia Loeb din 1925) şi română. Texte on-line latină şi engleză pe site-ul educaţional al Univ. din Chicago (uchicago.edu)

Latină 1.16.: < Tot aquarum tam multis necessariis molibus  p358 pyramidas videlicet otiosas compares aut cetera inertia sed fama celebrata opera Graecorum >.

Engleză 1.16.: < With such an array of indispensable structures carrying so many waters, compare, if you will, the  p359 idle Pyramids or the useless, though famous, works of the Greeks!>.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Text:  Claudius Aeliani în latină, engleză şi română

Iată şi traseul unei caravane de căruţe cu negustori predominant armeni formate de regulă la Cameniţa (cf. descrierii din Rev. Istorică Serie Nouă, Tomul XXV nr. 1-2, ian.- aprilie 2014, reluată după Martin Gruneweg din Danzig): Liov-Cameniţa-Hotin-Iaşi-Isaccea-Carasu-Bazargik-Provadia-Aitos-Adrianopol-Constantinopole. Adesea, combinau cu un drum precedent la Moscova.

Iată şi ce duceau: din Polonia: taleri, precum şi cuţite. Din Moscova, blănuri siberiene, iuft roşu rusesc, colţi de morsă pentru cuţite. Din Imperiul Otoman încărcau mătăsuri, mirodenii, orez, săpun, vin de Malvasia, orez şi fructe mediteraneene. Din motive de securitate, la ducere ascundeau talerii în butoaiele în care transportau cuţite (pentru a pretinde că sunt negustori de cuţite).

Din discuţiile personale dintre autori au reieşit următoarele: descendenţa matrilineară afirmată e mult mai certă decât cea patrilineară (nu că Doamnele nu ar fi avut ruşine în epocă. Dincontră, credem că erau cu mult mai mult ruşinoase decât contemporanele noastre, doar ca opinie. Despre bărbaţii din epocă şi despre contemporanii noştri nu ne pronunţăm). Se afirmă că Maria Voichiţa era fiica Mariei Despina, deci este destul de posibil: dovadă titulatura sărbească de Cneajna, adică Principesă (os regal, domnesc, asociind pe Maria Despina cu cnezii sârbi sau cel puţin cu nobilimea sârbă). Este posibil ca după moartea fratelui său, Radu cel Frumos să-şi fi asumat un rol protector asupra soţiei acestuiai (Maria Despina) şi fiiceinenăscute a fratelui său (?), asumând şi paternitatea, copilul (acestanăscându-se poate după îngroparea de viu al Domnului asociat la domnie Mircea al II-lea).

Pe de altă parte chiar şi numele feminine sunt repetitive. O altă Maria Despina este mama Domnului moldovean Petru Şchiopul, decedat la Bolzano.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Conform dlui Anatol Măcriş (<Conspecte de istorie>, pag. 72), negustorii din Basarabia erau români, armeni, greci, evrei, tătari, italieni (genovezi, veneţieni, pisani, raguzani) în sec. al XIV-lea.

Drumul comercial de la Isaccea ducea spre Soroca, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Iaşi. De asemenea, domnul Măcriş menţionează târgurile reduse la sate sau dispărute din Basarabia: Cruglic (în judeţul Hotin), Tărăsăuţi (devenit sat), Şerbanca (dispărut), în ţinutul Hotin, Târgul Lăpuşna, Ciobărciu (moldoveni şi unguri secui, cu biserică ortodoxă şi catolică), Târgul Săraţii (astăzi Hănăseni în Cahul), cetatea Tintul (la gura Ialpugului, dispărut), Greceni Târg (sat astăzi în judeţul Cahul).

Satul Chişinău este întemeiat de pârcălabul Vlaicu, unchi al lui Ştefan cel Mare, pe locul unei selişti pomenite pe Bâc  la 1436 (acolo era şi o aşezare tătărească).

Acceptarea plăţii tributului de către Domnul Petru Aron conduce la acordarea dreptului negustorilor din Cetatea Albă de a face comerţ în întregul Imperiu Otoman. Deci, înainte de negustorii poloni, cei din Cetatea Albă au intermediat mărfurile din Imperiul Otoman.

În peşteri s-au descoperit resturi osoase ale unui leu care a trăit şi pe teritoriul ţării noastre. El este denumit în literatură leul de peşteră, dar e probabil ca el să se fi retras în peşteră atunci când îşi simţea sfârşitul (cf. Daicoviciu, etc- "Istoria României I", Ed. Academiei, 1960, pag. 8-29). Adică peştera să fi fost rezidenţa sa temporară, în perioadele reci.

Claudius Aelianus aminteşte în De natura animalium, Liber Primus, punctul 31 de urşi, vulpi, lepoarzi şi lei. Altundeva (Cartea 4, punctul 1) aminteşte de sociabilitatea leilor faţă de mauri. Atunci când bărbatul nu este acasă, femeia îl face de ruşine în a se abţine de la a prăda. Verbal, femeia îi spune următoarele: <Eşti fără de ruşine, o rege al anmalelor să te apropii de coliba mea şi să îi ceri unei femei să te hrănească şi, asemenea unui invalid, privind mâinile femeii vei obţine prin mila şi compasiunea ei ceea ce îţi doreşti ?>. El mai spune că maurii tratează puii de leu ca pe copiii oamenilor, îngăduindu-i. De unde deducţia că leul ar pricepe limbajul uman. În Cartea 4, punctul 21, pomeneşte spusele lui Eudemus care menţiona că pe muntele Pangaeus în  Thracia, un urs a dat năvală peste un sălaş de lei nesupravegheat de lei adulţi şi ar fi ucis puii. Când leul şi leoaica au revenit de la vânătoare, au ameninţat ursul, care s-a urcat într-un copac. Supărarea pentru moartea puilor a făcut cuplul periculos, el devenind imprevizibil.