Luni, 22 februarie, de la ora 19, Teatrul Independent Profesionist Ararat va invita la spectacol. Este vorba de piesa “Bigudiurile” de Mimi Cornel Branescu, in regia lui Claudiu Pintican, avandu-i in distributie pe actorii Dana Ilie Barbosu, Diana Podareanu, Wanda Farkas si Claudiu Pintican. Asadar, toti cei care doresc sa se distreze pentru cateva ore pot savura o comedie amara despre singuratate, saracie si nevoia fiecaruia dintre noi de a gasi, sub o forma sau alta, un strop de fericire. Evenimentul va avea loc la Pizzeria-Restaurant “Cinque Cento” din Baia Mare, vis-a-vis de Liceul de Arta.

In perioada 01-14.02.2010 trei elevi ai Grupului Scolar pentru Industrie Mica si Servicii au participat ca si voluntari la un proiect intercultural desfasurat intre Turcia si Romania, proiectul Leonardo DaVinci, impreuna cu alti sase elevi ai liceului ,, Karacabey Tehnical and Vocational high school” din Turcia , regiunea Bursa.

Elevii au fost insotiti de profesorul de limba engleza Orcun Arat si de presedintii asociatiei Mansio , fodatorii proiectului Ioana si Adrian Hochia.

Timp de doua saptamani elevii romani au locuit impreuna cu elevii turci , aratandu-le valorile si viata romaneasca , dar la randul lor invatand despre Turcia si modul lor de viata.

Legaturi stranse au fost create in aceste doua saptamani ,  schimburi interculturale au fost impartasite intre elevi.

 

Romanul poate fi privit ca o oglindă a naraţiunii din Maitreyi şi asta pentru că personajele principale sunt Amrita şi Mircea Euclid (spre deosebire de romanului lui Eliade unde aceştia erau Maitreyi şi Allan). Şi care a fost prima impresie după ce am terminat romanul lui Devi? A fost aceea a unui roman autobiografic, care transcende cu mult naraţiunea şi ficţiunea în care s-a îngropat Mircea Eliade. Astfel, Dragostea nu moare este nu numai viaţa lui Maitreyi Devi, este şi viaţa celor din jurul acesteia, sentimentele, trăirile şi, nu în ultimul rând, dorinţele unei femei.

Ceea ce m-a surprins de la bun început a fost faptul că romanul a fost scris în 1972, la 40 de ani de la apariţia romanului Maitreyi. Dacă mulţi cititori au privit Dragostea nu moare drept un răspuns la cartea lui Eliade – ei bine, nu pot să nu trec dincolo de această opinie şi să văd de fapt o mărturie a unei vieţi, a unei femei din India care a avut curajul să scrie despre ceea ce a fost şi este.

Ieri, 11 februarie 2010, sigheteanca Yolanda Covacinschi a debutat în al nouălea său rol ca soprană a Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Este vorba de rolul Gildei din “Rigoletto” de Giuseppe Verdi. Spectacolul este in regia lui Selmeczi György, dirijor fiind Horváth József. Spectacolul este in limba italiană şi se desfăşoară pe parcursul a circa 3 ore, ceea ce presupune multă muncă pentru un cântăreţ de opera. Acest spectacol se va mai juca si duminică, 14 martie 2010, aşa că cei interesaţi, pot să facă un mic efort să o vadă pe scena din Cluj. Talentul şi devotamentul Yolandei  au ajutat-o să devină în 2007 angajată a Operei Maghiare din Cluj, debutând cu rolul Cleopatrei din opera “Giulio Cesare in Egitto”, de G.F.Handel, sub bagheta dirijorului Gh.V.Dumanescu.

De curand, o noua traducere din opera lui Jorge Luis Borges a aparut in seria de autor dedicata cunoscutului scriitor argentinian din cadrul colectiei „Biblioteca Polirom”. Este vorba despre Texte captive (editie ingrijita si texte introductive de Andrei Ionescu / traducere de Andrei Ionescu, Irina Dogaru si Tudora Sandru-Mehedinti), un volum ce reuneste o buna parte din contributiile lui Borges la rubrica de carti si autori straini a revistei argentiniene El Hugar din perioada 1936-1939 si cuprinde texte de natura variata, de la eseuri relativ ample consacrate diferitor scriitori si observatii dezinvolte pe marginea vietii literare la simple recenzii si scurte biografii. 

Daca in eseuri si biografii, ce constituie un fel de exercitii la alegere, pentru ca se ocupa de autorii sai predilecti (Unamuno, Paul Valery, Virginia Woolf, Joyce, Kipling etc.), Borges ramine acelasi potentiator de valori pe care il cunoastem din Alte investigari sau Sapte seri, in recenzii, ce reprezinta un fel de exercitii impuse, cerute de rubrica incredintata lui, nu-si poate infrina uneori iritarea, manifestata prin accente de ironie si uneori chiar de causticitate.

 Ultima aparitie in cadrul colectiei "Philosophia Perennis" este cartea lui Leo Schaya, Omul si Absolutul dupa doctrina Kabbalei. Ideea fundamentala a acestei lucrari este unitatea primordiala dintre Dumnezeu si Om vazuta prin prisma ezoterismului ebraic.

Autorul isi propune sa surprinda acea intelepciune universala sau philosophia perennis ce sta la baza tututor religiilor prin expunerea invataturilor unei singure doctrine si anume iudaismul de tip kabbalistic. Identitatea Principiilor esentiale ale diferitelor revelatii poate fi descoperita prin aprofundarea metafizica a dogmelor si simbolurilor ce variaza de la o religie la alta, dar care in lumina Adevarului universal se confunda in Unul. Totodata, unitatea fiecarei religii poate fi descoperita respectand unicitatea fiecareia, caci un singur "Tata si Dumnezeu" le-a creat. Autorul se refera la diferitele traditii ca la raze de lumina ce pornesc in directii diferite de la acelasi soare pentru a revela aceleasi mistere si a-i aduce pe cei care si le insusesc la acelasi Inceput si Sfarsit al tuturor lucrurilor.

Ananie Paul Daniel este un tânăr interpret de muzică populară din Vadu Izei. Deoarece este la începutul carierei, vă oferim un scurt interviu care să vă ajute să-l cunoaşteţi mai bine:

Andreea Bianca Grijac : Bună, Paul. Deoarece puţini te cunosc, spune-ne câteva cuvinte despre tine.

Ananie Paul: Mă numesc Ananie Paul Daniel. Vin din Vadu Izei, am şaisprezece ani şi reprezint zona Maramureşului Istoric.

Andreea Bianca Grijac: Când ai avut primul contact cu muzica populară?

Ananie Paul: Primul meu contact cu muzica populară a fost la grădiniţă, unde s-a organizat un concurs gen  „Tip Top Minitop”, am cântat „După pui de Moroşan” şi am luat marele premiu.

Andreea Bianca Grijac: Cum a fost începutul tău ca interpret?

Ananie Paul: Am debutat în 2005 în emisiunea „Tezaur folcloric” organizată de doamna Mărioara Murărescu, unde, în urma unei preselecţii au fost selectaţi paisprezece tineri printre care şi eu, şi am participat la concursul „Mugurii de tezaur”. Sunt mândru să spun că sunt şi eu un mugure de tezaur.

Săptămâna trecută unul dintre marii scriitori ai secolului XX a murit, plecând dintre noi în acelaşi stil în care şi-a trăit viaţa, departe de atenţia nedorită a mulţimilor de fani. Jerome David Salinger a revoluţionat proza americană, lăsând o amprentă de netăgăduit asupra modului în care este percepută scriitura contemporană, asupra unor scriitori precum John Updike. Acesta a publicat însă numai o parte din lucrările sale, iar la un moment dat scriitorul a hotărât să se retragă din viaţa publică, puţinele sale interacţiuni cu lumea literară fiind realizate prin intermediul editorilor săi Harold Ober Associates.

La doi ani după publicarea romanului De veghe în lanul de secară, scriitorul s-a retras din viaţa publică, refuzând numeroasele propuneri de ecranizare a romanului, unele dintre acestea venite din partea unor persoane importante ale cinematografiei actuale, Billy Wilder sau Steven Speilberg, chiar şi cererea de adaptare pentru o piesă de teatru de pe Broadway a regizorului Elia Kazan. Conform presei internaţionale, însă, după moartea sa romanul ar putea fi ecranizat, intenţia scriitorului fiind de a lăsa ca moştenire drepturile de ecranizare.

Despre influenţa romanului acesta s-a discutat mult, numeroase referinţe existând atât în literatură şi cinematografie, cât şi în viaţa reală. Impactul personajului creat de J.D. Salinger, Holden Caulfield, a fost atât de puternic, acesta devenind un exemplu al anti-eroului perfect.  Până şi asasinul lui John Lennon, Mark David Chapman, întrebat de ce a comis acel delict şi-a motivat acţiunile prin referinţă la romanul lui Salinger, identificându-se cu Holden.