Istoricul roman Neagu Djuvara va fi decorat, vineri, de ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul, cu ordinul Arts et Lettres in grad de Ofiter, informeaza serviciul de presa al Ambasadei Franceze. 

Neagu Djuvara - istoric, diplomat si filolog, "una dintre personalitatile marcante din Romania si din Franta" - va primi aceasta distinctie "pentru contributia Domniei Sale la cunoasterea istoriei Romaniei si pentru activitatea sa in calitate de scriitor si istoric", potrivit sursei citate.

Miercuri, 03.03.2010 a avut loc la Sala „George Enescu” din Sighetu Marmaţiei recitalul olimpicilor care ne vor reprezenta la faza zonală a olimpiadei de muzică.

Concertul s-a vrut a fi şi o pregătire pentru acel eveniment care va avea loc la Zalău în perioada 6-7 martie.

Au participat:

Vioară:

Bocicorec Ivan clasa a III-a – prof. Gavaller  Alexandru

Sebestyen Agnes clasa a III-a – prof. Gavaller  Alexandru

 

“100 de zile” are trei parti (“Amintiri”, “Coridorul mortii”, “Un sfarsit e un inceput”) si e clar inca din primele pagini ca povestea nu e una comoda. Jurnalista Roberta Ciugureanu, nascuta in Transnistria si stramutata la Chisinau, nu numai ca are necazuri la locul de munca (un ziar initial neaservit comunistilor, dar care apoi a incaput pe mainile lor, iar Roberta a fost indepartata), dar nici cu viata personala nu sta grozav: logodnicul ei David a murit sau cel putin asa crede toata lumea, iar ea nu poate trece peste moartea lui si face gesturi reprobabile, tatal ei, fost director al unui liceu romanesc din Transnistria zace in inchisoare pentru ca a indraznit sa se poarte mult prea “romaneste”, mama ei, satula de greutatile de la Chisinau, si-a parasit sotul si copiii (Roberta, Catinca si Dragos) si a plecat in Italia sa-si faca un rost. Ei, si daca vi se pare ca viata Robertei e trista si complicata, o sa vedeti ca asta nu e nimic pe langa aventurile care o asteapta pe viitor!

Când am aflat de existenţa acestei cărţi, primul lucru la care m-am gândit, destul de evident de altfel, a fost: ce poţi scrie despre aceste creaturi astfel încât să reuşeşti să aduci cititorului o lectură interesantă?
Andrzej Zaniewski a răspuns acestei întrebări într-o manieră neaşteptat de captivantă şi plăcut surprinzătoare aducând cititorilor romanul Şobolanul.

Etichetat ca fiind sumbru, amoral, pornografic şi violent, crud şi transparent, este, pe lângă toate acestea, romanul unei existenţe invizibile ochiului uman, în ale cărui capitole regăseşti adevărate drame şi tragedii.

Construcţia este simplă, uşor monotonă uneori, de o repetitivitate obsedantă alteori, în care personajul, blocat în acel univers subteran, este limitat la o reluare mecanică a aceloraşi activităţi în fiecare zi. Acţiunea este scrisă circular, istoria şobolanului nostru începând în subsolul unei brutării, de unde, atras de frumuseţea luminii din momentul în care îi este permis să părăsească cuibul matern, porneşte în călătoria vieţii sale. Şi este corect spus astfel din moment ce lectura se bazează pe istorisirea şobolanului despre neîntrerupta încercare de a-şi găsi propriul loc în care să se simtă “acasă”. Explorează meleaguri necunoscute, îşi supune viaţa unui amalgam de situaţii periculoase, pentru a eşua însă dramatic în scopul său. Înfrânt, reuşeşte să se întoarcă în acelaşi loc de unde plecase, pentru a-şi întâmpina sfârşitul.

“Doctrina vietii de apoi in Israel, in iudaism si in crestinism” de Robert H. Charles este o minutioasa cercetare asupra eshatologiei iudaice si crestine atat din Vechiul si Noul Testament cat si din textele apocrife (Enoh, IV Ezra, Intelepciunea lui Solomon etc.).

Indelunga stradanie a autorului face ca aceasta lucrare sa fie rodul mai multor studii pregatitoare centrate pe literatura apocaliptica si apocrifa a iudaismului, incepute cu doisprezece ani in urma.

Pe parcursul acestei lucrari, autorul a fost nevoit sa paraseasca drumul batatorit in abordarea eshatologiei Vechiului si Noului Testament.
Astfel, metoda sa este una riguroasa, impunandu-se printr-un studiu temeinic ce vizeaza atat contextul literar cat si cel istoric proprii textului sursa. Autorul este de parere ca numai printr-o asemenea analiza stiintifica putem spera sa ajungem la concluzii pertinente cu privire la un subiect atat de aprins cum este cel legat de conditia finala a omului si a lumii.

Teatrul Ararat din Baia Mare aduce piesa de teatru „GUNOIERUL” în Sighet pe 05 Martie 2010

În data de 05 Martie 2010, ora 13:00, la Sala „George Enescu” din Sighetu Marmaţiei, Teatrul Ararat, primul teatru profesionist independent din Baia Mare prezintă comedia „GUNOIERUL”

(de Mimi Cornel Brănescu), un spectacol de Claudiu Pintican.

Distribuţie: Claudiu Pintican, Liviu Topuzu, Diana Podăreanu, Dan Cordea.

Preţul unui bilet:

Elevi, studenţi, copii – 10 lei

Adulţi - 15 lei

Biletele se pot procura din Piaţa Libertăţii numărul 12 sau înainte de începerea spectacolului. Informaţii la telefon 0723 275 912

Pentru comunitatea evreiasca din Sighetu Marmatiei data de 23 februarie este una de mare importanta, aceasta marcand recunoasterea oficiala a vietii publice comunitare. Cu toate ca, la sfarsitul anilor 1700, Sighetul avea deja o comunitate evreiasca numeroasa, conscriptia din anul 1787 consemnand 1.214 evrei de sex masculin, viata religioasa si cea educativa se desfasura doar in case particulare sau mici “shilichel” si “shtibel” (case de rugaciuni) construite din lemn, singurele permise de administratia locala. Comunitatea formuleaza nenumarate cereri pentru a li se permite construirea unei sinagogi, dar, abia dupa vizita la Sighet a imparatului Iosif al II-lea (12 iulie 1773), situatia este luata in considerare. Si asa au trebuit sa treaca ani buni pana cand, la 23 februarie 1789, Cancelaria Aulica de la Viena emite un Decret care permite evreilor din Sighet sa construiasca o sinagoga. Initial, sinagoga, data in folosinta la 23 februarie 1790, a fost construita din lemn, apoi, in anul 1836, este reconstruita din piatra de rau, in stil clasic, cu timpanul pictat, ceea ce o deosebea de stilul sinagogilor din acea vreme. Dupa traditia evreiasca, in jurul ei au fost construite si cladiri aferente in care au functionat birourile comunitatii, curtea rabinica,  curtea de juri, baia rituala, scoli religioase etc. Sinagoga Mare – cum a fost ea numita de localnici – a stat in picioare pana in anul 1944, cand armata germana a transformat-o in depozit de alimente ca apoi, la retragere, sa o incendieze, arzand pana la temelii: din grandioasa constructie a ramas doar baia rituala si o parte din gard. In prezent, pe locul Sinagogii Mari sta monumentul Holocaustului.

 Filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier", regizat de Florin Serban (35 de ani), a castigat Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin, precum si premiul Alfred Bauer pentru inovatie artistica. Filmul reprezinta debutul in lung-metraj al regizorului roman. Ursul de Aur a fost castigat de filmul "Honey" (Turcia).

Filmul are la baza piesa de teatru cu acelasi nume a Andreei Valean si se concentreaza pe povestea unui tanar dintr-un penitenciar care se indragosteste de o studenta la psihologie si incearca sa evadeze cu cateva zile inainte de eliberare.