Un scriitor a reuşit să răstoarne cutumele lumii autorilor devenind primul romancier care a vândut peste 1 milion de exemplare în format electronic (e-book) fără să aibă vreun contract cu vreo editură, conform cotidianului The Telegraph.John Locke, 60 de ani, care îşi publică şi îşi promovează singur cărţile, se bucură de un succes, exprimat în volumul vânzărilor, apropiat de mari scriitori contemporani precum Stieg Larsson, James Patterson sau Michael Connelly.Spre deosebire de aceştia însă, el a reuşit să se impună fără ajutorul unui agent sau al unei edituri, şi practic fără un buget de promovare. Faima sa a crescut constant pe internet unde a cucerit o armată de fani de devotaţi cu ajutorul unui site şi al unui cont de Twitter.Această realizare cu totul remarcabilă este considerată de mulţi drept începutul unei noi ere pe internet, o adevărată revoluţie privind felul în care sunt vândute cărţile.John Locke este originar din Louisville, Kentucky, SUA, şi recunoaşte că pentru el activitatea de scriitor este un hobby după ce a făcut deja avere în lumea afacerilor. Cu un simţ al afacerilor extrem de dezvoltat, el a găsit oportunitatea de a îmbina plăcutul cu utilul şi, în timp ce majoritatea autorilor consacraţi îşi vând cărţile în format e-book pentru 10 dolari, el a cerut doar 99 de cenţi pentru cărţile sale.Departe de a avea pretenţii literare, aceste cărţi despre un fost asasin al CIA care are o slăbiciune pentru prostituate şi despre aventurile unui pistolar din Vestul Sălbatic, se dovedesc extrem de populare printre internauţi, fiind vândute cu o frecvenţă de o carte la 7 secunde pe site-ul Amazon.com.

 Stilul "Swing"-episodul 6

Cuvântul "swing" este folosit în două sensuri. Pe de o parte indică un element ritmic, din care se obtine o tensiune caracteristică jazzului, pe de altă parte desemnează stilul de jazz al anilor treizeci, cu aparitia marilor orchestre (Big Bands), în frunte cu cea a clarinetistului Benny Goodman, "The King of Jazz". Benny Goodman a inclus în orchestra sa si muzicieni de culoare, ca pianistul Teddy Wilson, vibrafonistul Lionel Hampton, chitaristul Charlie Christian, împotriva principiilor segregatiei rasiale. Altă mare orchestră era aceea a lui Fletcher Henderson, care reunea acordurile orchestrei cu strălucirea improvizatiilor individuale.

„Rege Midas al reflexivităţii, tot ce atinge Paler se face eseu, şi mai ales confesiune” George Pruteanu

 Octavian Paler spune ca „Un muzeu in labirint” este o carte „despre ce vede intr-o istorie a autoportretului un om care iubeste pictura fara sa fie nici pictor, nici critic de arta plastica si care, in plus, pentru a scrie despre un artist are nevoie nu numai sa-i cunoasca opera si viata, ci si de o legatura afectiva cu personalitatea celui in cauza.

Scriu despre Michelangelo cu dorinta de a-mi incuraja orgoliul in momentele dificile, despre Van Gogh pentru ca simt in ceasurile de singuratate cum ma  pedepseste o tandrete ( ce frumos spune Paler!) pe care am risipit-o sau n-am daruit-o niciodata, despre Botticelli pentru ca „reteta garantata contra melancoliei” [...] s-a dovedit in cazul meu nula, despre Rembrandt fiindca banuiesc in relatia lui cu negustorii din amsterdam un adevar mai adanc, iar in tacerea batranilor lui o intreaga morala,despre Masaccio fiindca a spus la douazeci si cinci de ani adevaruri pe care multi nu le intelegem nici la batranete, despre El Greco  fiindca in pulberea problemelor mele si-a facut loc uneori reveria metafizica, despre Caravaggio fiindca ma ispiteste ssa trag cu ochiul la un insolent dupa ce n-am reusit niciodata sa fiu asa ceva , despre Hals fiindca imi plac oamenii care rad , despre Velazquez fiindca incontinentelor verbale le prefer tacerea, [...] despre Tintoretto fiindca imi amimnteste de Venetia, despre Dürer fiindca imi aminteste de Sisif, despre Géricault fiindaca ma impresioneaza cursa lui spre o moarte prematura, despre Gaugain fiindca, desi sunt un sedentar, ma fascineaza aventurile, despre Munch  fiindca mai aveam  inca reverii polare cand am privit un tablou cu o femeie tipand, dspre Andreescu  fiindca il socot cel mai mare pictor roman , despre Luchian fiindca ma tulbura creatorii care au avut o Golgota a lor, despre Tonitza deoarece cred ca exista o victorie a invinsilor, despre Petrascu fiindca am vazut odata niste nuci de piatra pe care nu-i pot uita, despre Magritte fiindca sunt lipsit de umor , dar inteleg cat de serioase sunt glumele belgianului, despre Malevici fiindca a avut indrazneala sa duca pictura pana la forma ei zero, dovedind ca drumul nu se sfarseste acolo, ci reincepe.”