<Ce înseamnă asta ? O altă ironie de-a ta ?... "Cuţit bleu" în Valogne, Normandia ? Nu-ţi dai seama de ridicol ?> chestionează Doamna, tocmai aşezându-şi servieta grea după revenirea de la muncă.             <Bun. Dar celălalt râu, cel mare se numeşte Merderet, adică "Murdărel"> se justifică co-autorul. <Poate că sem,nifică altceva !>. <Dar literele ş şi ţ sunt specifica limbii române şi se regăsesc în oiconimul Cherbourg şi "Écoute-s'il pleut"> se justifică iar autorul. <Literele ă şi â de ce le ascund ?> se interesă Autoarea. <Poate că nu există în norma limbii franceze transliterarea acestor semne>. <Dar ş la ei e normal ca ch>. <Da. E normal, admise> autorul.

                <Cum se pronunţă fonetic ?>. <É-kouts'ilpleu>. <Deci nu e "cuţit", e "cuţi">. <E-adevărat !>. Şi e pleu, nu bleu !>. <Da, adevărat !> Admise Co-autorul. <Deci de la ce ar veni ?>. <De la o zeitate sau un antroponim trac sau dac gen Cotys>. <Şi pe ce filieră ? Veleti din estul Germaniei ?>. <Mai degrabă alani din Spania împinşi de musulmani şi colonizaţi de regii Franţei>.

                <Deci nu e "cuţit bleu". Fii serios ! Apoi, antroponimele le-ai selectat după apropierea de antroponime româneşti>. <Da> admise Co-autorul.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Text:  Claudius Aeliani în latină, engleză şi română

Latină Liber Undecimus, 17.43: < Panthera in Caria et Lycia non est iracunda, neque saltu admodum valet; corpus ei oblongum et quanquam hastilibus  p251 et lanceis vulneretur, resistit tamen, nec facile concedit ferro, juxta illud Homeri: Quae, quamvis ferro fuerit transfixa, repugnat.>. (preluat de pe site-ul educaţional al Univ. din Chicago).

Cine a fost Bon-Joseph Dacier (născut în Valogne, la 01.04.1742, decedat la Paris în 04.02.1833) ? Istoric, filolog, traducător din greacă a lui Claudius Aelianus, a primit onorurile de cavaler al Imperiului (1813) şi de Baron al Imperiului, îndepinind fucţia de curator al Bibliotecii Naţionale Franceze şi fiind ales ca membru al Academiei Franceze din 1822.

                Normal, în franceză numele semnifică om tare/de oţel. Prenumele e biblic: Iosif, sau Bunul Iosif. Dacă ar fi un etnonim, el ar putea proveni de la un daco-moesian staţionat ca legionar roman într-un mediu cultural grecesc (Scythia Minor, peninsula Crimeea, Grecia, Anatolia sau Egiptul faraonic ptolemeic), căci pasiunea pentru limba greacă pare a se păstra la descendenţii săi. Răspunsul s-ar găsi într-o documentare despre Valogne, speram noi.

                Valogne este o comună din departamentul Manche situată pe valea Merderet, din Normandia, în N-V Franţei, șa S-E de oraşul Cherbourg. In afluent al lui Merderet  se numeşte "Écoute-s'il pleut", altfel spus: "ascultă dacă plouă", deci teoretic o vale seacă care se umple cu apă doar din precipitaţii (dar de verificat). Numele ar avea sens  şi în română (dar inexplicabil): e cuţit bleu (un flux de apă foarte puţin lat, dar adânc, precum o lamă de cuţit ?). Era o comună a coroanei regale, fiind locul unde nobilimea începuse să petreacă verile, însoţindu-l pe regele Franţei, Louis le XIV. De unde supranumele de micul Versaiiles (desuet desigur, actualmente). În secolul al XVII-lea, localitatea era numită Valongias/Valungia care pare a fi de asemenea o deformare din română.  Fiind în zonă normandă, urmele de limbă română nu s-ar putea explica decât prin aport de populaţie din nord-estul Germaniei (zona locuită de veleti, a căror limbă prezintă resturi de limbă română -din spaţiul hunic, adică ausonică-, dat fiind că Danemarca a dominat aria în evul mediu timpuriu). Dar pot fi şi urmele unei limbi latine vorbite cândva în Marea Britanie (dar pierdută destul de iute).

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză– română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză– română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Pe teritoriul controlat de huni se vorbeau următoarele limbi (conform lui Priscus Panites): greaca; limba lor barbară (?); limba hunilor; limba goţilor; limba ausonilor ("atunci când unii dintre dânşii au de-a face cu romaniiŞ) conform Bogdan Mugescu (coordonator)- "Istoria României în texte", Ed. Corint, 2001, pag. 65-66 care redă din Priscus Panites- "Istoria goţilor".

                Am citit despre ausoni în traducerea după Claudiu Aeliani, Istorisiri diverse, 9.16.: Despre Italia. Erau autohtoni în Italia, dar a ajuns limba lor să se vorbească sub huni, în Pannonia.

                Din respect pentru această moştenire, în regatul maghiar s-a adoptat limba ausonilor clasică (latina), ca limbă de cancelarie.

                Dat fiind faptul că maghiarii susţin că nu erau români la descălecarea lor, să fie vorba despre ladino (spaniolyt) ? Dar unde erau autohtonii ? Posibil în bordeie săpate în pământ sau în lacuri şi mlaştini, respirând prin trestii.

                D-stră ce credeţi ? Română, ladină sau ladino(spaniolyt) ? Şi vorbeau greaca sau romaniota ?

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză– română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Doamna vine supărată de la muncă. <De ce dai informaţiile fragmentar ?>. <Adică ?>. <Aflu din alte surse că te gândeai la echivalenţe oiconimice pentru antica fortificaţie Zutor. Aşa este ?>. <Mă gândeam doar>. <Până acum gândurile tale erau mai rapide>. <E posibil ca Jitia Vrancea să derive din Zutor, ori poate Ciuta din Buzău.>. <Eşti sigur ?>. <Nu. >. <Dar de ce presupui astfel ?>. <Ca moldovenism, ajutor s-ar pronunţa agiutor, cred. Deci deformarea în Jitia ar fi logică – mai ales dacă ar fi fost şi vechi testamentari-, iar îndulcirea în Ciuta la fel>. <Dar cum puteau ajunge să aibă pronunţia moldoveană ?>. <În faţa invaziilor frecvente, retragerea în zone depresionare izolate intra-montane prezenta mai multă siguranţă>. <Unde ar fi acestea ?>. <În secuime îmi pare mai sigur, dar şi exterior arcului carpatic>. <Nu mai convins>. <Încă gândesc>. <Gândeşte mai repede pentru bolul de orez de astăzi>. <Nu e simplu>. <Ce mai e simplu ?.

Doamna vine frântă de la muncă. <Ce-ai scris ?>. <Publică cu întârziere>. <Şi eu muncesc ca să zaci tu ?>. <Asta este. Albinuţele se mai însoţesc şi cu trântori.>. <Tu nu eşti trântor, eşti un tâlhar din spiţa lui Strabon. Sărmaşu nu ar veni de la Samizegetusa>. <Da, ar fi mai degrabă exonim derivat de la sarmaţi>. <Dar de dată mai recentă>. <Contele Teleki ar fi de vină>. <Dar anticul Zutor, unde îl regăsim ?>. <Doar în limbă, a intrat în cuvântul ro. "ajutor", dar posibil indirect, adică mediat>. <Dar l-ai legat cu grecescul Sotir, adică Salvator sau mântuitor>. <Aşa pare logic>. <Dar "ajutor" pare din Zutor, nu ?>. <Indirect, adică mediat dintr-un subdialect sarmatic>. <Altele mai găsim ?>. <Poate ca oiconime…>. <Spre exemplu ?>. <Optatiana cu Opatiţa din Timiş dar şi cu Opatija, Croaţia>. <Hm, nu ştiu>. <Posibil apropiere forţată>.<Sunt pertinente aceste asocieri ?>. <Nu. Prea puţin>.