Extraordinar de plăcut este să vizitezi Ţara Maramureşului, să priveşti peisajul, oamenii, clăile de fân şi casele de lemn, munţii şi văile, plantele şi animalele de o diversitate captivantă. Să priveşti prin obiectiv, să poţi arăta şi altora unele aspecte, este o activitate care întregeşte plăcerea experienţei unice a fiecărei zile. Conştienţi că dacă dorim un prezent şi un viitor mai bun, protecţia mediului nostru de viaţă este interesul nostru fundamental… acţiunile noastre rezultă din gândirea personală, din fiecare decizie luată de individul uman unic și irepetabil, situat într-un context la fel de irepetabil. Înţelegem oare cine suntem şi ce facem?

Nesimţirea tinde să devină o caracteristică specifică a poporului român, iar sigheteanul nu face notă discordantă. Te întâlneşti cu nesimţirea la fiecare pas, de cum ai ieşit din propria locuinţă. Dacă ai norocul să locuieşti într-o scară cu oameni civilizaţi, care nu au distrus pereţii din casa  scării şi nu îşi lasă gunoiul la intrarea în scară, primul lucru ce-l vezi în faţa blocului este o pătură multicoloră de ambalaje şi pet-uri. Ele sunt rodul nesimţirii noastre, iar noi suntem atât de orgolioşi încât nu le luam să le punem la primul coş, că doar nu noi le-am aruncat. Oare ne e aşa greu să ne aplecăm şi să ducem la primul coş de gunoi un ambalaj sau un pet? În fine. „Să vină Primăria şi Herodotul să ia gunoiul, ca e treaba lor!”, o replică ce o auzim mereu în jurul nostru din partea „oamenilor civilizaţi”, a celor ce pretind că nu aruncă pe unde le vine gunoaiele menajere. Dar oare nu e şi obligaţia noastră să încercăm, atât cât putem, să păstrăm curăţenia? Îmi aduc aminte foarte bine că în vara anului 2000 a fost angrenată armata alături de angajaţii de la salubrizare şi au curăţat oraşul în totalitate, în fiecare cartier, în fiecare cotlon, ca la carte, asa cum n-am mai văzut vreodată în Sighet. Din păcate, după doar două săptămâni au început să apară gunoaie pe străzi, iar după o lună nici n-ai fi zis că o acţiune de o asemenea amploare a avut loc în oraşul nostru. Cine e de vină pentru asta? Haideţi să arătăm cu degetul.....înspre noi! De atunci n-am mai văzut astfel de acţiuni în Sighet dar şi dacă s-ar mai realiza, tot în van ar fi. Atâta timp cât nu realizăm că spaţiul public este AL NOSTRU şi că suntem responsabili de felul cum arată, nu se va schimba nimic! 

Ce înseamnă de fapt un oraş mic? Poate fi un oraş mic, „mare“?  Cum ar putea să devină un oraşel precum Sighetu un loc cu personalitate, de care să te simţi mândru? Ce i-ar putea determina pe tineri să se întoarcă în oraşul lor natal? 

 Iată doar câteva întrebari de la care aş vrea să încep acest dialog cu dumneavoastră.

 Dincolo de câinii vagabonzi, faţadele prăfuite şi blocurile scorojite, se ghiceşte usor stralucirea şi fastul de altădată al oraşului. Privind printre pozele de acum o sută de ani, constatăm că Sighetu a fost un oraş frumos (în toate sensurile posibile), dar nu ne ajuta cu nimic să ne pierdem in amintiri şi discuţii despre ce a fost cândva capitala Maramureşului. Intrebarea este: ce putem face pentru a avea iar personalitate şi farmec, de a face oraşul în care trăim un loc în care turiştii să vină cu plăcere pentru a se simţi bine, nu doar pentru a-l tranzita în dorinţa lor de a bifa Memorialul în drum de la Cimitirul Vesel înspre mănăstirea din Bârsana.

De trei ani, de când există acest site, am stat departe de a-mi exprima opiniile legate de aspectele politice ale ţărişoarei în care trăim, motivul fiind simplu: dezgustul ce mi-l provoacă întreaga clasă politică din România, indiferent de culoare. Totuşi, am simţit că imi ies din minţi când am aflat că preşedintele României îşi doreşte şi, mai mult decât atât, INSISTĂ pentru reorganizarea teritorială a ţării pe care o conduce. Iniţial am crezut că e o glumă şi n-am reacţionat, dar am aflat recent că Guvernul Boc işi va angaja răspunderea in fata Parlamentului pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României in opt judeţe, această reconfigurare a ţării fiind planificată să fie finalizată până în iunie 2012. Cele opt judete ar urma sa fie trasate dupa conturul actualelor regiuni de dezoltare si ar putea sa se numeasca Moldova de Nord, Moldova de Sud, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Centru si Bucuresti. (NR: Numele judetelor inca nu sunt stabilite oficial). Maramureşul ar face parte din judeţul Crişana cu capitala la Cluj-Napoca.

Codruţa (Drăgan) Lojewski s-a născut pe 23 august 1979 in Sighetu - Marmatiei si a locuit aici până la vârsta de trei ani când s-a mutat impreuna cu familia în Baia Mare. Este absolventa a Facultatii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală din Bucuresti. Are un masterat in compoziţie muzicală şi cântă din 2001 alături de soţul ei, Mihai Lojewski, in grupul folk Cantos, şi cum puţini sigheteni o cunosc pe Codruţa şi activitatea sa muzicală, vă invit să aflaţi mai multe informatii din interviul următor. Lectură plăcută!

Un „banc” bun, pe care probabil mulţi îl cunosc, spune că există trei tipuri de minciuni: nevinovate, premeditate şi... statisticile... Apropo de statistici, un institut important de sondare a opiniei publice a publicat zilele trecute rezultatele unui studiu privind capacitatea şi sursele de informare ale românilor şi (ţinând cont de marjele de eroare permise de orice sondaj) a concluzionat că „85 % dintre români se informează de la... televizor”.

Cât de corecte, pertinente, ne-manipulate, obiective sunt stirile şi „întâmplările” pe care ni le servesc la foc continuu zecile de televiziuni din dorinţa de-a îşi atrage publicul dătător de stabilitate financiară?...  Cât suntem noi de permeabili/ permisivi la viruşii informaţional - tehnologici?... Priviţi-vă grimasele şi-ntristaţi-vă!...

Băieţii nostalgici de dinainte de ’89 au devenit printr-o reaşezare tactică în buricul naţiunii, investitorii strategici de azi, „creditori” mediatici, ce-şi dispută dezgolirea adevărului – prin cele mai perfide modalităţi.

Performanţa intelectuală provine atât din capacitatea biologică individuală, din antrenamentul intelectual, cât şi din cunoaşterea acumulată pe parcursul existenţei umane. În Lumea actuală în rapidă schimbare, doar învăţarea şi perfecţionarea de-a lungul întregii vieţi face posibilă “rămânerea pe val”. Pentru performanţe notabile, a priori este nevoie ca plăcerea să fie produsă de munca intelectuală pe care o depui.

Când răsfoieşti o carte nouă remarci prospeţimea tiparului prin arome de hârtie şi cerneluri; la o carte veche vei adulmeca trecerea timpului, inspirând atmosfera irepetabilă a tomului respectiv. Întorcând lent câte o filă, se desluşesc imagini, fotografii, desene, grafice, o iconografie care te face să-ţi imaginezi locuri şi întâmplări, interrelaţionări bănuite sau surprinzătoare, sentimente… umane. Cărţile-bune pot fi trăite, iubite şi integrate în sufletul tău, învăţăminte de la părinţi-spirituali care au trăit poate în urmă cu secole sau milenii, cărţi care îţi transferă esenţa rezultatelor capacităţii cognitive umane. Cărţi captivante care nu au cuvinte în plus sau în minus, ci au cursul fluent al gândirii performante, oglindire a unei genialităţi manifeste: volume concepute de minţile sclipitoare ale trecutului pentru elita viitorului. Săgetări ale intelectului peste întinderi şi timp, constatări şi dileme, înţelegerea realităţilor din care facem parte. 

Tot absolventul de studii publice şi/sau particulare ştie că... democraţia mai ales de la greci  ni se trage, (demokratia adică demos – popor şi kratos – putere), suntem aşadar, in corpore - măcar la nivel etimologic –  „deţinătorii” puterii. Greu atârnă pe umerii noştri o asemenea povară dar mai ales îi împovărează pe minunaţii „câini ai democraţiei”, i-am numit aici cu adânc respect pe acei ONG–işti ce-şi umplu timpul cu „scărpinatul” problemei libertăţii şi protecţiei haitelor de câini comunitari.

Nu mi-aş fi amintit de circul medicatic, „dezbaterile” tele-stupide şi „odele” închinate anti – hingherilor, de insipizi iubitori de haite libere citadine, dacă într-una din zilele trecute nu m-ar fi muşcat (printr-un salt scurt, fulgerător, la gambă) o potaie – care face parte din admiratele grupuri canino – turistice ce-şi fac nevoile prin minunatul nostru municipiu. Mi-am amintit şi de promisiunile tehnico - duplicitare ale partenerilor public-privaţi-non profit, când au justificat campania construirii adăpostului salvator, unde câinii urmau să  trăiască fericiţi în deplină şi plenară comuniune cu voluntari ne-belicoşi, neţinându-se cont de cheltuielile prea mari cu întreţinerea şi gestionarea acestei – azi - supra-aglomerate „pensiuni”.

Ştefan Doru Dăncuş este un scriitor ieudean ce-si traieste viata intre Targoviste si Bucuresti, cu numeroase cărţi şi premii literare, însă puţin familiar în rândul sighetenilor. Lansarea volumului “Bărbatul la 40 de ani” ce va avea loc luni, 28 februarie 2011, in Sighet, a fost un bun prilej de a-l provoca pe autor la un dialog, aşa ca haideţi să-l cunoaştem pe Ştefan Doru Dăncuş.

Dani Godja: Ştefan Doru Dăncuş este un nume puţin cunoscut multor sigheteni, aşa că o să vă rog să începem dialogul spunându-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Ştefan Doru Dăncuş: E firesc, deoarece am plecat de multă vreme din Maramureş. Am devenit sibian, apoi bucureştean şi acum târgoviştenii spun că-s de-al lor (Adevărul.ro). M-am născut în Ieud, la 4 august 1968. Am început două facultăţi dar le-am abandonat pentru a face presă. Şi pentru a scrie. Actualmente sunt directorul Grupului Media SINGUR (Editura SINGUR, site-ul interactiv www.revistasingur.ro, revista SINGUR în format tipărit şi Agenţia de Publicitate „Mădălina”). Sunt căsătorit cu Gabriella Ţiplea din Sighet şi am doi copii.

Turismul şi mai ales ecoturismul este frecvent menţionat ca o parte importantă a amalgamului de soluţii necesare pentru atenuarea variatelor şi complexelor probleme de mediu, sociale şi economice ale unor zone de genul Maramureşului şi orientarea dezvoltării pe traiectorii cu caractere de sustenabilitate. Cum stăm oare în privinţa definirii valorilor autentice şi atractive, conştientizării importanţei lor, păstrării acestora, îmbunătăţirii realităţilor de prezentare şi promovării destinaţiei eco-turistice Maramureş? Există oare acea capacitate intelectuală locală care să poată analiza corect şi comparativ Maramureşul şi alte arii concurente, în privinţa avantajelor, dezavantajelor, oportunităţilor şi pericolelor legate de o dezvoltare ecoturistică maramureşeană consistentă? Există capacitatea de a dezvolta strategia ecoturistică şi urmărirea implementării ei, a ajustării şi perfecţionării regulate a acesteia în lumina experienţei acumulate odată cu derularea etapelor succesive de perfecţionare? Există oare capacitatea de cooperare performantă, bazată pe beneficii reciproce, între variatele entităţi implicate sau implicabile în dezvoltarea ecoturismului maramureşean? Cine poate să le facă pe toate acestea? Mult loc de potenţială implicare pentru cei din sfera firavei elite a intelectualilor tineri din Maramureş… interesaţi/ specializaţi pe dezvoltarea eco-turismului!