La Strada al lui Federico Fellini, unul dintre cele mai frumoase filme făcute vreodată, este o peliculă care nu a fost difuzată niciodată după 1989 de vreun post TV românesc, exceptînd TVR Cultural, anul acesta. De altfel, motivele de a vorbi despre opera lui Fellini nu prea au existat în ultimii ani, după excelentul ciclu difuzat de Pro TV la începuturi, filmele sale fiind foarte rare la TV.

La Strada este practic filmul care l-a impus pe regizorul Fellini; pînă atunci semnase doar comediile Şeicul albşi I Vitelloni, deci, în 1954, Fellini se afla la începutul unei lungi serii de filme magnifice şi unice (caz rar, operă compusă aproape în totalitate din capodopere). Pentru cele două roluri principale, Zampano şi Gelsomina, Fellini i-a ales pe celebrul actor american Anthony Quinn şi pe propria soţie, Giulietta Masina, cea care i-a rămas devotată pînă la sfîrşitul vieţii. Peste trei ani, Fellini o va folosi din nou pe Giulietta Masina, în alt film impresionant, Nopţile Cabiriei, iar ulterior, în 1965, o va mai distribui în Giulietta şi spiritele, de un impact mai scăzut.

Nu există cuvinte pentru a descrie felul în care joacă această minune numită Giulietta Masina în cele două filme, La Strada şi Nopţile Cabiriei. Filmele trebuie doar văzute pentru a vă simţi copleşiţi de puterea artei de cea mai înaltă valoare. În ceea ce priveşte La Strada, nu vă lăsaţi derutaţi de încadrarea filmului ca operă a curentului neorealist. Filmul este în primul rînd un film de Fellini, nu are nici o legătură cu dogmele teoretice şi cu ideologia acestei mişcări culturale italiene şi, deşi se referă la două fiinţe "umilite şi obidite", are în plus o poezie şi o frumuseţe care lipsesc celorlalte opere neorealiste (cu excepţia cîtorva filme ale lui De Sica).

Lista lui Schindler, filmul regizorului de mare succes, dar şi foarte inegal ca valoare, Steven Spielberg, regizor ce impresionează mai ales prin stăpânirea şi fo­losirea cu virtuozitate a artei efectelor spe­ciale, dezamăgindu-ne însă, cel mai adesea, prin convenţionalism, senzaţional, spectaculos şi lipsă de profunzime, este o interpre­tare inspirată a cărţii lui Thomas Keneally, Schlinder's List, carte ce evocă una dintre cele mai zguduitoare tragedii din istoria uma­nităţii, exterminarea evreilor. Filmul, nomina­lizat pentru 12 premii Oscar, a fost onorat cu 7, pentru: Cei mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai bună regie artistică (Allan Starski, Ewa Braun), Cea mai bună mu­zică originală (John Williams), Cea mai bună imagine (Janusz Kaminski), Cel mai bun montaj (Michael Kahn) şi Cea mai bună adaptare (Steven Zaillian). Primise însă înainte, în decembrie 1993, Premiul pentru cel mai bun film, acordat de „National Board of Review” (Asociaţia Realizatorilor, Scenariştilor şi Criticilor din New York), şi, cu puţin înainte de decernarea premiilor Oscar, Premi­ul pentru cel mai bun film dramatic, pe anul 1993, acordat de breasla americană a realizatorilor de film.

“De pe continentul care ne pare o fiertura cu oligarhi, mafioti, crime la comanda, super-vanzari de Vertu si orgolii imperiale, geniul rusesc scoate la iveala o noua capodopera. Mare cat un posibil triptic de Andrei Rubliov, grav/senin ca un sfant. Filmul “Ostrov” al regizorului Pavel Lungin. O adevarata pelicula filocalica a carei cheie ni se serveste inca de la inceput. Este o transpunere a teologiei rasaritene, a ortodoxismului - pastrator al dreptei credinte. Nu e usor sa urmaresti/intelegi filmul daca nu cunosti limbajul. Tot incerc sa-l compar cu ceva si nu gasesc. As vrea sa-l vad si in circuitul cinematografelor. E facut anul trecut si e periculos pentru societate, pentru stabilitatea sociala a fiecaruia dintre noi. De-abia astept sa-l revad. L-am spus peretilor, vantului, l-am marturisit tuturor.

Cain si Abel, Evanghelia, Apostolii, Sfintii Parinti - totul este in “Ostrov”, in mica manastire ruseasca de undeva din nordul inghetat.”

Ar fi aberant sa structurez ideile care m-au rascolit pe parcursul filmului. Exegeza capodoperei e o sintagma fara sens. Le scriu aici, in ordinea in care au fost mazgalite din fuga, pe o coala, si in speranta ca va vor trezi curiozitatea.