Cel mai iubit actor de la Hollywood (James Steward) colaboreazã cu regizorul favorit al Americii (Frank Capra) pentru a da nastere unuia dintre cele mai populare filme din întreaga lume.

Filmul spune povestea lui George Bailey, care este oprit din încercarea de a se sinucide de un înger, care îi arată cum ar fi fost lumea dacă el nu ar fi existat niciodată. Socat de cele aratate de inger, George isi doreste viata mai mult ca orice, si aprecind-o foarte mult.
Cu o distributie remarcabilã, aceastã minunatã poveste de Crãciun rãmâne unul dintre filmele favorite ale tuturor timpurilor, atât în viziunea publicului, cât si în opinia criticilor de film.

Filmul a fost votat pe locul I în clasamentul celor mai inspirate 100 de filme, întocmit de Academia Americană de Film.

Un film minunat; emotionant, captivant...complet.Jucat extraordinar, James Stewart (George Bailey) transmite emotia de fiecare data cand apare in cadru, fiind sustinut remarcabil de catre actorii din rolurile secundare, iar despre Henry Travers (Clarence) nu pot decat sa spun ca este un inger...simpatic foc.Povestea este foarte emotionanta, dar totodata destul de simpla, omul "rau" e pe atat de rau pe cat se poate, iar omul "bun" este modest si are o gramada de prieteni gata oricand sa ii sara in ajutor; simplu dar totusi impresionant.Oricat m-as stradui nu am sa gasesc decat cuvinte de lauda la adresa acestui film, astfel nu pot concluziona decat spunand ca a fost un film foarte bun la vremea lui, dar este o capodopera in zilele noastre.Recomand cu caldura, mai ales daca il veti viziona in apropierea Craciunului. Vizionare placuta!

Parte a trilogiei consacrate "tăcerii lui Dumnezeu" (împreună cu Såsom i en spegel / Prin oglindă şiTystnaden / Tăcerea) filmul lui Ingmar Bergman Nattvardsgästerna / Lumină de iarnă (1961) - cu un dialog minimal şi cadre austere ce reflectă starea sufletească a personajelor - surprinde câţiva membri ai unei mici parohii dintr-o comunitate rurală izolată. Varianta în engleză a titlului (Comunianţii) sugerează, ironic, tocmai lipsa de comunicare, atât a oamenilor între ei, cât şi între oameni şi Dumnezeu. De altfel teama de moarte, izolarea şi incomunicabilitatea indivizilor - sugerate prin delimitarea şi restrângerea mediului lor ambiant, prin reexaminarea întregii lor existenţe - sunt teme centrale în bogata creaţia bergmaniană, în care Det Sjunde inseglet / A şaptea pecete, Smultronstället / Fragii sălbatici, Persona, Höstsonaten / Sonată de toamnă şi Fanny & Alexander (alături de titlurile mai sus pomenite) sunt doar câteva din piesele de rezistenţă.

Personajul central, pastorul satului (Björnstrand) îşi dă seama că moartea soţiei, survenită cu câţiva ani în urmă, i-a zdruncinat profund credinţa care îi este pusă la grea încercare atât de relaţia pe care o are acum cu învăţătoarea satului (Thulin), cât şi de consilierea fatală pe care o dă unuia dintre enoriaşi (von Sydow) care, după ce se mărturiseşte pastorului vorbindu-i despre neliniştile pe care i le dă teama de un posibil război nuclear, îşi pune capăt zilelor. Emblematică rămâne secvenţa din finalul filmului (despre care Bergman spunea: "Cred că am făcut doar un singur film care să-mi placă cu adevărat, şi acela este Lumină de iarnă. Este singurul meu film pe care l-am început şi l-am terminat aşa cum am vrut, unde totul a decurs aşa cum mi-amdorit.") - pastorul pregăteşte şi oficiază o slujbă într-o biserică pustie, fără enoriaşi, iar ultimele cuvinte din film sunt: "Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta".