logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


ŞTIRI
Depozite ilegale de gunoaie pe râurile din Maramureş PDF Imprimare Email
Marţi, 21 Iunie 2016 08:38

Controalele din această primăvară au evidenţiat o sumedenie de probleme în localităţile din Maramureş. Multe din cursurile de apă sunt sufocate de gunoaie, demonstrând cât de puţin îi interesează pe unii mediul înconjurător. Îmbucurător este faptul că deficienţele identificate de autorităţile competente, cele care au iniţiat verificările, s-au lăsat cu amenzi în mai multe unităţi administrativ-teritoriale.

Conform reprezentanţilor Gărzii de Mediu, instituţia a realizat în 2016 mai multe controale pe componenta de salubrizare a cursurilor de apă, alături de Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile au identificat problemele în cadrul controalelor şi au emis sancţiuni.

În Sighetu Marmaţiei, zonele identificate cu depozitări necontrolate de deşeuri sunt pe malul stâng al Izei (Valea Cufundoasa şi pod Abator), zona cartierului Câmpu Negru, pârâul Iapa (zona şcolilor Iapa şi Cearda), zona lacului Năsui, la ieşire spre Vadu Izei – DN 18. Pe toate cursurile de apă de pe raza administrativă a municipiului Sighetu Marmaţiei, dar în special pe malul stâng al râului Tisa, pe malurile şi în albia râului Iza, pe văile şi torenţii din zonă (valea Leia şi valea Hotarului) sunt aruncate sau antrenate de ape diverse deşeuri, iar de vegetaţie şi de pietre au rămas agăţate diverse deşeuri şi anume plastice, textile, PET-uri, resturi vegetale, probleme reale fiind colmatarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pe circa 10% din raza localităţii.

Citeşte mai mult...
 
Proiect de lege - Examenul pentru permis auto va avea patru probe: teorie, poligon şi traseu ziua şi noapte PDF Imprimare Email
Vineri, 17 Iunie 2016 16:56

Deputatul PSD Florin Gheorghe a iniţiat un proiect de lege prin care intenţionează să modifice felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: con­dus în poligon şi traseu pe timp de noapte.
„Modificările propuse de mine nu sunt deloc vreo mare inovaţie. De fapt, propun revenirea la un sistem care a mai funcţionat parţial în România şi care, în trecut, avea ca rezultat conducători auto mult mai bine pregătiţi şi mult mai responsabili şi conştienţi de pericolele posibile apărute în trafic. Astfel, am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie patru şi nu două cum sunt în prezent. Pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii proba teoretică, dar şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Am toată încrederea că şi colegii parlamentari vor conştientiza faptul că o asemenea modificare legis­lativă este un imperativ şi că trebuie să o adoptăm cât mai curând” – a spus Florin Gheorghe.

Citeşte mai mult...
 
Maramureşul, în proiectul de ţară (2016-2035) PDF Imprimare Email
Joi, 16 Iunie 2016 19:15

Un proiect de ţară de amploare, care va fi implementat până în 2035, cu un buget impresionant, va fi prezentat premierului Dacian Cioloş. Ministerul Dezvoltării pregăteşte spre aprobare, până la finalul lunii iulie, Strategia de Dezvoltare Teritorială care schimbă total faţa României. Fără a ţine cont că mandatul guvernului e pe final...

Documentul obţinut de revista Capital prezintă o strategie revoluţionară în Infrastructură, Sănătate, Energie, Educaţie şi Transport, pentru toate oraşele şi comunele din ţară. Acest document va schimba şase legi pentru a fi implementat.

Se mai vrea realizarea unei reţele de complexuri sportive naţionale integrate în circuitul internaţional, dar şi asigurarea unei infrastructuri de baze sportive pentru practicarea sporturilor de masă.

Citeşte mai mult...
 
MARAMUREŞ: Drumuri europene abia după 2020 PDF Imprimare Email
Miercuri, 15 Iunie 2016 14:47

Maramureşul are încă mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, fie că vorbim de drumuri judeţene, comunale sau naţionale. Şi mai trist este faptul că autorităţile judeţene recunosc că judeţul Maramureş este privat de existenţa pe teritoriul său a unor drumuri din reţeaua TEN-T centrală sau globală, fiind, alături de judeţul Bistriţa-Năsăud, singurele judeţe din România aflate în această situaţie.

Din Strategia de Dezvoltare Durabilă a judeţului pentru următorii patru ani, aflăm că „cel puţin pe termen scurt şi mediu, Maramureşul va continua să fie lipsit de legături rutiere rapide (autostrăzi şi drumuri expres) care să îi asigure legătura cu principalele centre urbane din ţară şi din Europa, deşi astfel de demersuri au fost iniţiate cu mult timp în urmă”.

Autorităţile judeţene fac referire aici la proiecte precum Drumul expres Vaja – Petea – Satu Mare – Baia Mare, lung de 82 km, pentru care există şi studii de fezabilitate, „Axa Nordului” – Tunel Munţii Gutâi, Drum expres Mara – Sighetu Marmaţiei şi Pod comercial nou peste Tisa, „Drumul Nordului” – Drum expres Baia Mare – Ardusat – Zalău, care să asigure conexiunea cu Autostrada Transilvania.

Tot referitor la infrastructura rutieră, iniţiative pentru amenajări de variante de ocolire există şi în oraşele Sighetu Marmaţiei şi Borşa, însă acestea nu s-au materializat până în prezent, deşi pentru primul există studii de fezabilitate.

Citeşte mai mult...
 
DNA-ul ucrainean a descins și arestat mai mulți vameși în PTF Solotvino - Sighet pentru luare de mită PDF Imprimare Email
Vineri, 10 Iunie 2016 05:59

Angajați ai Forțelor Speciale împotriva corupției și crimei organizate aparținând SBU (echivalentul DNA în Ucraina) în regiunea Transcarpatia a reținut mai mulți angajați (polițiști de frontieră și vameși) pentru luare de mită în PTF Solotvino - Sighet, în cursul unei operațiuni speciale.

În urma operațiunii s-au confiscat importante sume de bani în numerar, bani luați cu titlu de mită („tradiția”) celor care treceau prin punct.

Știrea a părut într-un ziar on-line din Transcarpatia, zakarpattya.net.ua.

Descinderile au avut loc în data de 8 iunie 2016 la postul vamal „Solotvino” și au fost efectuate de Transcarpatia SFB, fiin arestați inspectori vamali, prinși în flagrant și care au solicitat și primit bani de la pesrsoanele care au tranzitat punctul în valoare de aproximativ 9.000 UAH pentru a trece diferite tipuri de bijuterii în Ucraina.

În plus, în cursul acestor activități au fost identificate și confiscate aceste sume luate cu titlu de mită.

Vezi video
 
Modificări privind acordarea concediului de odihnă PDF Imprimare Email
Joi, 09 Iunie 2016 16:45

Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual.

În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu.

Modificările legislative survin ca urmare a unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern, prin care se revizuiesc HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. Prin hotărârea adoptată astăzi, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează și pune în aplicare dispozițiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

Citeşte mai mult...
 
Incepe reabilitarea drumului Carlibaba –Iacobeni. DN 18 Moisei-Borsa mai asteapta PDF Imprimare Email
Joi, 09 Iunie 2016 16:39

Vesti nu tocmai bune pentru borseni si moiseieni. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania informeaza ca astazi, 09.06.2016 a fost semnat contractul de Proiectare si Executie Reabilitare DN 18 Moisei – Iacobeni pentru remedierea lucrarilor existente si finalizarea lucrarilor ramase de executat: LOT 4 Carlibaba – Iacobeni, km 199+400 – km 220+088.

Potrivit CNADR, in cadrul acestui proiect, DN18 va fi reabilitat de la km 199+400, ce marcheaza iesirea din localitatea Carlibaba, pana la km 220+088, intersectia dintre DN18 si DN17 in localitatea Iacobeni. Drumul este localizat in judetul Suceava si traverseaza patru localitati. Lungimea totala a drumului in interiorul localitatilor este de 12,113 km si 8,575 km in afara acestora. Drumul este clasificat ca drum national, avand 2 benzi de 3,50 m latime fiecare si apartine clasei tehnice III, conform Normativului 46/1998.

Citeşte mai mult...
 
Un politist de frontiera a fost ranit prin descarcarea accidentala a armei din dotare PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Joi, 09 Iunie 2016 16:31

În data de 8 iunie a.c., o patrulă a poliției de frontieră din cadrul sectorului P.F. Sighetu Marmației a observat trei persoane care transportau de la frontiera de stat către interior colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, dar bărbații nu s-au supus, fugind în direcţii diferite. Cei doi poliţişti de frontieră au procedat la urmărirea celor în cauză, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical. Pe timpul urmăririi, din cauza terenului accidentat, un poliţist de frontieră a alunecat, iar arma din dotare s-a descărcat accidental, acesta fiind rănit uşor la picior.

Imediat a fost solicitat, prin numărul de urgență 112, un echipaj medical, polițistul de frontieră fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale, în momentul de față fiind în afara oricărui pericol.

Concomitent, la fata locului s-a deplasat o echipă operativă care a descoperit șase colete cu ţigări care urmează a fi transportate la sediul sectorului în vederea inventarierii.

Citeşte mai mult...
 
„Plăteşti pentru cât arunci”. Guvernul pune taxe europene să ne forţeze să reciclăm PDF Imprimare Email
Miercuri, 08 Iunie 2016 09:10

„Plăteşti pentru cât arunci”, conceptul implementat de mare parte dintre statele europene cu scopul de a îi determina pe cetăţeni să recicleze ar putea fi introdus şi în România. Ministerul Mediului a elaborat un proiect de lege în care apare această variantă.

Românii care aruncă deşeurile la gunoi în loc să le colecteze selectiv ar putea plăti primăriilor o anumită taxă, în plus faţă de taxele de salubritate deja existente. În schimb, dacă aleg să sorteze deşeurile şi să arunce doar ce nu pot colecta selectiv ar putea beneficia de reduceri de taxe, plătind doar pentru ce aruncă la gunoi. Ideea apare într-un proiect de act normativ iniţiat de către Ministerul Mediului prin care se doreşte alinierea legislaţiei naţionale privind gestionarea deşeurilor la cea Europeană. Aceasta în contextul în care CE a lansat încă din 2014 o procedură de infringement împotriva României pentru că nu îşi protejează cetăţenii de efectele gestionării deficitare a deşeurilor.

„În vederea stimulării colectării separate a deșeurilor de la populație, autoritățile publice locale aplică principiul „plătește pentru cât arunci” acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului”, se menţionează în proiectul de act normativ de modificare a Legii  nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. „Ideea propusă de noi este următoarea: în cazul în care cetăţeanul îşi sortează deşeurile, el plăteşte doar pentru cantitatea dusă la gunoi. Dacă nu selectează şi aruncă toată cantitatea la gunoi, atunci el plăteşte pentru întreaga cantitate. Spre exemplu, dacă ai cinci kilograme de deşeu de aruncat, din care selectezi patru, vei plăti taxe pentru un singur kilogram şi nu pentru cinci”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Lavinia Andrei, preşedintele Terra Milenium III, o organizaţie de protecţie a mediului prezentă la discuţiile privind aceast proiect de lege.  

Citeşte mai mult...
 
Confecţionarea manuală a şindrilei, un meşteşug vechi păstrat la Breb PDF Imprimare Email
Miercuri, 08 Iunie 2016 09:01

Sindrila pe acoperişurile caselor dă un aspect estetic, tradiţional. Astfel, o casă veche, cu acoperiş din lemn, este o adevărată comoară pentru iubitorii de tradiţii. Din păcate, în ziua de azi, tot mai mulţi oameni din satele maramureşene, care îşi construiesc sau renovează casele, folosesc materiale moderne, unele mai ieftine, altele mai scumpe, dar care de multe ori dau aspect de kitsch.

Totuşi, în satul Breb, există un localnic ce a păstrat viu un meşteşug, transmis din tată în fiu, acela de a fabrica manual şindrilă, sau draniţă, în termeni populari. Cu toate că la prima vedere pare uşor să confecţionezi şindrila, există o serie de reguli pe care trebuie să le respecţi, altfel produsul finit nu rezistă: „Am un mic atelier unde confecţionez şindrilă. Eu moştenesc acest meşteşug de la tatăl meu. El s-a ocupat cu confecţionarea şindrilei, draniţă, cum îi mai spunem noi în termenii noştri. Eu am păstrat tradiţia şi o duc mai departe. Cereri pentru aşa ceva sunt, dar problema este a materiei prime, în sensul că foarte greu se găseşte buştean, este şi scump. El trebuie să fie de esenţă molid, să nu aibă noduri şi să meargă pe fibră. Dacă nu merge pe fibră, nu se poate desface. 

Citeşte mai mult...
 
Intrerupere in furnizarea apei potabile in 8 iunie PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 08 Iunie 2016 08:55

Pentru a se realiza cuplarea la reteaua de apa a orasului, SC Vital va efectua lucrari ce vor duce la oprirea furnizarii apei intre orele 09:00-16:00 in zonele str. Mihai Viteazu ( tronson str. Plevnei - str. Dragoș Vodă ), str. Basarabiei, str. Plevnei, str. Vasile Alecsandri ( tronson str. Mihai Viteazu și str. Alexandru Ivasiuc ), str. Traian bl. 1,3,5,7,9.  

 
Mii de pachete de țigări de contrabandă depistate la frontiera de nord a României PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 08 Iunie 2016 08:49

 

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit și confiscat peste 27.600 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 250.000 lei, marfă pe care mai mulţi maramureşeni au încercat să o transporte pentru a fi comercializată pe piaţa neagră de desfacere.

În data de 6 iunie a.c., în jurul orei 1.35, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sarasău, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe raza localității Câmpulung la Tisa, județul Maramureș, în apropierea frontierei de stat, un autoturism marca BMW staționat, în care se puteau observa mai multe baxuri cu ţigări. La faţa locului a fost solicitată echipa de intervenție, iar in urma

cercetării zonei, în apropierea maşinii, poliţiştii de frontieră au depistat pe un drum forestier două persoane care se ascundeau.

Polițiștii de frontieră au procedat la identificarea acestora, constatându-se că se numesc G. C., în vârstă de 27 ani şi G. P, de 25 ani, ambii domiciliați pe raza județului Maramureș.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că cei doi tineri se aflau în maşina încărcată cu ţigări şi că au abandonat-o în momentul în care au observat patrula poliției de frontieră.

Mașina şi cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 6.870 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 62.000 lei.

Citeşte mai mult...
 
Banii pentru Baia-Sprie – Sighet, asteptaţi la rectificarea bugetară din iulie PDF Imprimare Email
Marţi, 07 Iunie 2016 08:06

Maramureşul speră la drumuri mai bune de fiecare dată când la nivel central au loc schimbări ale organelor de conducere, fie că vorbim de ministere sau alte structuri. Investiţii consistente în infrastructură se fac în jurul Maramureşului, mai exact zona Cluj – Oradea în general. Puţin câte puţin, investiţii se fac în drumurile naţionale din judeţ, că de autostrăzi şi drumuri expres, deocamdată, nu se poate pune problema.

Maramureşul nu apare cu niciun proiect de infrastructură care să se afle în atenţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Şi la capitolul construcţie Variante de Ocolire judeţul nu apare cu nimic.

Cât priveşte lucrările pe drumurile naţionale, eu sper ca pe DN 18B să înceapă lucrările în acest an. La fel, vor demara şi pe DN 18 Moisei -Iacobeni. Pe DN 18 Baia-Sprie – Sighet, firma care se ocupă de acest drum aşteaptă rectificarea bugetară din iulie, pentru a finaliza lucrarea”, a declarat prefectul de Maramureş, Sebastian Lupuţ.

Citeşte mai mult...
 
Cateva strazi din Sighetu Marmatiei raman astazi fara apa PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Luni, 06 Iunie 2016 09:26

Astazi, 6 iunie, intre orele 09:00 si 18:00, se va interrupe furnizarea apei potabile in Sighetu Marmatiei in zonele str. Piața Libertății ( tronson între Ioan Mihaly de Apsa și str. Bogdan Vodă "Postă" ), str. Bogdan Vodă ( tronson între "Poșta" și "Pompieri" ), str. Mihai Eminescu ( tronson între str. Ioan Mihaly de Apsa și cartierul Constructorului) .

 
Ocna Şugatag, la un pas de a fi numită staţiune balneoclimaterică PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 04 Iunie 2016 15:39

Comuna Ocna Şugatag ar putea deveni, oficial, numită staţiune balneoclimaterică. Asta deoarece delegaţia de specialişti care a vizitat zilele trecute localitatea şi-a făcut “temele” şi s-a întors la Bucureşti pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la acordarea statutului de staţiune balneoclimaterică de interes naţional, staţiunii turistice din Maramureşul istoric.

Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii administraţiei locale, specialiştii din minister şi de la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB) au cules datele de care aveau nevoie pentru elaborarea documentaţiei de acordare a respectivului statut pentru Ocna Şugatag. Urmează ca, în cursul lunii iulie, echipa de lucru să revină în Ocna Şugatag pentru ultimele detalii, astfel ca dosarul să fie depus la Ministerul Sănătăţii pentru avizare şi, mai apoi, la Guvernul României în vederea adoptării Hotărârii de Guvern privind acordarea statutului de staţiune balneoclimaterică pentru Ocna Şugatag.

Citeşte mai mult...
 
Informatii privind sectiile votare - Prefectura Maramures a publicat lista cu sectiile de votare din judet PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Sâmbătă, 04 Iunie 2016 15:30

Prefectura Maramures a afisat pe site-ul propriu informatii legate de arondarea sectiilor de votare din intreg judetul, componenta birourilor locale de circumscriptie, lista cu presedintii sectiilor de votare.

Mai multe informatii puteti gasi pe prefecturamaramures.ro

 
Proiectul noului pod peste Tisa, în impas - Ucrainenii vor sa il facem noi - Noi nu avem bani PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 04 Iunie 2016 08:26

Proiectul construcţiei noului pod peste Tisa din zona Sighetu Marmaţiei merge în paşi de melc. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sebastian Lupuţ, a adus acest subiect în discuţie la întâlnirea pe care a avut-o zilele trecute la Bucureşti cu factorii de decizie centrali.

Lupuţ a precizat că, până la data de 16.04.2015, s-a reactualizat studiul de fezabilitate pentru realizarea podului peste râul Tisa pe patru benzi, iar la această dată este în procedură de obţinere a autorizaţiilor. Prefectul de Maramureş a recunoscut că se întâmpină dificultăţi în obţinerea avizului de la Apele Ucrainene, necesar pentru obţinerea acordului de mediu. De asemenea, studiul a primit avizul în comisiile tehnice de la CNADNR şi Ministerul Transporturilor. Lucrarea va fi executată în totalitate de statul român, iar pentru asigurarea finanţării se intenţionează accesarea fondurilor europene pe programul transfrontalier România – Ucraina, pentru a se degreva bugetul statului.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit »

Page 13 of 50

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact