logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


ŞTIRI
SCANDAL IMENS la Poliția Sighet: BATAIE între comandantul Poliției Sighet și un ofițer din subordine, chiar în sediul instituției! PDF Imprimare Email
Scris de Jurnal MM   
Miercuri, 13 Iulie 2016 07:54

SCANDAL IMENS la Poliția Sighet: BATAIE intre comandantul Poliției Sighet și un ofițer din subordine, chiar în sediul instituției!

„Meciul de box” la care facem referire i-a avut ca protagoniști pe comandantul Poliției Sighet și pe un ofițer din subordine, derulându-se spontan chiar în sediul instituției.

Săptămâna trecută, miercuri 6 iulie a.c., în cadrul Poliției Sighet a avut loc un eveniment oarecum sportiv care, din păcate, a trecut neobservat, poate și din cauza faptului că lumea aștepta cu sufletul la gură finala Campionatului European de Fotbal conform colegilor de la sighet247.ro.

Mai precis, șeful Poliției Sighet, domnul comisar B., într-un moment de foarte bună dispoziție, i-a promis ofițerului L. sprijin în vederea unei avansări pe o funcție importantă. Dar în ziua următoare, după ce și-a revenit din mahmureală, șeful a uitat de promisiune și l-a avansat în funcție pe altcineva, pe ofițerul T., despre care domnul L. zicea că a oferit mai mult… devotament.

Ultima actualizare Miercuri, 13 Iulie 2016 12:00
Citeşte mai mult...
 
Agresorii poliţistului de la Poienile de Sub Munte, săltaţi PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 02 Iulie 2016 07:18

Incidentul care a avut loc în data de 27 iunie, la Poienile de Sub  Munte, are urmări. Astfel, în după amiaza zilei de 1 iulie, au avut loc descinderi în urma cărora persoanele care au agresat un polițist în altercația iscată au fost săltați, duși în Baia Mare și reținuti pentru 24 ore. Localnicii susțin că au fost ridicate patru persoane.

Citeşte mai mult...
 
Primele arestări în dosarul scandalului de la Poienile de sub Munte PDF Imprimare Email
Vineri, 01 Iulie 2016 08:47

Doi riverani, cunoscuţi cu antecedente penale pentru furt de lemne dar și trafic de droguri în Italia, au fost reținuți. Procurorii care se ocupă de acest caz îi audiază în prezent pe cei doi şi cel mai probabil vor urma şi alte reţineri.

Ca urmare a incidentului din data de 27 iunie dintre cei peste 100 de localnici din Poienile de sub Munte şi Poliția de Frontieră, în care unul dintre poliţiştii a necesitat îngrijiri, ulterior a fost transportat la spital,joi, 30 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus s-a autosesizat , astfel că până în prezent două persoane au fost arestate si sunt cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni multiple, îndreptate împotriva organelor de poliţie.

Citeşte mai mult...
 
Circuitul bisericilor de lemn din Maramureş, la final PDF Imprimare Email
Joi, 30 Iunie 2016 08:44

 

Unul dintre cele mai importante proiecte care vizează valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural al Maramureşului – „Circuitul bisericilor de lemn” – a fost finalizat.

Proiectul s-a derulat în diferite zone ale Maramureşului respectiv Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Călineşti, Copalnic Mănăştur, Deseşti, Ieud, Ocna  Sugatag, Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni, respectiv Sişești. Prin intermediul acestuia 16 biserici de lemn, între care 8 monumente UNESCO, au fost puse în valoare. Lucrările efectuate în cadrul proiectului nu au vizat direct bisericile monument, ci activități care contribuie la promovarea acestora, având în vedere şi importanța turistică a acestora.

Practic, proiectul a vizat construirea a 16 centre de informare turistică în proximitatea fiecărei biserici, amenajarea de parcări, reabilitarea gardurilor, iluminat stradal şi în zona monumentului istoric şi al parcărilor etc.

Lucrările în cadrul proiectului trebuiau finalizate în urmă cu câteva luni, insă complexitatea lucrărilor precum şi documentaţia stufoasă întocmită au făcut ca termenul să fie amânat de mai multe ori pană acum.

Citeşte mai mult...
 
Daca tot sunt aproape 30 de grade afara de ce sa nu fie oprita apa? - SC Vital SA si-a facut un obicei din a opri apa temporar PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Joi, 30 Iunie 2016 07:02

Astazi, 30 iunie, in Sighetu Marmatiei se va sista furnizarea apei in urmatoarele zone Cartier Unirii -bl. 23, 25, 27, str. Popa Lupu (tronson str. Tudor Vladimirescu - str. General Mociulschi) - bl. R4, R5, E1-6, str. Tudor Vladimirescu -bl. H1, H2, H3, D1-2, I1-6, I3-4, str. Piața 1 Decembrie -bl. O1-4.

 
Acţiune în domeniul operaţiunilor cu produse de panificaţie PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 29 Iunie 2016 09:54

Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 25 000 de lei şi au confiscat mai multe produse de panificaţie în urma unor controale efectuate în zona Valea Izei.

La data de 28 iunie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au acţionat în zona Valea Izei pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul producerii, transportului şi comercializării produselor de panificaţie.

Astfel, au fost controale 10 societăţi comerciale şi persoane fizice şi 5 mijloace auto de transport marfă.

Poliţiştii au constatat abateri de la Legea 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 25 000 de lei. Totodată, au fost confiscate produse de panificaţie pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de provenienţă.

Comunicat IPJ Maramures

 

 
Primarul din Poienile de sub Munte lamureste unele cauze ale conflictului dintre localnici si agenti ai Politiei de Frontiera PDF Imprimare Email
Miercuri, 29 Iunie 2016 09:10

Contactat telefonic, primarul comunei Poienile de sub Munte, Ştefan Oncea, a venit cu lămuriri. “Lucrurile au degenerat, într-adevăr. Totuşi, e bine că nu s-a întâmplat mai grav. Acolo e o stare de tensiune care mocneşte de mult timp. Oamenii sunt nemulţumiţi de anumite controale pe care le efectuează Poliţia de Frontieră în ceea ce priveşte lemnele de foc. Oamenii, la faţa locului, au spus aşa. Avem 3.700 fumuri şi e repartizat un 8 mc pe casă. Asta înseamnă un necesar de 30.000 mc! Lemnul de foc nu e o afacere, ci o necesitate. La noi, cât şi în tot Maramureşul istoric, surse alternative de încălzire nu există. Iar în condiţiile astea, cota repartizată de Romsilva nu ajunge. Diferenţa se fură. E nevoie de a trece peste iarnă. E un conflict pentru lemnele de foc cu poliţia de frontieră. Oamenii sunt nemulţumiţi că Poliţia de Frontieră a mai intrat şi în gospodăriile lor, a spart lacăte la şoprpane, în cadrul acţiunilor de prevenire a contrabandei cu ţigări. Ori, oamenii reclamă un abuz în ceea ce priveşte dreptul la proprietate. Asta am înţeles de la cei nemulţumiţi. Şi oamenii mai spun că sunt legitimaţi şi amendaţi dacă nu au asupra lor buletinul. Urmează acum să se cerceteze dacă a fost vorba de vreun exces de zel acolo, al Poliţiei de Frontieră sau nu. Această stare de tensiune s-a creat în timp şi a fost dezamorsată cu greu. Acum tensiunea a fost deblocată. Am înţeles că s-au încăierat acolo, un poliţist fiind lovit, suferind un politraumatism cranio-facial şi prezenta şi dureri abdominale. Sunt şi acuzaţii conform cărora poliţistul ar fi lovit un băiat. Este un lucru reprobabil ceea ce s-a întâmplat. Nu este normal să agresezi un poliţist”, a explicat Ştefan Oncea.

Citeşte mai mult...
 
Dispar indicatoarele rutiere. Hoţii de pe drumuri pun în pericol şoferii PDF Imprimare Email
Miercuri, 29 Iunie 2016 08:22

Furturile de pe drumurile naţionale din Maramureş sunt o realitate a zilelor noastre. Unii maramureşeni inconştienţi pun în pericol siguranţa rutieră şi, de aici, deschid uşa unor posibile accidente rutiere soldate cu victime şi pagube materiale. Ioan Cârlig, de la Biroul Poliţiei Rutiere Maramureş, spune că se fură indicatoarele rutiere şi ţevile sunt folosite pentru construcţia de garduri.

„Indicatoare rutiere în Maramureş avem şi am mai avea nevoie. Pe lângă faptul că sunt supuse deteriorării, intervine şi factorul uman în mod foarte negativ, prin faptul că dispar foarte multe indicatoare rutiere. Efectiv sunt furturi. Acel suport, acea ţeavă care e bună la gard sau chiar acea tablă. Orice, pentru că hoţul fură orice. Apoi, dispar foarte multe elemente reflectorizante şi asta ne mâhneşte profund. Se întâmplă pe drumurile naţionale reabilitate.

Citeşte mai mult...
 
Motivul pentru care cea mai mare parte a materialului genetic se transmite pe linie maternă PDF Imprimare Email
Miercuri, 29 Iunie 2016 07:42

Oamenii de ştiinţă au încercat să explice motivul pentru care cea mai mare parte a materialului genetic se transmite pe linie maternă, iar în acest sens o echipă condusă de geneticianul Ding Xue a analizat comportamentul mitocondriilor speciei de viermi Caenorhabditis elegans într-un nou experiment.

Vreme de câteva decenii, oamenii de ştiinţă au încercat să explice motivul pentru care cea mai mare parte a materialului genetic se transmite pe linie maternă.

Potrivit Descoperă, principala informaţie pe care cercetătorii o au până acum este faptul că elementele responsabile de acest proces sunt mitocondriile, organite citoplasmatice din structura celulei, care îi asigură acesteia toată energia de care are nevoie.

În urmă cu 1,5 - 2 miliarde de ani, mitocondriile erau corpuri vii propriu-zise. Strămoşul lor era un tip de bacterie, care, în timp, a dat naştere eucariotelor, fiinţe ale căror celule conţin un nucleu bine diferenţiat şi organite. Din aceste organisme au evoluat toate plantele şi animalele pe care noi le ştim astăzi.

”Datorită faptului că au existat sub forma unor bacterii, mitocondriile au avut propriul lor genom, aşa-numitul ADN mitocondrial. Fiecare celulă conţine copii ale acestui genom, el fiind transmis pe parcurs ce mitocondriile se replică în interiorul celulelor”, susţine cercetătoarea Madeleine Beekman (Universitatea din Sydney).

O echipă condusă de geneticianul Ding Xue (Universitatea Colorado Boulder) a încercat să explice de ce organismele moştenesc ADN mitocondrial numai pe linie maternă, analizând comportamentul mitocondriilor speciei de viermi Caenorhabditis elegans, pe parcurs ce acestea au fost transferate din sperma masculilor în ovule fertilizate.

Citeşte mai mult...
 
Incidentul de la Poienile de sub Munte - punct de vedere al ITPF Sighetu Marmatiei PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 29 Iunie 2016 07:17

În data de 27 iunie a.c., in jurul orei 19.30, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul sectorului P.F. Poienile de sub Munte, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe un drum comunal, un autoturism de teren neînmatriculat.

Deoarece conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fără a opri la semnalele polițiștilor de frontieră, aceștia au trecut la urmărirea mașinii.

În momentul în care autoturismul de serviciu al Poliţiei de Frontieră a ajuns pe o stradă înfundată din zona ,,Paulic”, mai mulți localnici au ieşit din casele din zonă şi au blocat mașina poliției de frontieră, folosind lemne aflate pe marginea drumului, în același timp adresând amenințări şi injurii la adresa poliţiştilor de frontieră.

A fost solicitat sprijin, fapt pentru care un alt echipaj din cadrul sectorului, format din trei polițişti de frontieră s-a deplasat la fata locului, unde se aflau aproximativ 100 de persoane. Deşi s-a încercat aplanarea conflictului, mai multe persoane din localitate i-au agresat, fizic şi verbal, pe cei trei lucrători. Pentru a nu agrava situaţia, poliţiştii de frontieră nu au folosit armamentul din dotare.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns şeful Sectorului P.F., primarul localităţii şi poliţişti din cadrul Postului Rural Leordina, care au discutat cu localnicii, unii dintre aceştia fiind recunoscuţi ca fiind contravenienţi sau cercetaţi pentru săvârşirea unor fapte penale. După discuţii cu autorităţile locale şi persoanele prezente, s-a reuşit detensionarea situaţiei şi aplanarea conflictului.

Citeşte mai mult...
 
Începe procesul de contractare cu furnizorii de servicii medicale PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Marţi, 28 Iunie 2016 08:28

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a publicat pe site-ul sau noile norme pentru semnarea contractului-cadru pentru furnizarea de servicii medicale pentru anii 2016-2017. Furnizorii de servicii medicale - medici de familie, laboratoare de analize, spitale, etc, vor ava o perioada de depunere a documentatiei necesare, apoi va urma evaluarea acestora, respingerea eventualilor furnizori care nu indeplinesc conditiile pentru semnarea contractului, depunerea de contestatii, iar in 29 iulie CNAS anunta afisarea listei celor acceptati ca si furnizori de serviii medicale pentru populatie si aflati in contract cu casele de asigurari judetene. Cel mai probabil de la 1 august va intra in vigoare noul contract cadru.

In ultimii ani CNAS a tergiversat pana la extrem semnarea de contracte cu furnizorii, amanand cu lunile acest moment, ajungandu-se ca de la contracte semnate in martie, acum sa existe contract pentru 2016 semnat in august. Probabil CNAS nu are stire ca anul 2016 se termina in decembrie. Multa hartogaraie, opisuri, hartii, birocratie, telefoane in zadar, probleme de ultim moment pentru cei care intentioneaza sa semneze acest contract, norme din ce in ce mai grele impuse furnizorilor, doar pentru a economisi din banii pe care ar trebui sa ii cheltuie pentru cei asigurati. Cu toate astea, cand te internezi in spital, cheltui din proprii bani pentru a cumpara cele necesare in timpul internarii. Si atunci pentru ce mai platim asigurari de sanatate catre o entitate care nu gestioneaza corect banii nostri? 

 
Altercație la Poienile de Sub Munte între polițiștii de frontieră și hoții de lemne PDF Imprimare Email
Marţi, 28 Iunie 2016 08:13

Scandal la Poienile de Sub Munte. Un polițist a fost rănit într-o altercație iscată între oamenii legii şi hoţii de lemne. Poliţistul de frontieră rănit grav a fost transportat la spital, de asemenea, în zonă s-a deplasat  un echipaj al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Maşina poliţiei de frontieră a fost blocată pentru  mai mult timp de hoţii de lemne. Starea poliţistului de frontieră s-a agravat, astfel că a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

Citeşte mai mult...
 
Sighetu Marmaţiei: S-a constituit Consiliul Local PDF Imprimare Email
Marţi, 28 Iunie 2016 07:44

Sâmbătă dimineaţă, în sala “Transit” a Primăriei Sighetu Marmaţiei, a avut loc şedinţa de constituire a noului Consiliu Local ales la scrutinul din 5 iunie 2016.
S-a constituit comisia de validare: Vasile Moldovan, Nicolae N. Iuga, Vasile  Negrea, Vasile Mih şi Petru Tomşa. Prima şedinţă de Consiliu a fost condusă de decanul de vârstă, Eugenia Godja şi de doi dintre cei mai tineri colegi consilieri, Tudor Vlad şi Beniamin Iosif. După validarea în unanimitate a mandatelor celor 19 consilieri, au depus jurământul cei 18 consilieri locali prezenţi. Un liberal a lipsit. Au fost de faţă: prefectul  judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ; preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea; secretarului primăriei, Sorin Rednic; senatorul Liviu Pop; consilieri judeţeni; numeroşi sigheteni.
Consiliul Local Sighet are în componenţă: 9 membri din alianţa PSD-UNPR (Ghenţ Dacian, Godja Eugenia, Iosif Beniamin, Iuga N. Nicolae, Mihali Găvrilă, Moldovan Vasile, Negrea Gabriel, Pontoş Şerban, Rednic Petru), 2 reprezentanţi ai UDMR (Kerekeş Andrea şi Bereş Ildiko), 7 membri PNL (Mih Vasile, Mihalca Ioan, Oniţa-Ivaşcu Daniela, Oros Alexandru, Petrovay Dănuţ, Tomşa Petru, Vîrsta Liliana şi un consilier local independent (Vlad Tudor).

Horia Scubli a depus jurământul de primar.

Citeşte mai mult...
 
Bisericile de lemn UNESCO, recepţionate de Sânzâiene PDF Imprimare Email
Joi, 23 Iunie 2016 08:38

Până de Sânzâiene va fi încheiată recepţia lucrărilor la toate cele 16 obiective cuprinse în cadrul proiectului Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord.Primele deplasări pe teren au avut loc începând cu data de 21 iunie, urmând ca ultimele două obiective să fie recepţionate în data de 24 iunie. În cadrul centrelor de informare turistică vor activa 16 persoane din personalul neclerical şi „care vor fi plătite de către Consiliul Judeţean pe perioada sustenabilităţii proiectului”, arată autorităţile judeţene.

Obiectivul general al acestui proiect a fost acela de „valorificare durabilă a potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi valori ale patrimoniului cultural de importanţă naţională şi universală, prin crearea şi îmbunătăţirea infrastructurilor conexe, respectiv prin includerea acestora într-un circuit turistic cultural-religios”.

Citeşte mai mult...
 
A început recepţia obiectivelor aferente proiectului „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” PDF Imprimare Email
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 22 Iunie 2016 08:15

Azi a demarat procedura de recepţie a unuia dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Judeţean Maramureş – „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord”. Proiectul a ajuns la final şi este finanţat prin Axa prioritară 5. Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de investiţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. 

Valoarea proiectului este de 19.851.274,44 lei, iar obiectivul general al acestuia îl constituie valorificarea durabilă a potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi valori ale patrimoniului cultural de importanţă naţională şi universală, prin crearea şi îmbunătăţirea infrastructurilor conexe respectiv prin includerea acestora într-un circuit turistic cultural-religios. Acest fapt va determina o creştere calitativă a ansamblului condiţiilor de practicare a acestei forme de turism, cu impact direct atât asupra creşterii atractivităţii turistice a judeţului Maramureş cât şi asupra consacrării acestuia ca şi destinaţie turistică europeană. 

La conferinţa de presă organizată azi, 22 iunie 2016, s-a prezentat programul recepţiei, s-a vorbit despre lucrările care vor fi urmărite şi verificate, dar şi despre felul în care vor fi gestionate Centrele de Informare Turistică aferente proiectului, respectiv despre personalul care va lucra în aceste obiective. 

Citeşte mai mult...
 
Ce se întâmplă dacă tai un nuc PDF Imprimare Email
Miercuri, 22 Iunie 2016 08:00

Există o specie de pom pentru tăierea căreia cetăţenii au nevoie de autorizaţie de la autorităţi, altfel riscă să fie sancţionaţi cu o amendă de până la 10.000 de lei.

Regula este valabilă indiferent dacă cetăţenii vor să taie un singur pom din această specie sau mai mulţi, chiar dacă este vorba de propria curte, scrie avocatnet.ro. Nucul este o specie de pom protejată de lege în momentul de faţă. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Citeşte mai mult...
 
Povestea INCREDIBILĂ a Cimitirului Săracilor unde sunt îngropate zeci de personalităţi. Are forma hărţii României PDF Imprimare Email
Marţi, 21 Iunie 2016 09:57

Una din componentele Memorialului Durerii de la Sighetu Marmaţiei este Cimitirul Saracilor, situat la 2,5 km distanta, în afara orasului. Dupa cum spun legendele vremii, aici au fost îngropati în secret, noaptea, o buna parte a celor decedati în închisoarea politica. Gropile n-au putut fi identificate, între miile de morminte anterioare si ulterioare anilor ’50, astfel încât, pentru celebrarea sacrificiului acestor victime, a fost imaginat în 1999 un proiect peisagistic. Pe suprafata de 14.000 mp a cimitirului a fost desenat un contur al tarii.

În exteriorul conturului au fost plantati puieti (în principal conifere). Prin crestere jnepenii, jepii, brazii si molizii vor deveni un amfiteatru vegetal, în interiorul caruia „tara” va ramâne ca o poiana. Ideea este ca, în felul acesta, patria îsi tine martirii în brate si îi plânge prin generatiile repetate ale vegetatiei. De pe o belvedere amplasata pe un loc înaltat, tocmai pe malul Tisei (care este frontiera actuala cu Ucraina), vizitatorii Memorialului pot vedea acest desen simbolic tot mai deslusit, pe masura ce natura va desavârsi proiectul, notează Ghid Turistic.

În anul 2008 aceasta arhitectura peisagistica a fost întregita cu un altar de piatra, la care sunt oficiate slujbele comemorative, dominata de o cruce masiva de clacar, decorata în stil bizantin, pe care sunt sculptate cuvintele Fericirii a Noua. Sub masa de altar au fost asezate urne cu pamânt din cimitirele închisorilor, locurile de executie, locurile unde odihnesc victime ale detentiei, deportarii, domiciliului obligatoriu. Acest ansamblu funerar este un cenotaf închinat victimelor din toate închisorile, lagarele si deportarile comuniste.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit »

Page 12 of 50

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact