|
„MARMAŢIA 2008”- Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, 4 decenii după |
|
|
|
Scris de Florentin Nasui
|
Luni, 29 Decembrie 2008 16:38 |
Trei luni de zile s-au pregătit gazdele să organizeze mai de Doamne Ajută a 40-a ediţie (după unii) a Festivalului Datinilor de Iarnă de la Sighetu Marmaţiei, gazdele fiind Primăria şi Consiliul Local. Dacă ne-am obişnuit ca o sărbătoare să ţină 3 zile şi 3 nopţi, atunci de ce acest festival să nu ţină de 3 ori mai mult! Şi aşa a fost, că el a început pe 19 decembrie şi s-a gătat ieri, pe 28. Din păcate, cele două manifestări de început, care s-ar fi dorit de amploare nu au avut spectatori, deşi la reuşitul concurs interşcolar au participat vreo 20 de grupuri ce au prezentat diverse obiceiuri de iarnă, iar la concertul de colinde au venit numeroase coruri bisericeşti şi ţărăneşti de marcă, inclusiv din dreapta Tisei. |
Citeşte mai mult...
|
|
Concurs Sighet Online & Metal Maniac Fest |
|
|
|
Luni, 02 Iunie 2008 15:04 |
ÎNTREBARE: Câte albume a înregistrat în România trupa Agathodaimon? Aşteptăm răspunsurile voastre până pe 25.06.2008 pe adresa \n
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza într-un e-mail cu subiectul "Concurs Metal Maniac", împreuna cu numele complet, localitatea şi numarul de telefon la care puteţi fi contactaţi. Detalii aici |
Ultima actualizare Duminică, 05 Decembrie 2010 17:16 |
Primul parteneriat media Sighet Online |
|
|
|
Scris de Adi Oros
|
Sâmbătă, 31 Mai 2008 11:20 |
SIGHET ONLINE este partener media pentru METAL MANIAC III Baia Mare!!! Acesta este primul eveniment la care site-ul nostru devine partener. SIGHET ONLINE face parte si din distribuitorii de bilete la acest festival. In plus, incepând de luni o să puteţi participa la un concurs care o să vă aducă două invitaţii gratis la acest festival. Detalii despre bilete şi concurs găsiţi pe site. |
Ultima actualizare Duminică, 05 Decembrie 2010 17:16 |
|
Vader si Septic Flesh la Cluj Napoca |
|
|
|
Joi, 29 Mai 2008 14:45 |
Turneul „Anniversary XXV“ poposeste in Cluj - Duminica, 1 iunie in clubul Irish & Music Pub (str. Horea nr. 5) si include trupele Vader, Septic Flesh, Devian, Inactive Messiah si Necrovile!! Concertul se va desfasura dupa urmatorul program:
17:30 ACCES PUBLIC 18:00 – 18:30 Necrovile 18:30 – 18:40 change-over 18:40 – 19:05 Innactive Messiah 19:00 – 19:10 change-over 19:10 – 19:40 Devian 19:40 – 19:50 change-over 19:50 – 20:35 Septic Flesh 20:35 – 20:55 change-over 20:55 – 22:10 VADER
Acest eveniment va dispune de stand de merchandise oficial al trupelor participante. Biletele mai pot fi gasite la pretul de |
Citeşte mai mult...
|
10 mai - Ziua Astronomiei |
|
|
|
Vineri, 09 Mai 2008 07:57 |
In 2008 Astronomy Day - Ziua Astronomiei are loc sambata, 10 mai. In aceasta zi speciala pentru astronomie astronomii amatori si nu numai ies in locuri publice pentru a prezenta oamenilor frumusetile cerului. De fapt deviza pe care Astronomical League a stabilit-o pentru Astronomy Day, manifestare inventata de ei, este "bringing astronomy to people" - "aducand astronomia oamenilor". Acesta este si scopul manifestarii care are loc anual candva in lunile aprilie sau mai. Ziua Astronomiei este stabilita in fiecare an in asa fel incat Luna sa fie cat mai aproape de primul Patrar. Astfel se vor putea face observatii publice la Soare, Luna si eventualele planete vizibile pe cerul de seara. Locurile de desfasurare a manifestarilor Zilei Astronomiei sunt foarte variate si in general sunt locatii publice fara implicatii astronomice: parcuri, piete, centre comerciale, etc. |
Ultima actualizare Duminică, 11 Mai 2008 19:11 |
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Page 623 of 623 |