Stă să iasă de sub tipar, printr-o conjuncţie fericită a mai multor inefabile, tocmai în proximitatea datei de 19 noiembrie - zi în care, în anul 1923 s-a născut Monica Lovinescu - un mic volum care recuperează şi arhivează un interviu pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca mi l-au acordat în aprilie 1990, la Bucureşti. Am găsit suficiente argumente (de actualitate neerodată, de valoare, de “utilitate publică” şi altele, încă), pentru a convinge un editor  – pe domnul Vasile G. Dâncu, director al Editurii Eikon -să se angajeze într-un proiect editorial nu tocmai simplu (uneori e mai complicat să faci o carte mică decît un op masiv!), un intelectual – este vorba de domnul Prof. Univ. Dr. Liviu Antonesei de la Universitatea Al.I. Cuza - angajat, de-a lungul anilor, şi pre- şi post-revoluţionari, în multe bătălii pentru democratizarea României, actualmente un analist indepedent cu o gîndire critică de invidiat (dacă nu chiar de temut!) să însoţească cu un “text liminar” dialogul de acum două decenii şi, nu în ultimul rînd, să obţin acordul fără rezerve al unuia dintre legatarii testamentari ai drepturilor de autor pentru cele două “voci” exemplare ale civismului militant din exilul românesc - domnul Gabriel Liiceanu, Director general al Editurii Humanitas (am convingerea intimă fermă că şi cel de-al doilea legatar, domnul Mihnea Berindei, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului în România de la Paris, este solidar cu această iniţiativă) - pentru publicarea textului. Tuturor, le exprim gratitudinea mea şi îi invit să considerăm acest eveniment editorial o ofrandă comună adusă memoriei Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca.

        În această avanpremieră voi cita, mai întîi, din postfaţa intitulată Voci clare în vacarm şi semnată de Liviu Antonesei, iar în continuare, un mic fragment din  dialogul care face substanţa cărţii: