Unul dintre cei mai bine cotaţi regizori americani, Harold Becker şi-a început cariera cinematografică cu un film de scurt metraj intitulat „Sighet, Sighet” (1967) pe un scenariu şi cu participarea scriitorului Elie Wiesel. Harold Becker s-a născut în 1928 la New York, SUA. După o perioadă în care a lucrat ca fotograf, a intrat în televiziune unde a filmat spoturi publicitare. Întâlnirea cu Elie Wiesel a însemnat un pas mare în cariera viitorului regiszor: filmul „Sighet, Sighet” a fost premiat la mai multe festivaluri de scurt metraj, printre care şi la celebrul Festival din Mannheim, Germania ceea ce i-a deschis calea în cinematografie. Pe lângă scurt-metraje şi documentare, în cariera sa, Harold Becker a scris scenarii, a fost producător şi a regizat 12 filme de lung metraj (majoritatea prezentate şi în România) în a căror distribuţie îi regăsim pe Al Pacino („Primăria”, „Rififi” şi „Când dragostea ucide”), Tom Cruise, Sean Penn („TAPS”), Bruce Willis („Nume de cod: Mercury”), Alec Baldwin, Nicole Kidman („Malica”), Bridget Fonda, John Cusack, John Travolta („Duşmanul fiului meu”) şi mulţi alţii.

Există, desigur, multe feluri de a cunoaște lumea: călătorind, autoanalizându-te, filosofând, făcând știință, observând pe cont propriu natura și viețuitoarele (sau stelele de pe cer), descifrând profilurile individuale, mișcările mulțimii ori clasificând fantezist pietrele, punând în versuri invizibilul amestecat cu vizibilul; câte și mai câte… De când omul vorbește, însă, el a făcut din exprimarea uimirii, curiozității sau neliniștilor lui în formă interogativă o cale de aur în cunoaștere; și nu numai. Fiindcă este vorba și despre un mod de a decupa din real și din imaginar ceea ce este specific propriului interes și propriei autodefiniri, ascultându-l în același timp pe celălalt.

      Poți adresa întrebări și marilor teme, unei cărți ori unui fenomen natural. Dar întrebarea îndreptată către un alt om viu, așezat în proximitatea ta, este o cale regală a întâlnirii cu alteritatea, așezând în starea – provizorie și dinamică – de dialog doi inși reali, simultani temporal și aflați în proximitate spațială (dacă nu este vorba de mai recenta ipostaziere a lor în spațiul virtual). Ceea ce se obține astfel este prezența, care atrage după sine actualizarea gândirii, ba chiar antrenarea ambilor într-un flux ce se țese din participarea ambilor și decât care, fiecare partitură luată în sine ar fi mai săracă.