Despre ,,Rosu si negru” se poate spune ca este un roman de fictiune istorica. Aceasta inseamna ca cineva s-a gandit sa inventeze o poveste care este plasata intr-un moment foarte exact al istoriei, si ca pe tot parcursul desfasurarii actiunii vom intalni numeroase referiri la acel moment, la cauzele si efectele anumitor intamplari, si nu in ultimul rand la societatea acelui moment.

Romanul de fata isi anunta apartenenta la acest gen literar inca din subtitlu: ,,o cronica a anului 1830”. A anului 1830, pentru ca in luna iulie a acelui an a avut loc Revolutia care a instaurat monarhia constitutionala, si care a marcat revenirea la valorile ,,napoleoniene”, prabusind astfel Restauratia dinastiei Bourbon.. Ce ar mai fi de mentionat in introducere este faptul ca Stendhal a fost un sustinator al lui Napoleon la fel de aprig ca si personajul principal al cartii sale.

Actiunea nu este complicata si poate fi urmarita cu usurinta. Ba chiar s-ar putea sa va distreze gandurile si problemele pe care si le face Julien Sorel, personajul principal, si care sunt descrise amanuntit, aproape ca intr-un roman psihologic.
Julien este fiul unui tamplar dintr-un orasel din Franta care viseaza la o cariera militara si sa fie important, ca si eroul sau, Napoleon. Dar cum singurul mod de a ajunge cineva era prin intermediul Bisericii, acesta se pregateste sa devina preot. Punctul de cotitura este momentul in care primarul orasului, Dl de Rênal il angajeaza pentru a fi profesorul particular al copiilor sai. Acolo o cunoaste pe sotia primarului, Dna de Rênal, in privinta careia ajunge la concluzia ca este de datoria lui sa o seduca, ceea ce se si intampla; din pacate pentru mandria bravului erou romantic, care se considera un as in cucerirea femeilor, Dna de Rênal il accepta pe Julien numai dupa ce acesta incepe sa planga. Astfel, relatia lor dureaza pana cand adversarul politic al primarului afla si incepe sa imprastie zvonurile. Dna de Rênal reuseste sa il convinga pe sotul sau ca zvonurile nu sunt adevarate, iar pentru a evita alte scandaluri, Julien este trimis la o scoala de preoti, unde prin ipocrizie castiga admiratia directorului dar gelozia colegilor. Drept urmare este recomandat ca secretar personal al unui marchiz in Paris.

Când omul se mişcă mai repede şi mai mult decât oricând, cartea pare să îşi aibă locul tot mai mult în geantă, nu pe noptieră, ca şi cum ar încerca să se adapteze şi ea, să ţină pasul cu mobilitatea.

Ce înţeleg prin mobilitate? Programe de studiu într-un alt oraş. Schimburi de experienţă într-o altă ţara. Relocalizare profesională. Imigranţi. Zboruri low cost. Să petreci mai mult timp în mijloacele de transport decât acasă. Locuinţe provizorii, închiriate.

Nu pot să afirm că sunt o persoană super mobilă însă sigur fac parte din rasa celor care “încă nu s-au aşezat la casa lor”. În România am stat în 3 locuri diferite, în funcţie de perioada în care am făcut studiile. Acum, după aproape un an în Franţa, am strâns suficient de multe cărţi încât să le socotesc în kilograme şi să mă gândesc serios că ar trebui să plătesc bagaj suplimentar pentru a le lua în avion, la întoarcerea în ţara.

Cărţile nu sunt adaptate la un astfel de mod de viaţă. Sedentare, greu de transportat şi fragile, nu sunt făcute pentru a fi înghesuite în bagaje.

Am citit opinia unui jurnalist care spunea că scandalul Eminescu ar reprezenta „subiectul cultural al anului” şi un altul care considera Caietele Eminescu „cel mai important proiect al culturii române de după al doilea război mondial”. Cred că ambii suferă de un gust exagerat al hiperbolei. Însă scandalul din jurul caietelor cred că e un subiect care merită cercetat ceva mai în adâncime.

Scandalul îl puteţi urmări aici, aici şi aici. Pe scurt, Academia Română a facsimilat, în ultimii cinci ani, caietele Eminescu, împrăştiate în biblioteci şi arhive din Iaşi, Cluj şi Bucureşti. Nu este prima tentativă de a facsimila şi publica aceste manuscrise, însă este, se pare, prima care a reuşit să depăşească toate dificultăţile tehnice şi financiare. Cele 40 de volume, conţinând 14.000 de pagini scrise de Mihai Eminescu, sunt dublate de CD-uri cu fotografii ale textelor. Iniţiativa Academiei a fost criticată dur de Ioana Bot (un respectabil eminescolog clujean), în „Dilema Veche”, şi de Constantin Vică, în „Dilemateca”. Ei au reproşat Academiei Române că a aruncat pe geam 2,41 milioane de dolari pentru o ediţie care e o simplă copie fără pretenţii filologice şi că CD ROM-ul e o bătaie de joc, fiind lipsit chiar şi de un elementar motor de căutare. Andra Matzal a sintetizat toate aceste opinii critice în „Cotidianul”, pornind de la informaţia că un oarecare Mircea Popescu l-ar fi denunţat la DNA pe Eugen Simion pentru proasta folosire a banilor publici.

Volumul “Mossadul, Istoria institutului”, de Eric Frattini, a aparut in colectia “Studii de securitate”, categoria Istorie, Securitate, Politic a Editurii Tritonic in luna iunie a acestui an.

Lucrarea “Mossadul, Istoria institutului”, reprezinta un rezumat al ultimilor 55 de ani din istoria “Institutului de Inteligenta si Operatiuni speciale”, dar si din istoria Israelului, in ceea ce priveste relatiile explozive si periculoase cu vecinii arabi. Din 1951, Mossad-ul, cunoscut ca “Institutul”, s-a transformat intr-unul dintre cele mai renumite servicii de spionaj din Israel.

Situat undeva intre mit si realitate, Mossad-ul a reusit sa pastreze acea aura de mister care l-a trasformat intr-o adevarata legenda cand, in 1960, o unitate Metsada l-a capturat pe criminalul de razboi Adolf Eichmann, in Argentina, transportat apoi clandestin in Israel, judecat si executat.

Romanul Jurnalul Perlei Orientului de Maureen Lindleyn este cea mai noua aparitie din colectia „Romance” a Editurii Polirom. Romanul cuprinde povestea printesei chineze Yoshiko Kawashima, careia ii placea sa se imbrace in travesti si care a lucrat in anii ’30 pentru serviciile secrete japoneze, o celebra eroina asiatica de la inceputul secolul XX, una dintre acele femei aventuroase, fascinante, pentru care lumea nu poate fi decit libera si interesanta

Potrivit Polirom, cartea, aparuta in traducerea Mihaelei Negrila, nu isi propune sa fie o biografie riguroasa a „Perlei Orientului”, romanul lui Maureen Lindleyn respecta povestea vietii lui Yoshiko Kawashima. O poveste furtunoasa si captivanta despre manipulare sexuala si descoperire de sine, desfasurata pe cuprinsul a trei tari, avind drept fundal Marele Razboi 

Perla Orientului este fiica printului Su si a celei de a patra concubine ale sale. Inca de copil are o fire mult prea independenta ca sa se poata supune vietii stricte a unei familii din China secolului XX. Intr-una din zile, nefasta, este surprinsa de una dintre surorile vitrege in timp ce trage cu ochiul din spatele unui paravan, observind fascinata cum tatal face dragoste cu una dintre servitoare, o chinezoaica cu picioarele strins infasurate, dupa traditie, ca sa arate mai mici si mai senzuale, ca o floare de lotus.

Dacă vreodată mi-ar fi trecut prin minte – şi nu mi-a trecut, mulţumescu-Ţi, Doamne – că eu sunt cel care a inventat formula Versetelor serafice, comentarii mai mult sau mai puţin bine cuvântate la un fragment dintr-un text sacru, dacă mi-ar fi trecut prin minte, zic, atunci întâlnirea cu tratatul Maestrului Eckhart m-ar fi vindecat de păguboasa (pretenţie la) originalitate. Şi asta pentru că în centrul lucrării sale se află tocmai primul verset dintr-o parabolă christică, aşa cum ni-l relatează Evanghelia lui Luca. Cu el începe ficţiunea sacră, peste el alunecăm ca pe derdeluş, prea grăbiţi să-i dibuim aiurea miezul încărcat de sens. N-o voi relua eu aici, oricine o poate citi până la saţietate. Voi recita însă, de câte ori?, cuvintele care trec prea lesne neobservate: “Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă.” (Luca 19, 12).

In perioada 2-15 iulie se desfasoara a XVI-a editie a Festivalului de Jazz Istanbul, cel mai mare eveniment local de acest gen, in organizarea Fundatiei Istanbul pentru Arta si Cultura.

Daca in anii trecuti una dintre principalele atractii ale festivalului a fost Vaporul de Jazz, care face o croaziera muzicala pe Bosfor, in acest an organizatorii au adaugat si un Vapor Balcanic, pe care publicul are ocazia sa asculte acorduri de muzica traditionala balcanica, atat de iubita in Turcia, navigand sambata, 11 iulie, intre doua continente.

ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul a raspuns invitatiei de colaborare venita din partea Festivalului de Jazz, sprijinind participarea Fanfarei Shavale, care va canta pe vapor alaturi de trupa KolektifIstanbul si DJ-ul Ali Doyran (Turcia). Membrii Fanfarei Shavale, originari din satul Zece Prajini, au concertat in ultimii ani pe diverse scene din Italia, Austria, Belgia, Franta, Spania. Sambata au ocazia sa intalneasca in premiera publicul turc intr-o scenografie inedita, la granita dintre Europa si Asia, transmite Institutul Cultural Roman Dimitrie Cantemir-Istanbul.

Am trecut de curând prin Iaşi şi acesta pãrea neschimbat. Câtã linişte, câtã candoare, câtã bucurie, câtã frumuseţe. Aceeaşi pace patriarhalã te înconjoarã. M-aş fi dus şi acuma la biblioteca de la filosofie sã citesc de dimineaţã pânã seara. Îmi amintesc de starea aceea când citeam câte o carte la o zi sau douã, când mistuiam paginã cu paginã fãrã sã mã mai intereseze altceva decât ceea ce scria acolo, lumea aceea care se deschidea în mintea mea era totul pentru mine. Citeam filosofie şi literaturã, teologie şi istorie, nu conta, dar mai tare mã interesa tot ce era legat de reflecţie, de gândire, de meditaţie. În cei nouã ani de facultate, cinci de matematicã şi patru de filosofie, nu îmi amintesc sã fi fãcut altceva decât preocuparea aceea nebunã, de a citi şi a scrie pe cont propriu tot ceea ce gândeam şi simţeam ca este în mine bun sau rãu. În perioada aceea am reuşit sã adun în jur de o sutã de manuscrise !
pe care nu le-am mai deschis niciodatã, dar le am. Habar nu am ce am scris în ele. Nu am publicat nimic în niciun ziar, în nicio revistã literarã pentru cã pentru mine era important sã scriu, nu sã public, dar urmãream cu fervoare şi cu cea mai mare atenţie tot ceea ce se scria. Citeam cu un saţ extraordinar când apucam câte o revistã, tot ce scriau alţii. Printre preferate erau Timpul, Echinox , Dialog, Gazeta studenţeascã şi altele.

 Didim cel orb - Impotriva maniheilor

Una din tintele ereziologiei lui Didim a constituit-o maniheismul. Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese ca el considera maniheismul drept una dintre principalele doua amenintari ale ortodoxiei niceene, alaturi de arianismul profesat de Eunomie. De altfel, referintele polemice la adresa maniheismului sunt raspandite in toate comentariile sale biblice. In acelasi pasaj, ingrijorarea lui Didim este de ordin "teoretic", exprimandu-si dezacordul fata de practica acestora de a exclude unele parti din Scriptura si de a se opri asupra altora, unele capabile, in lipsa contextului, sa le sprijine conceptiile eretice. In privinta maniheenilor, este foarte probabil ca Didim nu cunostea mai mult decat punctele principale ale doctrinei acestora, fara sa fie familiar cu figurile mitologiei maniheene sau cu practica ascetica a comunitatilor din Egipt.

Direct sau indirect, toate cunostintele despre maniheism retinute de Didim sunt relevante pentru trei probleme ce nu puteau fi ignorate in mediul ascetismului crestin din Egiptul secolului IV: problema raportului dintre bunatatea lui Dumnezeu si raul diavolului; problema justificarii practicii ascetice marcate de refuzul vietii trupesti si disputa referitoare la natura intruparii lui Hristos. Nu puteau fi ignorate deoarece, cu privire la prima problema, viata parintilor anahoreti din Egipt, daca ne luam cel putin dupa viata Sfantului Antonie cel Mare, oaspetele si gazda lui Didim, nu se desfasura in spatiul lumii unde binele si raul se afla in amestec, ci intr-unul in care puterile binelui, ingerii, si puterile raului, diavolii, erau prezente constante si se distingeau cu claritate intr-un razboi pentru inaltarea sau rapunerea sufletelor monahilor.