"Stilul acestei cărţi este melancolic şi uşor afectat, dar îţi creează senzaţiile viscerale, ascuţie ale cuţitului de măcelar sau ale bisturiului fin de chirurg la o lectura dintr-o singură suflare - obsedantă de altfel." (Irvine Welsh, Guardian)

Ryu Murakami este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori japonezi contemporani, recunoscut în special pentru cărtile „Albastru nemărginit, aproape transparent” şi „Copii de aruncat”, amândouă având acel stil specific Murakami, care în primul rând şochează, iar în al doilea rând, dă de gândit.

Ideea de bază a cărţii este una interesanta, calmă şi captivantă. Te atrage în paginile ei cu blândeţe şi te conduce printre rânduri şi cu suspans, şi cu interes.

Shigeharu Aoyama este un bărbat între două vârste, trăind impreună cu fiul său şi având o viaţă modestă şi normală. După 7 ani de la moartea soţiei, la insistenţele fiului său şi a prietenilor, el se hotărăşte să se recăsătorească. Dar... cu cine? Planul se naşte imediat... o audiţie. O audiţie pentru un film... Zis şi făcut... Aoyama s-a trezit întâlnindu-se în fiecare zi cu sute de femei. Dar el parcă nici nu le vedea. Toate erau prea simple, unele obscene, altele cu un intelect nu prea dezvoltat... asta până când a văzut-o pe Asami. Era perfectă... avea tot ce a vrut vreodată de la o femeie, dar cu mult mai mult. De aici, începe povestea de iubire. O poveste de iubire care duce spre ceva complet diferit...

Audiţia este un roman care mi s-a părut mult mai bun ca orice film horror... şi nu, nu fiecare pagină conţine detalii groteşti. Nu fiecare rând conţine cuvântul sânge... chiar decurge liniştit, pare un roman chiar simpatic, cu happy ending. Dar cartea aceasta te pălmuieşte brusc şi fără să te aştepţi. Te ia prin surpindere şi după ce termini ultima pagină şi închizi cartea rămâi cu ochii în gol câteva minute încercând să îţi revii din şoc si murmurând
”Nu se poate...”

„Ryu Murakami şi-a câştigat o reputaţie ca diagnostician al culturii japoneze, în stilul lui Bret Easton Ellis sau Chuck Palahniuk, pentru detaliile sale minuţioase, mai ales, şi insistenţa cu care afirmă că viaţa modernă este doar un alt film. Cu toate acestea, Murakami rămâne un romantic. Traumele şi nostalgia se pot dilua una într-alta, însa adevarata speranţa rămâne sub forma generaţiei viitoare.” (Telegraph)