Inspirat de experiente traite de autor insusi, romanul lui Knut Hamsun sta sub semnul foamei si al nebuniei iminente. Elementele autobiografice se impletesc discret cu fictiunea, conferind naratiunii veridice accente contemporane.

Personajul central si singurul, in fapt, al romanului este un scriitor inca tanar, aflat in pragul disperarii, lipsit de orice fel de resurse pentru a se intretine. Sarac lipit, vagabondul lui Hamsun traieste de pe o zi pe alta numai si numai datorita hazardului. Om inteligent de altfel, singura lui arma este scrisul, pe care il si foloseste uneori, punandu-l in slujba unui ziar, al carui director, “Comandorul”, il rasplateste cu marinimie pentru munca depusa.

Incapabil sa ramana sub un acoperis mai mult de cateva saptamani, el hoinareste pe strazile din Christiania, in cautare de hrana: “Imi era ingrozitor de foame. Pe strada am gasit o aschie de lemn si am inceput s-o mestec. Aceasta mi-a ajutat. Oare de ce nu ma gandisem mai demult la asa ceva?” Senzatia acuta de foame nu dispare totusi si singura scapare ar fi redactarea unui material pentru ziar. Inspiratia insa nu tine cont de factorii fiziologici imperiosi si apare doar rareori, furnizandu-i, in acelasi timp, idei, ca de exemplu, nastrusnicul articol despre cunoasterea filosofica, care nu ar putea nicidecum sa-i potoleasca focul din pantece.

“Scaparea”, alinarea lui si-o gaseste in propriile cuvinte. Fie ca se cearta sau se incurajeaza, monologurile lui interioare au fost considerate precursoare ale celor intalnite mai tarziu in proza unui Franz Kafka, de exemplu. Extravaganta logicii sale e cu atat mai impresionanta cu cat isi realizeaza scaparile, in fata carora se preda in mod constient: “Si gandurile incep din nou sa-mi rataceasca. Imi dadeam tot timpul seama ca vorbeam fara sir si nu rosteam nici un cuvant pe care sa nu-l aud si sa nu-l inteleg. Mi-am zis : iarasi vorbesti fara noima ! Dar nu aveam incotro. Era ca si cand as fi fost treaz, dar as fi vorbit in somn. Capul imi era usor, nu ma durea, absolut degajat, si gandurile nu-mi erau deloc confuze. Am luat-o iarasi razna si nu am mai opus nici o impotrivire.”

Posedand o imaginatie debordanta, hoinarul infometat isi construieste, ca un copil trist, povesti pline de magie si glorie, in care povestea de iubire, dupa care tanjeste si de care este inconstient, ocupa un loc primordial. Realitatea face ca in calea lui sa iasa o femeie, dar care se dovedeste a fi o replica inferioara celei plasmuite de fantezia lui. In general, oamenii care se intampla sa se gaseasca pe acelasi drum cu el sunt reci si absorbiti de propriile lor probleme. Neatasat de nimeni si nimic, romanticului ratacitor i-ar prinde bine o schimbare. Pe care un om in situatia lui nu va pregeta sa o imbratiseze si isi va asuma riscuri. Indiferent unde acestea il vor purta.

Autor: Ioana Ristea 

Sursa: BookBlog.ro