Pesah (”trecere” in ebraica) sau “Pastele evreiesc” este celebrat in fiecare primavara, cand prima recolta a fost culeasa si aminteste de exodul evreilor din Egipt. Dupa traditie, in seara de Pesah, tatii povestesc copiilor cum a condus Moise evreii afara din Egipt, scapandu-i de sclavia faraonului. Pentru evrei, semnificatia sarbatorii sta in faptul ca persecutiile si prezenta lui Dumnezeu sunt realitati ale vietii, iar evreii trebuie sa-si asume responsabilitatea celor asupriti.

Primele doua nopti sunt dedicate Seder-ului, masa festiva mentionata si in Exod (12) in Vechiul Testament, la care se dau citire pasajelor din Biblie care descriu iesirea din Egipt. Exista multe ritualuri si semnificatii simbolice legate de diferitele feluri de mancare care se consuma cu aceasta ocazie. De exemplu “matza” – painea nedospita pe care crestinii o numesc “pasca evreiasca” – este consumata in amintirea faptului ca evreii nu au avut timp sa dospeasca aluat, “maror” – plantele amare – simbolizeaza amaraciunea sclaviei in care au trait, iar ceasca cu sare care se pune pa masa de Seder reprezinta lacrimile varsate. Osul ars asezat si el in farfuria traditionala reprezinta mielul pascal, iar oul fiert cu coaja arsa sau colorata, sacrificiile prezentate in timpul Marilor Temple.

O alta traditie pastrata si azi este aprinderea lumanarilor care nu se face de la chibrit ci de la un foc preexistent. La sfarsitul sarbatorii se obisnuieste ca cei prezenti sa se atinga cu plante verzi urandu-si “Sentak Khadhra”, o binecuvantare pentru un an verde, bogat.

“Imi amintesc de alte Seder-uri de Pesah” povesteste scriitoarea sigheteana Dora Apsan Sorell in romanul “Scrisori catre Miriam”. “Tata (NR. celebrul scriitor Hertzl Apsan) se imbraca in mantia alba brodata cu firet de aur iar mama isi punea cu rochia ei cea buna si unicul sirag de perle si se imbrobodea cu un batic de matase alba, imaculata. Apoi, aprindea lumanarile si spunea rugaciunile in timp ce noi copii si inevitabilul musafir, un cersetor al orasului, frematam de emotie. Apoi, tata ne povestea despre exodul din Egipt, mancam intr-o atmosfera de seninatate si caldura familiala si cantam cantecele ce nu s-au schimbat de multe generatii. Dar in 1944, Pesah-ul a fost altfel: cum puteam oare sarbatori in pace cand camera mare era rechizitionata de un ofiter german? Apoi, dimineata ni s-a ordonat sa ne strangem lucrurile si sa ne parasim caminul, sa lasam in urma tot ce aveam. Am privit pentru ultima oara la ceea ce fusese casa copilariei noastre, casa care ramanea in urma cu tot ce avusesem mai drag, dupa care ne-am alaturat altor sute de evrei ingramaditi cu boccele pe mijlocul strazii. Pesah-ul din 1944 nu a fost o sarbatoare: a fost o inmormantare iar drumul nostru spre gheto – cortegiu funerar”.

Sursa:InformatiaZilei.ro-I.J.Popescu