Cred că fiecare dintre cei care frecventează în mod regulat o sală de fitness, dincolo de antrenamentul în sine, realizează că practicarea unui sport într-o locatie, împreună cu alte persoane, va implica întotdeauna si o latură socială. Chiar si cel mai introvertit dintre noi sau cel care ar încerca din răsputeri să evite contactul cu cei din jur va întelege curând că acesta este aproape imposibil într-o sală de fitness.
   Asadar, interactionăm cu cei  din jur fie că ne dorim sau nu, fie că ne face plăcere sau ne repugnă  acest aspect. Venim la sală si aproape în fiecare zi vedem cam aceleasi figuri, aceiasi oameni cu acelasi stil de antrenament si aceeasi atitudine. Ne salutăm si uneori schimbăm câteva cuvinte.  Cu unii ne face plăcere să interactionăm, cu altii nu. Între acestia este si acela care va face obiectul articolului de astăzi, si anume „vânătorul”.

   Nu este foarte greu să-l identifici pentru că nu este un vânător camuflat; ba mai mult, chiar îsi doreste să fie observat; îl găsesti în sală atunci când ajungi la antrenament si îl lasi tot acolo atunci când pleci. Este într-o formă fizică decentă si constientizează acest aspect; îsi prezintă cu ostentatie grupele musculare despre care el crede că îl scot în evidentă si le plimbă înfoiat de la un capăt la altul al sălii, cu un mers legănat si un zâmbet superior. Din când în când, se mai asază pretentios pe o băncută si mai face o serie de împins la piept după ce în prealabil a mai tras o ocheadă către zona aparatelor pentru cardio, unde două fete respiră din greu pe biciclete. Nu uită să răcnească de vreo două ori pentru a atrage atentia, după care se îndreaptă către cele două fete pentru o conversatie de relaxare. Se sprijină de bicicletă într-un cot si încropeste o conversatie mustind de aluzii cu tentă sexuală. Fetele nu răspund decât din bun simt si e mai mult  decât evident că sunt deranjate.
   „Vânătorul”, multumit si fără a simti vreo apăsare, se îndreaptă către celălalt „vânător” aflat la acel moment în sală, cu care, stupoare, nu se află în competitie. Comentează împreună, chicotind, abordarea anterioară si evaluează grobian cele două fete de pe biciclete cu expresii de genul „frate, ce bună e aia cu colanti”. Spiritul de echipă functionează si decid să încerce o abordare în doi. Atacul este unul nereusit, în sensul că fetele plictisite si agasate pleacă. Nici vorbă de frustrare la personajul nostru, care caută si găseste sustinere morală la ortacul său, care îi întăreste convingerea că fetele habar nu au ce au pierdut.

Sursa:TopCulturism-Daniel Oprea, campion balcanic