logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Nasterea Domnului sarbatorita pe rit vechi la Sighetu-Marmatiei PDF Imprimare Email 714 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 05 Ianuarie 2010 20:12

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este „mama tuturor sărbătorilor creștine”, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Toate sărbătorile creștine sunt aducătoare de mângâiere și bucurie, însă toate izvorăsc din Nașterea Mântuitorului. În noaptea Nașterii lui Mesia, îngerul Domnului le-a zis păstorilor: „Vă binevestesc bucurie mare care va fi pentru tot poporul” (Lc. 2, 10).

Credincioșii ortodocși ucraineni din Sighetu Marmației gustă din mila lui Dumnezeu din această bucurie și anul acesta. Foarte mare importanță are pentru parohia ortodoxă ucraineană slujba din Ajunul Sărbătorii Nașterii Mântuitorului. Această zi este prețuită de marea lor majoritate cu ajunare deplină, așezându-se la masă seara după apusul soarelui, după slujba din biserică și mănâncă numai mâncare de post.

Anul acesta credincioșii vor putea auzi un concert de colinzi prezentat de tinerii coriști ai bisericii care s-au străduit să includă în repertoriul lor și colindă românească și colindă maghiară. Coriștii sunt conduși de doamna preoteasă Margareta Lauruc.

Anul acesta sărbătoarea se va prelungi până duminică, 10 ianuarie, când biserica noastră va fi gazda tuturor colindătorilor ucraineni din România, participanți la Festivalul colindelor ucrainene, ediția a 16 – a.

Preoții slujitori ai bisericii noastre, pr. paroh Nicolae și pr. Marius Lauruc, doresc tuturor enoriașilor lor să petreacă această sărbătoare a marii bucurii spre bucuria cerului, ca sufletele și casele tuturor să se umple de harul Viflaimului.

Sărbători binecuvântate!

Hristos se naște! Măriți-L!

Autor: preot Marius Lauruc


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact