logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


La Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti se pregateste Stolnicul PDF Imprimare Email 780 Afişări
Miercuri, 23 Decembrie 2009 08:40

Femeile fac un colac mare, care se imparte atat copiilor si membrilor familiei, cat si animalelor din gospodarie

Iubitorii traditiilor populare au posibilitatea sa afle mai multe lucruri despre semnificatia Stolnicului. Astazi, la Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti, Maria Zubascu va vorbi despre pregatirea Stolnicului in traditiile de Craciun. Totodata, la aceasta sezatoare gazda va prezenta mai multe obiceiuri stravechi pastrate inca in unele din satele maramuresene.

Inainte de sarbatoarea Nasterii lui Iisus, femeile fac un colac mare, frumos impodobit, incarcat de semnificatii. Un sfert va fi daruit copiilor. Un alt sfert din stolnic, facut felii, il primesc animalele din gospodarie, inainte sa li se dea de mancare. Jumatatea ramasa va fi mancata de membrii familiei, dar neaparat inainte de mancare. Painea este liantul intre anul vechi si cel nou. “Pragul” acesta este format din douasprezece zile, incepand cu 25 decembrie si pana pe 6 ianuarie. La mijloc se afla Anul Nou. Sunt cele 12 zile mari in care se intalneste anul nou cu cel vechi. Fiecare zi este egala cu o luna a anului urmator. Conform ritualului, se face si calendarul de ceapa. Se desface o ceapa mare, taiata exact in doua. Se aleg 12 foi care se pun pe o masa, se presara sare pe ele si se lasa acolo, din 25 decembrie pana in 6 ianuarie, adica din ziua de Craciun pana in ziua de Boboteaza. Dupa cata apa s-a adunat pe foi se poate vedea cat de bogata in precipitatii va fi o anumita luna din an, cel putin asa spune traditia.

Foc de tabara  si concert de colinde la Cavnic

Tot din programul acestei zile face parte si vernisajul expozitiei documentare Festivalul Datinilor de Iarna de la Sighetu Marmatiei, gazduita de Muzeul de Etnografie din localitate, programat pentru ora 13. Doua ore  mai tarziu, la Casa Olarului din Baia Sprie, ceramistul Dan Les le va arata celor interesati de acest mestesug cum lutul se transforma in obiecte necunoscute pentru unii< ulcele, opaite sau blide, care odinioara decorau casele taranilor. La Botiza, turistii care au ales aceasta localitate pentru a petrece sarbatorile de iarna vor putea asista la impodobirea bradului de Craciun de la Caminul Cultural. Spre seara, la Cavnic, va avea loc un concert de colinde la lumina focului de tabara. Iar daca sunteti in Borsa, nu trebuie sa ratati, incepand cu ora 18, spectacolul de colinde si poezie religioasa organizat de Casa de Cultura si care se va desfasura in parcul central al orasului.

Sursa: Informatia Zilei


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact