logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Ucis, tranşat şi carbonizat PDF Imprimare Email 805 Afişări
Luni, 09 Noiembrie 2009 09:10

Oraşul Borşa a devenit, în ultima perioadă, locul unde s-au derulat mai multe incidente care ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care legea este respectată. Este destul să amintim cazurile "Buldozerul" şi "Bandriş". Un tragic eveniment, în care o persoană şi-a pierdut viaţa în condiţii neclare, readuce în atenţie oraşul Borşa.

În 18 octombrie 2009, Vasile Ureche (28 de ani) s-a dus, ca de obicei, la muncă, de unde nu s-a mai întors. A doua zi, familia a fost rugată de poliţiştii borşeni să se prezinte la sediul poliţiei, deoarece s-a întâmplat ceva grav. "Mi-au arătat o pereche de adidaşi şi m-au întrebat dacă-i recunosc. Le-am spus că da, că sunt ai fiului meu, Vasile. Fără menajamente, mi-au spus că Vasile este mort şi că a fost găsit într-o şură. Am leşinat şi am avut nevoie de perfuzii. După ce mi-am revenit, le-am cerut poliţiştilor să-mi văd fiul. Au refuzat categoric acest lucru. Am dat telefon la Poliţia Baia Mare şi abia după aceea m-au lăsat să-mi văd feciorul", spune, gâtuită de durere, Năstaca Ureche.

• "Cu rămăşiţele în două plase..."

 

Când, în cele din urmă, i s-a permis să-şi vadă fiul, a urmat un alt şoc. Cadavrul lui Vasile era carbonizat şi avea membrele superioare şi cele inferioare secţionate... "Am fost şocată când mi-am văzut copilul cu mâinile şi picioarele tăiate. Când i-am întrebat pe poliţişti cum de a rămas cu picioarele şi mâinile tranşate, aceştia au ridicat din umeri", a mai spus Năstaca Ureche. Luând rămăşiţele copilului, care au încăput în două plase, le-au dus acasă şi le-au îngropat creştineşte. Familia era convinsă că Vasile a fost ucis, dus la şură şi apoi i s-a dat foc.

• Ucis din răzbunare?

Concluzia legiştilor este una cel puţin ciudată. În certificatul medical constatator al decesului (nr. 136 din 21 octombrie), cauza stabilită a decesului este: intoxicaţie acută accidentală cu monoxid de carbon, dar nu se spune nimic despre secţionarea membrelor.
"Mi-au omorât copilul. Ca să nu mint, trebuie să spun că de mai mult timp Vasile era ameninţat cu moartea de un grup de persoane, printre care şi tatăl unei fete pe care Vasile a agresat-o sexual în urmă cu câţiva ani. Atunci el a executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni. În ziua când m-am dus la poliţie (19 octombrie), m-am întâlnit cu tatăl fetei exact în locul unde urma să aflu că a murit Vasile. Credeam că s-au bătut şi că băiatul meu este în spital şi nicidecum mort şi batjocorit în asemenea hal. De multe ori am depus reclamaţie la poliţie că primeam ameninţări cu moartea. Nu m-a băgat nimeni în seamă. La un an după ce şi-a ispăşit pedeapsa, a fost ucis. Nu vrem decât să se facă dreptate. Sunt ferm convinsă că mi-au omorât copilul", insistă Năstaca Ureche.

• Urmează o nouă crimă?

Familia continuă să primeasă ameninţări. "Un grup de persoane a venit cu o maşină de teren şi ne-a ameninţat, spunându-ne că mai trebuie să moară cineva. Unul dintre cei pe care îi bănuim că l-au omorât pe Vasile a băut în acea noapte cu una dintre persoanele care anchetează cazul. Mă întreb, aşa se va face dreptate? Nu vrem decât să fie pedepsiţi cei vinovaţi", afirmă Gabriel Roman, nepotul victimei.

Liviu Siman

Sursa: Glasul Maramuresului


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact