Ştiu că sună a discurs motivaţional sau a reclamă proastă, dar v-aţi întrebat vreodată cum ar fi vă vedeţi copiii jucându-se fără a-i putea îmbraţişa? Sau cum ar fi o ploaie moale care să va bată în geam duminică dimineaţa şi nici o asistentă care să vă deschidă larg fereastra? Aţi avut vreodată senzaţia că sunteţi sugrumaţi de tăcere, că s-a instalat în miezul gâtului ca un nod şi că nu mai puteţi respira din cauza ei?

Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este “nu”, fie el şi spus cu jumătate de gură, atunci există două variante: să vă îngropaţi corpul în nisip şi să rugaţi pe cineva să toarne apă deasupra, pentru a simula o mare la care nu mai aveţi acces, sau să citiţi “Scafandrul şi fluturele” cu ochii unei persoane care suferă de sindromul Locked-in.

Iar dacă a fi actor nu e punctul vostru forte, regizorul Julian Schnabel s-a gândit să ne dea o mână de ajutor prin realizarea filmului cu acelaşi nume, idee aparent inspirată, dat fiind faptul că materializarea ei a fost întâmpinată cu Globul de Aur, Bafta şi titlul “Cel mai bun film” la Gala Premiilor Lumière.

Povestea reală a autorului a zdruncinat barierele posibilului: după un accident vascular, Jean-Dominique Bauby revine din comă paralizat aproape complet. Devenit prizonier în el însuşi, rămâne legat de lume doar prin aparatele care îl hrănesc şi prin bătaia pleoapei stângi ca unică modalitate de comunicare şi, implicit, ca unic mijloc prin care poate “dicta” conţinutul romanului. Mii de fraze repetate conştiincios în minte, ca nişte poezii învăţate pe de rost, îmbrăţişează hârtia, ghidate fiind de mâna rabdătoare a unei femei care citeşte alfabetul de zeci de mii de ori pentru a descifra gândurile bolnavului.

Cum cuvintele mele au mai degrabă consistenţa unor fulgi în comparaţie cu plumbul sutelor de mii de clipiri ale lui Jean-Do, vă recomand insistent această lectură destul de rapidă care lasă urme adânci, precum şi certitudinea că expresia “Carpe diem!” trebuie rostită ca un ecou sau ca replică invariabilă într-un dialog cu final nedefinit.

Autor: Cristina Andries