“N-am vrut să încerc a trăi decât ceea ce tindea de la sine să iasă dinlăuntrul meu. De ce era acest lucru într-atât de greu?”

”Demian” nu este departe de a fi una din cărţile pe care aproape că refuz să le împrumut. Deşi un text puţin mediatizat al autorului german, este cu siguranţă unul dintre cele a căror lectură ne ghidează către miezul înţelepciunii hessiene, unde accentul este pus pe cultul libertăţii spirituale.

După cum îi stă în fire, Hesse construieşte universul cărţii cu numeroase substraturi, a căror identificare necesită o lectură nu susţinută, însă atentă. Cu toate acestea, el nu foloseşte artificii inutile, astfel că firul narativ păstrează un grad înalt de firesc, esenţial pentru înţelegerea per ansamblu a textului.

Părinţii lui Emil Sinclair au grijă să-i schiţeze drumul vieţii în tuş fin, ţinându-l departe de lumea “murdară” a săracilor şi nonconformiştilor. Destinul, însă, găseşte un desenator desăvârşit pentru firea sa de hoinar: Demian, un personaj misterios, a cărui masca ascunde inteligenţa pură şi calmul rigid al unui profesor experimentat.

Un roman uşor şi interesant la prima citire, complex şi de-a dreptul provocator la o privire mai atentă, ”Demian” este hrană pentru visători şi evadare pentru cei care se simt sufocaţi de rutină.

Să dezvălui mai mult din roman ar fi greşit, dat fiind faptul ca farmecul lumii lui Hesse stă în puterea şi migala pe care fiecare şi le dozează pentru a desfăşura coconul fragil sub care palpită strălucirea personajelor.

“Pasărea se zbate să iasă din gaoace. Găoacea e lumea. Cine vrea să fie născut trebuie să distrugă o lume. Pasărea zboară către Dumnezeu. Numele zeului e Abraxas.”

Pentru tânărul Emil, întâlnirea cu Demian se aseamănă cu o intersecţie între caldarâm şi o sosea lungă pavată cu iarbă verde: suflul de libertate apărut brusc în viaţa sa este un imbold puternic pentru tânărul care îşi începe călătoria spirituală păşind apăsat peste limitele trasate cu peniţa.

 Autor: Cristina Andries

Sursa: Mixul de Cultura