logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Pentru ca pretul de achizitie e prea mic, pastorii din Muntii Maramuresului transforma lana in cenusa PDF Imprimare Email 542 Afişări
Luni, 05 Octombrie 2009 06:53

Criza economică actuală care afectează diferite domenii de activitate generează reacţii inedite. O asemenea situaţie întâlnim şi la stânele din Munţii Maramureşului, la peste 1.000 metri altitudine.

Pentru că nu îşi pot valorifica într-un mod eficient produsele, ciobanii de la stâna Zaopcina din localitatea Valea Vişeului au recurs la un gest extrem: acumulându-se cantităţi mari de lână, peste o tonă, aceştia le-au dat foc. Astfel, munca păstorilor se transformă în cenuşă. Cu lacrimi în ochi şi amărăciune în glas, oamenii din munţi ne-au povestit:
"Ne confruntăm cu o situaţie foarte grea. A te ocupa cu oieritul, în prezent, nu este un lucru uşor. În loc să fim sprijiniţi de către autorităţi, se întâmplă contrariul. Riscăm ca această preocupare, care are vechi rădăcini în Maramureş, să se stingă pentru că aşa vrea Uniunea Europeană. Oare laptele, brânza şi lâna aduse din Noua Zeelandă şi Australia or fi mai bune decât ale noastre? La noi, încă, datorită păşunilor nepoluate, se pot obţine produse de o calitate superioară, dar este un mare păcat că nu le putem valorifica", a spus Ilie Popadiuc, unul dintre proprietarii stânii.


Gazdele de stâni sunt nemulţumite şi în ceea ce priveşte subvenţiile pe care le primesc de la stat. "Este o bătaie de joc la adresa noastră. În timp ce noi primim sume cuprinse între 60 şi 300 euro/ ha de păşune exploatată, în Bulgaria, Slovenia, Grecia se acordă sume cuprinse între 500 şi 700 euro pentru aceeaşi suprafaţă. Cu aceşti bani abia reuşim să ne achităm chiriile aferente păşunilor. Ce ne doare cel mai tare este că lâna care altădată era valorificată într-un mod eficient, în prezent nimeni nu mai este interesat de preluarea acesteia. Ni se oferă în bătaie de joc un leu/kg de lână, când doar tunsul unei oi ne costă 5 lei. Acest lucru ne-a determinat să-i dăm foc. Gestul nostru este unul de protest, dar şi unul de alarmă îndreptat spre cei care se limitează a veni în sprijinul nostru doar la nivel declarativ", a spus Nicolae Corjuc, un alt proprietar de stână. 
Privind la flăcările care mistuiesc lâna şi ascultând sunetul trist al trâmbiţelor ciobanilor, te încearcă un sentiment de revoltă. Nu poţi să nu fii impresionat de munca acestor oameni, al căror mijloc principal de existenţă riscă să dispară.

Liviu Siman

Sursa: Glasul Maramuresului


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact