GOG (1934) este considerat una dintre cele mai reprezentative lucrari ale lui Papini, cititorul regasind aici cu placere ironia muscatoare din “Un om sfarsit”, dublata de un umor cuceritor. Atribuindu-si rolul de simplu traducator si editor al acestor insemnari uluitoare ce ii sint incredintate intamplator si pe care hotaraste sa le publice cu titlul de lectie morala la adresa societatii moderne, Papini introduce in scena un personaj cu o infatisare stranie si un nume cu rezonante biblice cutremuratoare: Gog, milionarul semi-salbatic, extravagant, care e dispus sa incerce orice experienta in stare sa-i alunge plictiseala si care isi petrece viata calatorind in jurul lumii si ascultind istoriile cele mai absurde si mai nebunesti. In capitole concise si incarcate de umor, Papini face sa defileze prin fata ochilor nostri o galerie impresionanta de personaje, de la personalitati ilustre din domeniul literaturii, stiintei si politicii la sarlatani marunti si grotesti strinsi in jurul lui Gog in speranta unui cistig. Sarcastic si seducator, GOG are intregul farmec al unei carti care ne incita inteligenta si careia ii place s-o sfideze.

Giovanni Papini s-a născut în anul 1881 la Florenţa, fiu al lui Luigi Papini, fost soldat garibaldian, meşteşugar cu convingeri republicane şi anticlericale, motiv pentru care mama sa, Erminia Cardini, a trebuit să-şi boteze fiul pe ascuns. A avut o copilărie şi o tinereţe solitare, compensate de pasiunea pentru lectură.

În 1899 devine institutor, predă câtva timp şi exercită şi profesiunea de bibliotecar. Din fragedă tinereţe se angajează într-o frenetică activitate de scriitor, publicist şi animator cultural şi devine cu timpul un erudit autodidact. În 1900, împreună cu Giuseppe Prezzolini şi Ettore Morselli, înfiinţează o asociaţie de "liberi cugetători" (spiriti liberi), cu tendinţe anarhice şi idealiste. În anul 1903 scrie programul revistei nou apărute "Il Leonardo", cu puncte re referinţă în filosofia lui Friedrich Nietzsche şi antroposofia lui Rudolf Steiner, având ca obiectiv lichidarea culturii academice italiene. În acelaşi timp lucrează ca redactor al revistei "Il Regno", condusă de Enrico Corradini, publicaţie de netă orientare naţionalistă. Debutează ca scriitor cu un ciclu de "povestiri metafizice", printre care "Il tragico quotidiano" (1903) şi "Il pilota cieco" (1907). În 1907 publică prima sa carte în domeniul filosofiei, "Il crepusculo dei filosofi", în care combate virulent sistemele de gândire a şase din cei mai importanţi filosofi (Immanuel Kant, Georg Wilhelm Hegel, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, Herbert Spencer,Friedrich Nietzsche), constatând în final moartea filosofiei (licenzio la filosofia) în numele unui iraţionalism vitalistic. În această epocă se căsătoreşte cu Giacinta Giovagnoli.

Sursa: Polirom & Wikipedia