Cartea lui David Yallop - În numele Domnului. O investigaţie privind asasinarea Papei Ioan Paul I, publicată iniţial în 1984, este precum o bombă cu ceas, a cărei explozie programată nu produce nicio victimă. Chiar dacă impactul acesteia a fost major, dovadă cele şase milioane de exemplare vândute, cartea nu a produs nicio undă de şoc care să provoace fisuri în scoarţa „sistemului ticăloşit” (reluând o sintagmă care s-a auzit până în cele mai îndepărtate cotloane ale României în ultimii ani) şi nici nu a mutat munţii din loc. Însă are un merit deosebit: a suscitat minţile adormite ale celor care încetaseră să mai „vadă” dincolo de informaţiile servite de către intoxicatorii de serviciu.

Pe scurt, David Yallop, jurnalist britanic de investigaţii, este convins că Papa Ioan Paul I, pe numele său real Albino Luciani, a fost victima unui complot de proporţii greu de imaginat, plănuit şi organizat de indivizi chiar din anturajul său. În sprijinul acestei idei, el invocă lipsa de transparenţă, contradicţiile şi mistificările înaltelor feţe bisericeşti de la Vatican, în momentele stranii care au urmat trecerii în lumea celor drepţi a lui Ioan Paul I, la 29 septembrie 1978, după doar 33 de zile de pontificat. Pentru a fi credibil, Yallop expune, cu lux de amănunte, succesiunea evenimentelor după descoperirea trupului neînsufleţit al Papei.

Contradicţia privitoare la locul descoperirii cadavrului (în patul propriu sau în baie), dispariţia suspectă a câtorva dintre efectele personale ale Sfântului Părinte (ochelarii, papucii de casă şi testamentul), comunicatul laconic oficial care a urmat la câteva ore distanţă de la tragicul eveniment, voma de pe papuci care ar fi indicat cu exactitate arma asasinatului – otrava, dar şi curăţirea rapidă a tuturor celor 19 camere ale apartamentelor Papale, îmbălsămarea realizată în aceeaşi zi, ordonată de cătreCardinalul Secretar de Stat Villot, chiar dacă, datorită condiţiilor climaterice, s-ar fi putut aştepta până la patru zile pentru o îmbălsămare în condiţii optime, sunt indicii care, coroborate mobilului, ar acredita ipoteza crimei. Mai mult, nicio picătură de sânge nu a fost drenată din corp, „o cantitate minoră de sânge fiind mai mult decât suficientă” pentru ca otrava să iasă la iveală.

Convins de ipoteza asasinatului, David Yallop este adeptul otrăvirii cu digoxină, extract al digitalinei, medicament prescris în anumite cazuri de boli cardiace. Două extracte ale digitalei, digoxina şi digitoxina, sunt otrăvitoare şi pot provoca, în cazuri extreme, moartea. Persoana care manifestă o intoleranţă la tratament şi este supusă efectelor toxice ale digitalinei prezintă următoarele simptome: de la halucinaţii vizuale la puls neregulat, pierderea poftei de mâncare şi chiar tulburări digestive (vomă). Alte complicaţii pot conduce insurmontabil la deces. Ipoteza lui Yallop, conform căreiaSecretarul de Stat Villot a introdus o doză letală de digoxină în medicamentul Effortil, este verosimilă şi consolidată indirect de afirmaţiile Cardinalului din 1978: „Papa a luat fără voia sa o supradoză din medicamentul său. Dacă ar fi fost realizată o autopsie, ar fi demonstrat fără urmă de îndoială supradoza fatală” (Effortil nu poate provoca moartea nici în supradoză!).

Potrivit variantei oficiale a Vaticanului, Papa Luciani a murit cu zâmbetul pe buze şi cartea lui Thomas a Kempis, Imitatio Christi în mâini, ambele acţiuni fiind imposibile. Exemplarul respectivei opere din secolul al XV-lea nu se afla în posesia Papei, ci la Veneţia, iar, fiziologic vorbind, relaxarea normală şi inevitabilă a muşchilor face ca orice expresie facială să dispară în timpul decesului, iar orice obiect (fie carte sau ziar) sa cadă instantaneu din mâini.

Ipoteza asasinării Papei, susţinută fără rezerve de către David Yallop, pare fantezistă şi înfricoşătoare. Excesul de zel depus de către ziarist se canalizează asupra creării unei aureole de martir a lui Albino Luciani şi incriminării tuturor celor care au fost acolo sau au avut vreo legătură şi au păstrat tăcerea. Atitudinea radical anti-catolică a lui Yallop este explicabilă atât prin orientarea sa de stânga, cât şi prin inexacta abordare a luiIoan Paul I, pe care îl priveşte exclusiv prin originile „proletare”.

Dacă acceptăm varianta crimei, prima întrebare legitimă este: cine ar fi câştigat dacă viaţa lui Ioan Paul I era curmată atât de brusc? Cartea lui David Yallop dezvăluie o conjuraţie senzaţională care implică Mafia siciliană, loja paramasonică Propaganda Due (P2) şi Banca Vaticanului.

De la cardinalul Villot, nominalizat drept asasinul de facto al Papei Ioan Paul I, atenţia este direcţionată către alte şi alte persoane, extrem de puternice şi de influente. Numitorul comun este celebra instituţie financiară a Bisericii Catolice, Banca Vaticanului. Mai degrabă scenarist de thrillere hollywoodiene decât jurnalist, Yallop expune cu lux de amănunte o conspiraţie care are în centru înalţi oficiali catolici cu conexiuni în masonerie, pe care Ioan Paul I îi voia debarcaţi din funcţii. Un alt nume inclus pe „lista neagră” era cardinalul John Cody din Chicago.

În continuare – Paul Casimir Marcinkus, cel care a condus Institutul pentru Opere Religioase, mai cunoscut sub denumirea de Banca Vaticanului, nume vehiculat în mediile mafioto-economice din Statele Unite şi Italia, de notorietate fiind prietenia sa cu bancherul Michele Sindona. Autorul nu este deloc zgârcit cu amănunte privind „activităţile” în câmpul muncii atât înainte, cât şi după moartea Papei Ioan Paul I, ale acestor personaje, implicate mai mult sau mai puţin direct în operaţiuni dincolo de limita legii. Nici „bancherul Domnului” Roberto Calvi, cel care a spălat banii Mafiei prin intermediul celebrei Bănci Ambrosiano, nu este uitat, iar referirile la el sunt extrem de bine documentate. În afara acestor personaje, o atenţie specială îi este acordată liderului Propaganda Due, Licio Gelli, il capo di tutti capi. Cu o activitate care durează din epoca mussoliniană şi a peronismului argentinian pe care l-a susţinut cu convingere, Gelli este, potrivit multor voci, „eminenţa cenuşie” a scenei politico-economice a ultimelor decenii în Italia. Scăpând basma curată în repetate rânduri, plătind prea puţin pentru infracţiunile ale căror dovezi dispăreau înainte de a ajunge în instanţă, Gelli a monopolizat metodic sferele de influenţă mafiote din Italia, Elveţia, Statele Unite şi America de Sud, recrutând, totodată, o masă relativ compactă de persoane cu o influenţă neţărmurită la Vatican.

Fiecare dintre personajele amintite anterior aveau miliarde de motive pentru ca Papa Ioan Paul I să dispară fizic. Albino Luciani plănuia să răstoarne o ordine a lucrurilor, care se îndepărta din ce în ce mai mult de la principiile pe care le propovăduieşte religia creştină. Banul este ochiul diavolului şi tot banul a împins un clan de mafioţi să nu se oprească nici de la a comite crime. Moartea Papei i-a făcut pe mulţi să răsufle uşuraţi, cel puţin pentru o perioadă.

Istoria nu a lămurit subiectul trecerii în eternitate a lui Ioan Paul I, iar controverse şi teorii ale conspiraţiei nu au întârziat să apară. O amplă investigaţie nu pare să mai intereseze pe nimeni astăzi. Mă întreb de ce.