logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Dascăli tineri renunţă la posturile titularizabile de la ţară PDF Imprimare Email 1336 Afişări
Miercuri, 29 Iulie 2009 13:36

Anul acesta, au fost scoase la concurs în Maramureş 277 de posturi titularizabile, iar netitularizabile 2.181. Din cele 277 de posturi titularizabile, au fost ocupate doar 201.

Ca în fiecare an, o parte din tinerii dascăli maramureşeni nu s-au arătat interesaţi să predea la sate, departe de familii, preferând posturile de suplinitori, deşi ar fi avut posibilitatea să se titularizeze pe posturi în şcolile din mediul rural. Peste 70 de persoane au renunţat la catedrele titularizabile optând pentru un loc de suplinitor, numai să fie mai aproape de casă. "76 de posturi au rămas neocupate, pentru că tinerilor nu li s-au părut atractive. Nu sunt interesaţi să meargă să predea în mediul rural în localităţi izolate, pentru că nu au condiţii nici de a face naveta şi nici de locuit în condiţiile oferite la oraş. Şi atunci, decât să meargă titular să zicem la Poienile de sub Munte, unde trebuie să caute gazdă, preferă să renunţe la postul titularizabil pentru unul de suplinitor, dar să fie acasă. Posturi titularizabile neocupate au rămas la Poienile de sub Munte, Ruscova, Repedea ş.a.", a precizat inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

• Pensionarii preferă să predea la ţară

"Totuşi există şi o excepţie. Există dascăli pensionari care ţin legătura cu inspectoratul şi, dacă rămân locuri neocupate, preferă să meargă să predea la sate.

Anul trecut, soţii Jebereanu au ales să predea la Valea Vişeului. Au stat în gazdă şi ne-au spus că s-au simţit foarte bine. Cei mai norocoşi au fost copiii din acea zonă, pentru că soţii Jebereanu au experienţa a mulţi ani de învăţământ în spate", a precizat inspectorul general.
Cei mai fericiţi că tinerii renunţă la locurile titularizabile din localităţile izolate sunt dascălii din localitate, care, dacă au note corespunzătoare (peste 7), pot ocupa ei posturile respective ca suplinitori. 
Posturile titularizabile rămase neocupate vor fi destinate suplinitorilor care au punctaje corespunzătoare. Repartizarea pe aceste posturi are loc până azi, 29 iulie. Suplinitorii vor avea parte de 700 de posturi complete şi peste 1.450 de posturi cu catedre incomplete, ceea ce înseamnă că dascălii veniţi pe aceste posturi vor avea ore la două sau mai multe şcoli.
În condiţiile în care la nivelul judeţului s-au pensionat 160 de persoane şi s-au titularizat peste 200 de candidaţi, înseamnă că a crescut numărul dascălilor titulari şi acest lucru poate fi considerat un lucru bun pentru învăţământul tânăr maramureşean.

Sursa: Glasul Maramuresului


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact