logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Maramureşul, printre judeţele cu o scădere medie a ritmului de dezvoltare în acest an PDF Imprimare Email 675 Afişări
Vineri, 03 Iulie 2009 06:52

Toate judeţele din ţară vor înregistra un declin al ritmului de dezvoltare în acest an, după cum reiese din prognoza în profil teritorial, publicată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Totuşi, trebuie remarcat că judeţele mari vor avea un declin mai lent, iar cele mici şi medii vor consemna o contracţie mai puternică a economiei. Astfel, în 2009, Produsul Intern Brut (PIB) va scădea cel mai puţin în Ilfov şi Constanţa (ambele cu -2,7%). Pe următoarele poziţii se află Vâlcea (-2,8%), Timiş (-3%), Cluj şi Sibiu (fiecare cu -3,1%). Capitala vine imediat după, cu un regres al economiei de 3,2%.

În judeţele mari, şomajul se menţine la un procentaj mai scăzut

În schimb, scăderi uriaşe vor fi raportate în Vaslui (-7,4%), Vrancea (-7,1%) şi Mehedinţi (-6,6%). Pentru anul următor, toate judeţele vor avea un ritm de dezvoltare ce va gravita în jurul valorii de 0%. Clujul şi Contanţa vor creşte cel mai mult, cu 0,5%, în timp ce Vaslui, Călăraşi şi Mehedinţi vor înregistra cele mai pronunţate comprimări din toate judeţele ţării (fiecare va scădea cu -0,8%). Practic, se menţine aceeaşi tendinţă: judeţele mici şi medii vor merge mai slab, iar cele mari vor avea rezultate mai bune.
Iar această tendinţă se extinde şi la nivelul ratei şomajului. Judeţele mai mici şi cele medii au o rată a şomajului mai ridicată în acest an, spre deosebire de judeţele mari, unde şomajul se menţine la un procentaj mai scăzut. Iar exemple în acest sens sunt Vaslui (cu o rată a şomajului în 2009 de 12,5%), Galaţi (10,7%), Mehedinţi (10,7%), Hunedoara (9,8%), Teleorman (9,5%), Alba (9%) etc. De asemenea, judeţele mari au, preponderent, un nivel al şomajului de aproximativ 5%: Bucureşti (2,3%), Ilfov (3,6%), Timiş (4,5%), Arad (5%), Suceava (5,3%), Constanţa (5,9%), Prahova (6,2%). 

Care ar putea fi explicaţia acestei tendinţe? 

Potrivit lui Ion Ghizdeanu, preşedintele CNP, judeţele mai mici vor avea un ritm de dezvoltare mai scăzut şi un şomaj mai ridicat, din două motive: producţia industrială şi agricultura au o pondere mai mare în raport cu alte tipuri de activităţi. De exemplu, sunt judeţe care se bazează în special pe o singură fabrică, iar stoparea activităţii la această fabrică aduce regres economic mai drastic şi, implicit, şomaj mai pronunţat. În judeţele mai mari, economia se bazează pe mai multe tipuri de activităţi, mai multe sectoare economice. Iar o scădere a unor domenii este parţial contrabalansată de celelalte sectoare economice. Maramureşul se clasifică în categoria judeţelor cu o scădere medie (-3,9%).
“Judeţele mai mari suferă mai puţin în raport cu cele mici sau medii, din două motive. În primul rând, producţia industrială are pondere mai mare în judeţele mai puţin dezvoltate în raport cu celelalte activităţi, în cele mai mari sunt şi serviciile, dar şi alte activităţi care mai încetinesc scăderea economiei. Cu alte cuvinte, în judeţele mai mici, structurile economice sunt mai puţin diversificate. În zonele mai dezvoltate sunt mai mulţi piloni, cum e Argeşul, care are Loganul, dar are şi alte activităţi. Al doilea impact vine de la agricultură, sunt judeţe care se bazează într-o proporţie foarte ridicată pe agricultură”, explică pentru Business Standard preşedintele CNP.

Sursa: Informatia Zilei

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact