logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Părinţii plecaţi să muncească afară, obligaţi prin lege să-şi lase copiii la rude PDF Imprimare Email 670 Afişări
Miercuri, 01 Iulie 2009 07:18

Părinţii plecaţi să muncească în străinătate vor fi obligaţi prin lege să-şi lase copiii în grija unei rude, nominalizând-o clar la notariat. În plus, ruda trebuie să aibă salariul minim brut pe economie, să treacă un test psihologic, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să nu aibă boli care să o imobilizeze şi să nu fi fost decăzută din drepturile părinteşti. Părinţii care pleacă fără să respecte noile reguli riscă amenzi între 2.500 de lei şi 10.000 de lei.

Părinţii trebuie să-şi anunţe plecarea cu 40 de zile înainte

Astfel, părinţii vor fi obligaţi să-şi anunţe plecarea la primăria de la domiciliu cu 40 de zile înainte. Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul primăriei va verifica dacă părinţii au respectat toate regulile impuse, urmând să-şi dea acordul cu privire la plecarea acestora. Noile prevederi se aplică în două cazuri: atunci când ambii părinţi (sau părintele unic, în cazul familiilor monoparentale) pleacă din ţară şi atunci când întreţinătorul legal (altul decât părintele natural) emigrează.

Dar nu doar mama şi tata riscă amendă. La fel şi cadrele didactice care nu anunţă imediat SPAS dacă au aflat de "săvârşirea oricărei forme de abuz" asupra copilului lăsat în îngrijirea rudei. Pentru asta, cadrele riscă amenzi cuprinse între 5.000 de lei şi 15.000 de lei. La sesizarea şcolilor, SPAS-urile vor fi obligate să verifice în mod deosebit situaţia copiilor rămaşi acasă. Dacă nu o fac, şi ele pot fi amendate cu 5.000- 10.000 de lei.

Sursa: Gandul.info


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact