logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Klezmer Workshop cu Deborah Strauss, Jeff Warschauer, Benjy Fox-Rosen şi Shaun Williams in Sighet (21-23 iunie 2009) PDF Imprimare Email 2301 Afişări
Duminică, 07 Iunie 2009 09:51

Originile muzicii klezmer le găsim în oraşele Europei centrale şi de est, în care trubaduri evrei numiţi "klezmorim”, erau invitaţi să cânte la diferite evenimente sociale, fie ele evreieşti sau creştine. Klezmer-ul se bazează pe melodii laice, dansuri populare, cântece liturgice evreieşti precum şi "nigun" acele melodii simple, fără cuvinte ale evreilor ortodocşi, profund influenţate de muzica popoarelor cu care trăiau împreună. Acesta este motivul pentru care, în unele piese recunoaştem melodii româneşti, ungureşti, slave şi ţigăneşti. Dacă iniţial, klezmer se cânta doar instrumental, din secolul al XIX-lea, i se adaugă şi vocea umană. La noi în Maramureş, printre cei mai celebrii "klezmorim" au fost cei din orchestra familiei Şloimovici, originari din Rozavlea - cunoscuţi printre localnici ca "Orchestra Şugăreni" - care cântau la toate evenimentele sociale şi iarmaroacele maramureşene şi din Galiţia vecină. La Sighet, era celebră orchestra condusă de violonistul şi profesorul Steingisser Geza. Dacă până în preama celui de-Al Doilea Război Mondial, în mai toate restaurantele, cafenelele şi sălile de concert din Sighet se cânta klezmer, din anul 1942, odată cu introducerea legii "numerus clausus" prin care o orchestră putea avea doar un singur interpret evreu, trupele de klezmer s-au destrămat, iar odată cu deportarea evreilor din anul 1944, klezmer a dispărut complet din peisajul muzical maramureşan şi est european, mutându-se în SUA şi Israel. Prin actualul workshop, dorim să readucem în atenţia publicului maramureşan genul muzical şi să recreeem acea atmosferă specifică Maramureşului interbelic, când klezmorim cântau împreună cu ceteraşii români şi primaşii maghiari şi ţigani spre încântarea tuturor.

De peste 25 de ani, Deborah Strauss și Jeff Warschauer se află în prim-planul scenei muzicale internaționale de klezmer și idiș. Amândoi sunt membri ai Klezmer Conservatory Band, unul dintre cele mai importante grupuri de muzică klezmer din lume, și au cîntat alături de celebrul violonist Itzhak Perlman, în cadrul unor înregistrări și în concert.

În formația „Strauss/Warschauer Klezmer Duo”, au repurtat succese în diverse concerte, printre care „Folk Festival” din Philadelphia, „Art of Yiddish” din Los Angeles SUA, „Fiddles on Fire” din Marea Britanie şi Festivalul Culturii Evreiești din Cracovia, Polonia, fiind o permanenţă a festivalurilor internaâionale de klezmer.

Deborah Strauss și Jeff Warschauer sunt vorbitori de limba idiș şi au cercetat și adunat cântece idiș și ebraice, precum și melodii instrumentale încă din anii 80. Ei susțin cursuri extrem de populare de muzică klezmer, cântece idiș și dans tradițional evreiesc în Statele Unite ale Americii și în Europa.

Deborah Strauss este director artistic și de programe în cadrul a două școli de din New York. Împreună cu Jeff Warschauer , fac parte din grupul de profesori ai KlezKamp: Programul de Artă Populară Idiș și KlezFest al Universității din Londra, Marea Britanie

Jeff Warschauer este director artistic în cadrul Institutului KlezKanada pentru Cultură și Arte Idiș/Evreiască și este profesor la Universitatea Columbia din New York.

Benjy Fox-RosenBenjy Fox-Rosen este un tânăr interpret vocal, instrumentis şi compozitor din Brooklin, New York City, SUA. Fondator al formaţiei „Luminescent Orchestrii” a intreprins turnee internaţionale, în luna noiembrie 2008, susţinând alături de Sarah Alden un concert de mare succes la Sala Radio Sighet.

 

Program:

21 iunie: ora 19:00, Sala de concerte „George Enescu”, concert cu public.

22 iunie: cu începere de la ora 10:00, workshop şi concert final Sala Radio Sighet

10:00-11.30 Workshop I: “Fă-ţi instrumental să cânte idiş”

Indiferent dacă eşti muzician experimentat sau doar începător, acest workshop îţi va oferi o sărbătoare a muzicii instrumentale evreieşti din centrul şi estul Europei. Predat de Deborah Strauss şi Jeff Warschauer într-o manieră vie, vei putea explora potenţialul muzicii klezmer, atât în interpretarea de grup cât şi individual.

12:00-13:00 Workshop II: „A Redele iz di Gore Velt” („Întreaga lume e o roată”)

O lecţie de viaţă în cântecele idiş, cântece care ne vorbesc peste timp despre experienţe şi trăiri umane: dragoste, umor, moralitate, religie şi politică. Nu este necesară nici o experienţă anterioară sau cunoaştere a limbii idiş; deasemenea, vârsta nu are nici ea importanţă, toţi sunt bineveniţi.

15:00-16:30 Workshop III: „Dansuri idiş”

Dansul este un mod exuberant de a simţi muzica idiş. Dansurile vor fi prezentate şi conduse de Deborah Strauss cu acompaniamentul muzical al lui Jeff Warschauer, Benjy Fox-Rosen şi Shaun Williams.

18:00 Concert Sala Radio Sighet

Autor: Ioan J. Popescu

Deborah Strauss & Jeff Warschauer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deborah Strauss

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deborah Strauss & Jeff Warschauer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Share
Ultima actualizare Duminică, 21 Iunie 2009 23:28
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact