5. Lectura e un exerciţiu de întreţinere, e ca şi cum ai unge lanţul de la bicicletă. Dacă lăsaţi mintea nerodată, ea vă da rateuri şi în curând vă va fi greu să nu spuneţi „oamenii are probleme serioase” sau să nu calculaţi pe degete doi plus doi.

6. Cititul se deprinde prin practică. Nu pare un argument în favoarea lecturii, însă lucrurile stau aşa: odată cu exerciţiul, veţi descoperi şi bucuria cărţilor şi veţi ajunge, cu timpul, cititori de cursă lungă. E adevărat, e mai uşor să priveşti la televizor decât să citeşti. Acest fapt este valabil, însă, doar într-o primă fază. Odată ce veţi trece în clasa următoare, a cititorilor din plăcere, veţi descoperi că efortul e mult mai mic şi că satisfacţiile sunt mari. Cărţile îşi selectează cititorii şi la ele, ca la orice lucru bun, se ajunge după ce treceţi un test. Nu este, însă, o încercare aşa de grea, ea pretinde, în cea mai mare măsură, doar ceva bunăvoinţă, mult mai mult decât sudoare şi efort real.

 7. Lectura e mai interactivă şi vă dă o libertate mai mare decât alte forme de ficţiune pe care le consumaţi. Pare un paradox, atâta timp cât toată lumea ştie că scriitorul e stăpânul poveştii, şi tot ce poate face un cititor este să se ţină după el pas cu pas, însă puterea scriitorului e de fapt mai mică decât credeaţi. Cititorul este cel care umple şi colorează decorurile, care dă chip personajelor, scriitorul doar bate pe taste „uşă”, iar dvs vă imaginaţi uşa cu clanţă şi furnir, cu scârţâitul şi cu patina timpului cu tot.

Nu vă daţi seama, însă atunci când citiţi o carte sunteţi regizorul propriului dvs film, răspundeţi şi de imagine, şi de sunet, şi de distribuţie. Scriitorul doar vă dă un indiciu, pe ici, pe colo, în rest dvs vă ocupaţi de tot. Din acest motiv, înainte de a merge la cinema pentru a vedea ecranizarea unui roman, prefer, pe cât posibil, să-mi regizez şi să-mi iau ca termen de comparaţie filmul din mintea mea.

8. Cititul vă fereşte de extremisme. Dezvoltându-vă, prin cărţi, conştiinţa critică, nu vă veţi lăsa aşa uşor seduşi de pseudo-teorii şi de pseudo-ştiinţe abracadabrante. E foarte simplu să ajungi să susţii că iudeo-masonii sau guvernul american sau extratereştrii sau toate laolaltă ne vor răul, că Maria Magdalena a fost amanta lui Iisus iar Vaticanul muşamalizează de două milenii adevărul, sau că viaţa e o evoluţie din dimensiunea a treia, a mentalului de culoare galbenă, spre dimensiunea a cincea, a iubirii de culoare mov.

Desigur, veţi ajunge să credeţi că Pavel Coruţ e un om de ştiinţă serios dacă îl veţi citi doar pe Pavel Coruţ, asezonat, eventual, cu Dan Brown, în cheia falsă de campion al demascării conspiraţiilor mondiale, şi nu în singura cheie validă, aceea de autor al unui thriller delectant. La capătul extrem al semidoctismului, există un gen de oameni care combină o multitudine de discipline deprinse după ureche şi de informaţii fără surse verificabile pentru a performa pe post de profeţi, la OTV. Cei care îi ascultă sunt la fel de semidocţi ca şi ei.

9. Cititul vă fereşte de blazare, şi e bine să nu ajungi niciodată să spui „citeam o grămadă de clasici în tinereţe, dar acum nu mai am timp”. Dacă te-ai auzit spunând asta, e clar că ai pierdut orice contact cu lectura şi că alfabetul trebuie luat de la capăt. Unii dintre profesorii cu care am lucrat criticau de zor tinerele generaţii care nu mai citesc, însă luaţi la bani mărunţi era clar că ei înşişi aveau o mare deficienţă la acest capitol.

Am auzit de nenumărate ori povestea că, pe vremrui, ei citeau, nu ca tinerii din ziua de azi, care stau toată ziua la televizor ş pe Internet, merg la discoteci, iar pe o carte nu mai apucă să pună mâna. Internetul şi televiziunea sunt o mare tentaţie pentru noi toţi, pentru profesori şi pentru adolescenţi deopotrivă. Dacă ne lăsăm purtaţi de norişorii roz ai vremurilor când citeam pentru că nu existau alternative, bătălia e pierdută. Dacă păstrăm, în schimb, un contact firesc, bazat pe curiozitate intelectuală, cu biblioteca, tradus printr-un exerciţiu constant de lectură, vom spune, cu naturaleţe, „citesc pentru că îmi place”, nu „citeam deoarece n-avea încotro, însă e clar că asta m-a făcut mai bun decât alţii”.

 10. Cărţile sunt un subiect excelent de conversaţie. Da, în pauzele de ţigară, la bere sau la petreceri, cu prietenii, aţi putea vorbi la fel de bine despre un episod din „Grey’s Anatomy”, dar şi despre „Epistolarul” lui Gabriel Liiceanu. „Epistolarul” e, desigur, un subiect monden, un step lejer, de încălzire, însă în funcţie de anturaj şi de context aţi putea aborda şi alte cărţi. Nu vă fie jenă să aduceţi vorba despre cărţi şi nu vă limitaţi la înşirarea în conversaţie a unor titluri pompoase.

Cărţile sunt interesante prin ceea ce conţin ele, nu prin titlul de pe copertă. Puteţi oricând să agăţaţi o idee dintr-o carte şi s-o aruncaţi în discuţie, pomenind, eventual, şi unde aţi găsit ideea respectivă. Trăim într-o lume a hyperlink-urilor şi a surselor academice intrate, prin Wikipedia, în cultura populară. Iar ideile, personajele şi întâmplările din cărţi sunt cel puţin la fel de interesante precum cele din serialele pe care le urmăriţi.

 Încă două motive, peste normă:

 10 ¼. Cititul e un viciu. Instalarea vicierii e un efect colateral pe drumul spre formarea deprinderii de cititor. Cărţile pot crea forme de dependenţă la fel de puternice precum televiziunea sau jocurile pe calculator. Am prieteni dependenţi, eu unul îmi recunosc slăbiciunea, vorbesc dintr-o lungă experienţă de junkie al lecturii. Dacă vreţi cu orice preţ să aveţi un viciu, spre binele dumneavoastră alegeţi-l pe acesta, vă promit că vă va consuma tot timpul liber şi că sunt mari şanse să nu scăpaţi de el cât veţi trăi.

 10 ½. Lectura vă face mai frumoşi, se vede acest lucru pe faţa oamenilor care citesc. Ok, aici e o exagerare, şi nici măcar nu e a mea: am auzit în câteva rânduri un eminent critic literar susţinând acest argument în favoarea lecturii. Nu ştiu dacă cititul acţionează precum o cremă de ten, însă în mod clar dacă veţi dobândi această deprindere vă va fi imposibil să arătaţi, să vă mişcaţi şi să vă comportaţi precum un neandertalian. Pur şi simplu, bădărănia şi prostia ar trebui să-şi piardă puterile, în capul unui homo lector, în momentul când ar ajunge să se privească în oglinda lumilor din cărţi.

Cititi AICI prima parte a articolului.

Sursa: http://catalinsturza.ro