1. De plăcere. E motivul cel mai important. Cititul nu e o corvoadă, nu e o activitate care trebuie bifată pentru că te bate cineva la cap sau pentru că vine examenul şi n-ai încotro. Literatura e, în fond, divertisment, a citi o carte poate fi cel puţin la fel de amuzant cu a urmări un film sau cu a privi un serial la TV. Dacă n-aţi mai citit de mult şi Dostoievski vi se pare o corvoadă, începeţi cu o carte uşor abordabilă, un thriller, un roman de aventuri, un policier.

2. Pentru că lectura dezvoltă vocabularul. Aceasta e, de la clasa a cincea încolo, o propoziţie-reflex, toţi şcolerii o ştiu. Dar e un fapt adevărat: cărţile sunt o şcoală şi un teren de antrenament grozav. Nimeni nu va trece peste nivelul fondului lexical de bază al limbii române, peste exprimările şi noţiunile strict utilitare, fără ajutorul unei cărţi. Şi nimeni nu va stăpâni cum trebuie gramatica dacă şi-o va exersa doar la colţul străzii.

3. Pentru că cititul dezvoltă cultura generală. E, iarăşi, o frază pe care elevii mi-o recitau cu ochii închişi. Nu ştiu dacă îi pricepeau pe deplin înţelesul, însă ştiau să o recite foarte bine. Profesorilor le place să audă, din când în când, că lectura dezvoltă vocabularul şi că aceasta face bine culturii generale. Le dă, cred, sentimentul că îşi fac datoria. Însă, chiar aşa e: cultura generală are, de pe urma cărţilor, mult de câştigat.

Ţin minte că în şcoala generală eram premiant absolut la geografie şi la istorie, deşi nu deschideam aproape niciodată manualele. Secretul meu? Dopaj intens cu Jules Verne (geografie) şi cu Alexandre Dumas (istorie).

Desigur, aici e şi o capcană. Mulţi scriitori nu urmează întocmai tratatele de istorie şi de georgrafie, îşi construiesc, mai degrabă, geografii şi istorii libertine, după nevoile prorpiilor ficţiuni. Literatura n-a fost obligată niciodată să concureze precizia ştiinţelor naturale. Însă, în mare, datele mele despre cursul Nilului sau despre domnia lui Ludovic al XIV-lea, culese din romanele celor doi francezi, s-au dovedit exacte şi folositoare pentru a epata.

4. Pentru că e necesar. Argumentul utilitar prinde tot mai mult teren, în ziua de azi, când încă din primele clase copiii s-au obişnuit să se blocheze în întrebarea: asta la ce-mi foloseşte? Am fost invitat recent la un program „Lecţia de citire” unde acesta a fost cel mai vehiculat argument: dacă nu citiţi, nu promovaţi examenele, nu vă găsiţi un job bun, nu câştigaţi un salariu mai mare. Un fost absolvent al liceului unde s-a desfăşurat programul a ridicat în slăvi cărţile de dezvoltare personală, care i-au schimbat perspectiva asupra vieţii şi care l-au condus, în cele din urmă, spre un job bănos.

E un argument bun, însă legătura dintre deprinderea de a citi şi un salariu mai mare nu cred că e una directă. Cât despre cărţile de dezvoltare personală, mă tem că, dacă nimeresc pe un fond slab şi peste o cultură precară, ele dau naştere unor mici talibani fără cauză religioasă. Dar, într-adevăr, cititul unor lucrări de specialitate poate fi necesar, în mod punctual, pentru a lua un examen sau pentru a promova în funcţie şi, per ansamblu, cititul unor opere literare vă va dezvolta spiritul analitic şi vă va înzestra cu un plus de eleganţă în gândire. Nu e, în meseriile pragmatice, o condiţiesine qua non, însă e un avantaj care face diferenţa.

5. Pentru că timpul pe care-l petreceţi citind este câştigat, şi nu pierdut. Când luaţi o carte în mână, nu o faceţi deoarece „suntem obosiţi şi vrem să ne treacă vremea uşor” sau pentru că „avem nevoie de ceva simplu, să nu ne solicite creierul”. Paradoxal, cititul poate fi o activitate deopotrivă plăcută şi odihnitoare, însă cei mai mulţi oameni asociază cele două calităţi cu serialele uşurele de la TV. De pe urma telenovelelor în general nu rămâneţi cu nimic; de pe urma cărţilor, de cele mai multe ori, lipsa oricărui câştig este exclusă.

(va urma partea a doua)

Autor: Catalin Sturza

Sursa: catalinsturza.ro