Noi suntem românii liberi…

Autor: Pop Anamaria clasa a X-a E (CNDV Sighet)

Profesor coordonator: Voinaghi Marius

Cuvântul libertate îşi are originea încă din cele mai vechi timpuri, îl regăsim şi în limba latină - libertas, libertatis-cuvânt care înseamnă întocmai libertate.Prima definiţie a acesteia datează încă din secolul al XVIII-lea, pe care o găsim în ’’ Declaraţia drepturilor omului şi ale cetaţeanului’’ în articolul al IV-lea ‘’Libertatea constă în a face tot ceea ce nu dăunează altuia’’, acelaşi document precizează dobândirea libertăţii odată cu naşterea.

Sub domnia acestui cuvânt, LIBERTATE, gravitează întreaga istorie.

Toate popoarele au luptat pentru acest drept, indiferent de epocă ţelul vieţii a reprezentat independenţa proprie, apogeul acestui ţel a fost atins în secolul luminilor, când liberteatea a fost recunoscută ca un drept ’’natural şi imprescrptibil’’.

Contrar acestor afirmaţii, stau însăşi regimurile totalitare înfiinţate, care într-un fel sau altul au limitat libertatea de gândire, libertatea cuvântului sau însaşi libertatea individuală.

Un exemplu elocvent, înca evident, este perioada comunistă din România, apărută după cel de-al doilea Război Mondial, în urma căruia România a intrat sub sfera de influenţă sovietică, Armata Roşie a ocupat teritoriile şi a încălcat în mod brutal drepturile şi libertaţile omului,suveranitatea naţională.Totodată, intervenţia spiritului “nou” al culturii importate din Uniunea Sovietică, această nouă cultură care avea nu numai să uniformizeze valorile, ci avea să însemne mai mult distrugerea lor, mişcare bazată pe interzicerea unor mari opere, fie prin ascunderea acestora în fonduri secrete ale bibliotecilor, inaccesibile marelui public; creatori radiaţi din tezaurul omologat al culturii române; împiedicaţi să publice; lucrari fundamentale îngropate în uitare; mari oameni de cultură distruşi moral şi fizic în închisori de sinistru renume,şi toate acestea sub ideologia comunistă: "Cine nu este cu noi, este împotriva noastră".

Factorul determinant pentru creerea unui astfel de tip de societate a fost instaurarea unui regim monarhic autoritar de către regele Carol al II-lea, creând astfel mediul propice pentru dezvoltarea ulterioară a totalitarismului. Astfel că în doar şapte luni(23 august 1944-6 martie 1945) regimul totalitar a reuşit să se intaureze ăn România.

Încă de la început partidul comunist s-a angajat pe drumul luptei pentru puterea politică şi instaurarea unui regim politc antidemocratic prin o serie de propagande demagogice, doar astfel ne putem explica expansiunea rapidă a acestui nou partid politic. Un moment pe linia acaparării depline a puterii politice de către comunişti l-a constituit alegerile din 19 noiembrie 1946 care, după cum se cunoaşte, au fost falsificate în favoarea comuniştilor. Noul parlament unicameral, conform legii electorale din acea vreme, era alcătuit în proporţie de peste 78% din comunişti şi procomunişti, asigurându-se astfel, o legitimitate noii puteri comuniste.

Acelaşi guvern a suprimat, în mod treptat şi drastic libertatea presei, interzicând ziarele de opoziţie, o drastică cenzură a orcărui element ce ar putea periclita noua ideologie politica.

În conflict cu acestea regele Mihai intra în greva regala încetând sa aiba contact cu noul guvern şi să ratifice decretele sale, sperând că prin actul său sa provoace demisia guvernului. Chemat însă din ţară, a împuternicit guvernul să conducă ţara în lipsa lui, ceea ce a consituit încă un pas pe drumul spre putere al comuniştilor, iar nu după mult timp de la revenirea lui în ţară i sa cerut abdicarea, comunişti având drum liber pentru introducerea noului sistem guvernamental. Folosirea unor mijloace de control extrem de violente, sistemul practicat de aceştia a generat o teama morbidă care şi-a pus amprenta pe mentalitatea colectivă.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată şi nici clase sociale. În comunism toate bunurile aparţin societăţii ca întreg, şi toţi membrii acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societaţi comuniste este: "Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi."

Principiu care stă la baza naţionalizarii comuniste precum şi a colectivizări, având practic, fie un carecter de confiscare forţată, fie prin numeroase abuzuri violente, răsturnând întrega structură tradiţională ale statului românesc.

Reunite, toate acestea au dus în mod firesc la nemulţumiri, nemulţumiri reprimate violent de către comunişti prin încalcarea brutală a drepturilor şi libertăţilor elementare ale oamenilor, o serie de personalităţi politice şi intelectuali de frunte, precum şi ţărani şi muncitori care erau în dezacord cu politica regimului, s-a instituit un sistem de cenzură asupra mijloacelor de informare în masă, precum şi a tuturor publicaţiilor, literaturii şi artei, istoriei., care au fost ideologizate şi constrânse să slujească politica partidului pentru îndoctrinarea masivă a populaţiei.

Perioada guvernării lui Ceauşescu a fost însoţită de o centralizare şi de o creştere economică forţată bazată pe transferul munitorilor din agricultură în industrie, având grave consecinţe acestă perioadă este marcată de nivelul de trai scăzut dramatic prin “alimentaţia raţională”, declanşând o cursă haotică pentru aprovizionare şi cozii interminabile,care se formau şi noaptea, indiferent de anotimp. Acestă cursă haotică a dezvoltat corupţia în randul grupurilor de profitori, care au realizat venituri şocante de pe urma cetăţenilor.

Ceauşescu a dat naştere astfel unei Românii cu o economie sarcofagă, supercentralizată şi mult rămasă în urmă, cu o populaţie care se confrunta cu privaţiuni de tot felul şi umilită de cultul absurd al personalităţii, existând o totală izolare a ţării pe plan extern. Intelectualitatea de cele mai multe ori beneficiind de salarii mai mici decât muncitorii şi strict supravegheată pentru a menţine noul regim. Televiziunea redusă la câteva ore pe zi, iar şi acele câteva ore fie monopolizau activiatea cuplului Ceauşescu, fie aducea elogii acestora.

Pe langă aceste privaţiuni asistăm la un drept restrâns de iniţiativă în ceea ce priveşte organizarea propriei vieţi, viaţa cotidiană a cetăţenilor părea să se desfăşoare în condiţii de război, alimentele de bază erau în totalitate raţionalizate şi cantităţile furnizate prin cartele erau total insuficiente, frigul şi întunericul erau definitorii, asistenţa medicală era defectuoasă şi agravată în special de lipsa medicamentelor iar posibilităţile de divertisment erau aproape complet reduse.

În contrast cu toate acestea propaganda regimului oferea imaginea unei societaţi normale, deseori prospere, ale căror succese trebuiau în mod necesar trecute în contul lui Nicolae Ceauşescu şi al partidului.

Se practica îndoctrinarea “şomiilor patriei” prin participarea obligatorie a acestora la diferite activităţi de cele mai multe ori în aducerea de omagii dictatorului şi a soţiei sale. Formarea tineretului era un alt domeniu căruia i se acorda o deosebită atenţie, accentul punându-se pe şcolile profesionale şi liceele industriale care avau ca principal obiectiv crearea rapidă a unei viitoare forţe de muncă.

Biserica se confrunta cu o situaţie zbuciumantă de-a dreptul, fiind considerată un mediu de influenţă negativă asupra cetăţenilor, deoarece acţiunile regimului comunist au întâmpinat deseori opoziţia fermă şi eroică a reprezentanţilor Bisericii care s-au opus cu fermitate tentativelor regimului de a o dezbina şi de a o subordona, fapt pentru care este persecutată crunt. Numeroşi adepţi a unor confesiuni religioase au fost expulzaţi din motiv că nu şi-au renegat credinţa, alţii au fost exterminaţi la propriu din acelaşi motiv. Aspectul concepţii determinismului, potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus, a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, România şi în celelate "state frăţeşti".

Nerenunţând însă la drepturile lor luptând pentru acestea nestingherit condamnă măsurile regimului privind desfiinţarea învăţamântului teologic şi multe altele.

Toate acestea constituiau semne a unei profunde crize de sistem, conducând la declanşarea revoltei populaţiei împotriva regimului totalitar, revoltă care se va transforma într-o revoluţie soldată cu înlăturarea acestui regim şi trecerea la un regim democratic şi la o economie de piaţă liberă.

Anul 1989 a accentuat criza regimurilor comuniste din întreaga Europa, valul revoluţionar al acestui timp a cuprins şi România, care încurajată de victoriile statelor vecine a trecut la acţiune între 17-22 decembrie punând capăt celei mai îndelungate şi mai apăsătoare dintre regimurile totalitare din ţara noastră - dictatura comunistă -, deschizând calea unor profunde transformări economice, social-politice şi culturale.

În primele zile din ianuarie 1990 optimismul caracteriza noul popor dezrobit de sub groaznicul regim comunist, datorita consecinţeleor vizibile şi resimţite imediat: programul t.v. crescuse de la 2 ore la 18, energia electrică accesibilă tuturor, iar imaginea României era extrem de pozitivă în urma acestei revoluţii care fusese transmisă în direct care produse un val de simpatie la adresa românilor.

Evoluţia politică a fost profund marcată de lipsa de exerciţiu democratic, în urma celor 51 de totalitarism, însă într-o perioadă de grave convulsii politice şi de confuzie economică, edificarea instituţiilor statului depindea de o schimbare ce avea să fixeze cadrul democratic de dezvoltare. Evenimant decisiv în rezolvarea acestor probleme la constituit adoptarea la 8 decembrie 1991 a Constituţiei României.

Mentalitatea însă ramânea neschimbată, acceptarea unui preşedinte, din acelaţi partid pentru care luptase cu atâta îndârjire de-al extermina, demonstrează acest fapt, precum şi înclinaţia ulterioară către simbolurile coeziunii naţionale,cum ar fi Biserica şi armata, şi dezinteresul evident faţă de instituţia Parlamentului, expresie a democraţiei prin excelenţă, sunt reflexele educaţiei de tip comunist.

Analiza regimului în care au crescut parinţii noştri ne ajută să apreciem în totalitate libertăţile de orice natură de care avem parte zilnic, faptul ca nu trebuie sa ne trezim la 4-5 dimineaţa pentru a ţine randul la achiziţionarea unor produse strict necesare traiului omenesc, ne putem bucura din plin de capacitatea cu care am fost înzestraţi încă din naştere, liberul arbitru, de-a asculta ce muzică dorim,de-a citi ceea ce ne pasionează, de-a ne exprima dupa cum credem de cuviinţă, de ne coafa în armonie cu stilul propriu. Adică, beneficiem de principiul democratic în care fiecare alege ce vrea să facă cu propria viaţă, şi spre deosebire de părinţii noştri, noi doar “trei culori cunoaştem pe lume,roşu galben şi albastru”, fără Stema Republicii Socialiste România, iar poate una dintre cele mai mari realizări, cu care trebuie să ne mândrim este faptul că: NOI NU SUNTEM TOVARĂŞI, NOI SUNTEM ROMÂNI.

NOTA: Acest material a fost publicat initial in Revista GEMINA (revista Cercului de Istorie al Colegiului National "Dragos Voda") si a participat la Concursul National de Eseuri si Arta Grafica "1989, poarta catre Libertate?"