logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Maramureşenii şi-au pierdut încrederea în preoţi PDF Imprimare Email 725 Afişări
Sâmbătă, 23 Mai 2009 21:40

Conform ultimului sondaj derulat pe pagina de internet a ziarului nostru (www.glasul.ro), aproape jumătate dintre maramureşeni şi-au pierdut şi ultimul strop de încredere în preoţime. Chiar dacă bisericile sunt pline ochi, mai ales în perioada sărbătorilor creştine sau duminica, se pare că reprezentanţii Bisericii nu mai sunt pe placul enoriaşilor.

De vină ar putea fi recentele scandaluri în care au fost prinse feţele bisericeşti. Dar, cum spune unul dintre cititorii noştri, "şi preoţii sunt oameni, şi ei greşesc, doar că ştiu să se căiască". Conform sondajului nostru, 41,2% dintre repondenţi, adică 143 de persoane, îi consideră pe preoţi nişte escroci, care trăiesc de pe spatele naivilor. Pe de altă parte, 23,9% dintre cei care au răspuns întrebării noastre consideră că preoţii sunt simpli angajaţi care încearcă să-şi facă meseria cât mai bine. Aproape de această idee sunt şi 77 de cititori ai ziarului nostru (22,2%), care consideră că preoţii au menirea de a ne călăuzi spre o viaţă mai bună şi, în general, împlinesc această misiune. Nu în ultimul rând, 12,7% dintre repondenţii sondajului nostru de pe internet preferă să nu-şi dea cu părerea vizavi de acest subiect.

"Pădure fără uscături nu este. Trebuie să o recunoaştem. Există şi motive obiective pentru această ruptură între preoţi şi oamenii de rând. Pe de altă parte, însă, şi inflamările făcute de presă în anumite cazuri pot duce la pierderea încrederii oamenilor în noi. Sunt oameni şi oameni peste tot şi nu le poţi impune să creadă în Dumnezeu sau să vină la Biserică. Este bine, însă, că oamenii îşi pierd încrederea în preoţi şi nu în Biserică şi Dumnezeu", consideră pr. Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

Sursa:GlasulMaramuresului.ro



Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact